Craciunul nu este sărbătoare dacă lipseşte de pe masă cozonacul! Bucătarii îţi dezvăluie secretele unui cozonac perfect. Află de mai jos aceste secrete.

15 sfaturi pentru un cozonac perfect:

1) Înainte de a te apuca de pregătit cozonacii, ai grijă ca în bucătărie să fie cald, atenţionează libertatea.ro.
2) Făina trebuie să fie uscată, iar ouăle și laptele la temperatura camerei.
3) Secretul unui aluat pufos stă în frământat. Frământă-l deci, bine, până va fi ușor lipicios, dar se poate dezlipi totuși ușor de pe mână.
4) Folosește untură atunci când pregătești aluatul – el va fi mult mai fraged.
5) Ai grijă ca drojdia pe care o folosești să fie proaspătă.
6) Nu pune sare!

7) Dacă ai cuptor pe gaz, adaugă pe raftul de jos o tavă cu apă. Temperatura ridicată nu va ajunge brusc la cozonac și acesta se va coace mult mai bine.
8) După ce ai introdus aluatul în cuptor, nu deschide cuptorul minimum 20 de minute, altfel cozonacul nu va crește.
9) Unge cozonacul cu gălbenuș de ou și lapte, peste care presari zahăr tos, cu câteva minute înainte de a-l scoate din cuptor. Va face o crustă frumoasă la sfârșit.
10) Dizolvă zahărul în lapte înainte să-l incorporezi.
11) Folosește numai ouă de găină la cozonac, sunt singurele care au albușul suficient de dens încât să permită creșterea corespunzatoare a aluatului.

12) Ține cont de faptul că albușurile se încheagă mai repede dacă adaugi un vârf de cuțit de sare și câteva picături de lămâie.
13) Nu încorpora albușurile decât imediat după ce le-ai bătut.
14) Pentru a da cozonacului o culoare de un galben mai intens adaugă puțin turmeric (șofran indian) sau șofran normal, zdrobit la mojar și dizolvat în 2-3 linguri de lapte fierbinte.
15) După ce-ai scos cozonacul din cuptor, pentru a-l menține pufos, lasă-l să se odihnească niște ore, acoperit cu un prosop ușor umezit.