Eram la jumătatea drumului spre casa soacrei mele, cu o lasagna proaspăt scoasă din cuptor, când un apel disperat de la avocata mea a schimbat totul. „Întoarce-te acasă. ACUM,” a strigat ea. Ceea ce am descoperit în acea seară a scos la iveală fețele urâte ale două dintre cele mai apropiate persoane din viața mea.

Credeam că viața mea era destul de stabilă. Ca executiv financiar cu un job bine plătit, aveam independența pe care mi-o dorisem mereu.

Facturile mele erau plătite, frigiderul plin, iar din când în când îmi permiteam mici luxuri. Totul părea sub control, până în ziua în care am aflat adevărul despre soțul meu, Mihai.

În acea zi, viața pe care o construisem cu grijă s-a prăbușit într-un mod la care nu m-aș fi așteptat niciodată.

Eu și Mihai ne-am cunoscut acum opt ani, în timpul unei excursii montane organizate de prieteni comuni. Era genul de bărbat care putea fermeca o încăpere fără să încerce prea mult.

Îmi amintesc cum zâmbetul lui relaxat făcea pe toată lumea să râdă, chiar și pe cele mai abrupte poteci. Până la sfârșitul weekendului, eram sigură că tocmai cunoscusem una dintre cele mai interesante persoane din viața mea.

Dar nu am început să ieșim imediat împreună.

Timp de doi ani, am rămas prieteni, schimbând mesaje, întâlnindu-ne ocazional pentru o cafea și împărtășind frânturi din viețile noastre. Mihai era mereu o prezență plăcută, chiar dacă observasem că era destul de încăpățânat.

Avea un talent aparte de a insista ca lucrurile să meargă așa cum își dorea el, fie că era vorba de restaurantul ales pentru prânz, fie de planurile pentru weekend. Am pus asta pe seama personalității sale încrezătoare și am lăsat-o să treacă. La urma urmei, nimeni nu e perfect.

Trei ani mai târziu, eu și Mihai ne-am căsătorit. Credeam că suntem pregătiți pentru acest pas, chiar dacă relația noastră, evoluată dintr-o prietenie, avusese momente dificile.

Sigur, era frustrant uneori, mai ales când venea vorba despre bani. Împrumuta adesea sume mici de la mine, promițând că mi le va returna după următorul salariu.

Sincer, nu mă deranja să-l ajut. Îmi spuneam că asta face parte din construirea unui viitor împreună.

Dar căsnicia a scos la iveală o latură diferită a lui Mihai, una pentru care nu eram pregătită.

Am început să realizez treptat că mama lui, Maria, avea o influență uriașă în viața lui. Era extrem de protectoare cu Mihai. Adesea simțeam că mă lupt cu ea pentru atenția lui.

Iar Mihai? Îi lua întotdeauna partea mamei lui ori de câte ori aveam un conflict. Detestam cum îmi ignora mereu preocupările, spunând că exagerez.

Odată, când l-am întrebat de ce pune opiniile mamei lui mai presus de ale mele, mi-a răspuns: „Este mama mea, Andreea. A fost mereu acolo pentru mine. Nu pot să o ignor.”

Vorbele lui m-au durut. Nu mă așteptam să-mi dea dreptate, dar cumva m-am convins că nu era ceva important. Până la urmă, dinamica familiei este întotdeauna complicată, nu?

Am lăsat mereu astfel de lucruri să treacă și am continuat să sper că lucrurile se vor îmbunătăți. Credeam că Mihai va depăși obiceiul de a-și pune mama pe primul loc și va învăța să își echilibreze prioritățile.

Dar fisurile din relația noastră doar s-au adâncit, iar eu am început să mă întreb dacă nu cumva am fost prea naivă în privința a ceea ce înseamnă cu adevărat dragostea și parteneriatul.

Nu știam însă că nu văzusem încă ce e mai rău. Soarta avea pregătită o revelație mult mai mare pentru mine.

Uitându-mă în urmă, ar fi trebuit să văd semnele de avertizare cu Mihai. Avea un gust pentru lucruri scumpe, dar niciodată nu părea să cheltuiască propriii bani pe ele.

La începutul relației noastre, împrumuta adesea bani de la mine, inventând povești despre cum îi folosea pentru investiții sau cadouri gândite pentru mama lui.

„Construim ceva împreună,” spunea cu un zâmbet dezarmant.

Surpriză: nu am văzut niciodată vreun ban din acele „investiții”.

Între timp, Maria, mama lui, era o altă poveste.

Avea un talent de a mă face să mă simt mereu ca și cum nu eram suficient de bună pentru fiul ei prețios. Cel mai mult uram faptul că găsea mereu defecte în orice cadou îi cumpăram.

I-am luat un cuptor cu microunde nou acum câteva luni, crezând că i-ar plăcea.

„E drăguț, dar de ce nu e unul inteligent?” a spus, dând ochii peste cap.

Ziua scumpă de spa pe care i-am oferit-o împreună cu Mihai? A spus că maseurul a fost groaznic.

Nu conta cât efort depuneam. Maria găsea mereu o modalitate de a critica.

Cu toate acestea, am încercat să fiu persoana mai matură. Îmi doream o relație bună cu ea, pentru binele lui Mihai și, da, pentru al meu.

Am crezut că, dacă îi arăt bunătate constant, într-un final se va schimba. Dar bunătatea nu câștigă mereu, nu-i așa?

Comportamentul lui Mihai legat de bani era un alt capitol.

Obiceiul de a împrumuta bani nu s-a oprit după ce ne-am căsătorit. Ba chiar s-a înrăutățit.

Nu mai era doar pentru „investiții”. Întotdeauna existau motive legate de Maria. „Mama are nevoie de un fotoliu nou,” spunea el.

Sau: „Se apropie ziua mamei, vreau să-i iau ceva special.”

Și de fiecare dată, cedam.

Îmi spuneam că erau doar bani și că relațiile necesită compromisuri. Voiam să cred că construim ceva împreună, chiar dacă simțeam că eu eram singura care contribuia.

Seara în care totul s-a schimbat a început ca oricare alta. Maria nu se simțea bine, sau cel puțin asta susținea Mihai.

„Nu a mâncat nimic toată ziua,” a spus el, cu fruntea încrețită de îngrijorare.

În acea seară, trebuia să ne întâlnim cu agentul imobiliar pentru a finaliza achiziția casei pe care o închiriasem de cinci ani.

Era un moment important pentru noi. Un vis pentru care munciserăm atât de mult. Abia așteptam să semnăm actele și să numim oficial locul „acasă”.

Dar Mihai părea distras. Când ne-am așezat să discutăm despre documente, a oftat dramatic.

„Va trebui să reprogramăm,” a spus. „Mama nu se simte deloc bine.”

„Reprogramăm?” am întrebat. „Mihai, am așteptat acest moment de ani de zile. Nu putem să verificăm ce face după întâlnire?”

„Nu a mâncat nimic toată ziua, Andreea,” a repetat el, tonul fiind mai tăios de data asta. „Eu mă ocup de ea. Poți să-i duci tu lasagna? Știi cât de mult îi place.”

„Dar casa?” am întrebat. „Trebuie să finalizăm totul în seara asta.”

„Nu-ți face griji,” a spus, respingându-mă. „Putem rezolva altă dată.”

Ceva în tonul lui mi s-a părut ciudat, dar am încercat să nu dau importanță. La urma urmei, era doar îngrijorat pentru mama lui, nu?

În ciuda diferențelor noastre, Maria iubea lasagna mea. Capodopera mea cheesy și crocantă la cuptor primea mereu complimente din partea ei.

M-am gândit că, dacă i-o duc acum, când se simțea rău, ar putea ajuta la repararea tensiunilor dintre noi. Așa că am oftat, mi-am suflecat mânecile și m-am apucat de treabă.

În timp ce lasagna era la cuptor, nu mă puteam opri din gândit la sacrificiile pe care le făcuserăm eu și Mihai pentru a economisi pentru casă. Renunțaserăm la vacanțe, refuzaserăm mese scumpe și munciserăm peste program pentru acest vis.

Casa trebuia să fie un nou început pentru noi.

Din punct de vedere legal, casa urma să fie pe numele lui Mihai din cauza unor complicații legate de o moștenire, dar asta nu mă deranja. În țara noastră, proprietățile dobândite în timpul căsătoriei se împart 50-50 în caz de divorț.

Aveam încredere în Mihai, chiar dacă acest aranjament îmi lăsa un mic nod de neliniște în stomac.

Îmi amintesc că era în jur de ora 18:00 când am plecat de acasă, cu lasagna încă caldă. Mihai mi-a spus că avea o întâlnire de serviciu la care trebuia să participe, așa că nu putea veni cu mine.

La aproximativ 20 de minute după ce am plecat, telefonul meu a început să sune. Era Sarah, avocata mea. Ea nu mă suna niciodată după program decât dacă era ceva urgent.

„Bună,” am spus. „Ce s-a întâmplat?”

„Întoarce-te acasă. ACUM,” a strigat în telefon.

„Ce? Sarah, despre ce vorbești?”

„E vorba de Mihai,” a spus ea. „Sunt la casa ta… cu un agent imobiliar. Trebuie să te întorci imediat.”

„Cum adică ei?” am întrebat, deja întorcând mașina.

„Mihai și Maria,” a spus ea, cu un ton rece. „Semnează actele pentru a trece casa pe numele Mariei.”

„Ce naiba?”

„Doar întoarce-te acasă acum!” a spus înainte să închidă.

Când am intrat în curtea casei, mâinile îmi tremurau atât de tare încât abia am reușit să-mi desfac centura de siguranță.

Înăuntru, scena era mai rea decât mi-aș fi imaginat.

Mihai stătea în living cu actele pe care le ascunsese de mine. Maria era lângă el și nu părea deloc bolnavă.

Agentul imobiliar părea incomodat și, sincer, probabil regreta că se implicase în această afacere.

„Ce se întâmplă aici?” am cerut explicații.

Mihai a făcut un pas înainte. „Iubito, ascultă—”

„Nu,” l-a întrerupt Sarah, care intrase în cameră în urma mea. Probabil mă urmărise după ce i-am spus că sunt pe drum. „Lasă-mă să-i explic eu, dacă tu nu poți fi sincer.”

Apoi s-a întors către mine.

„Urmau să transfere casa pe numele Mariei,” a spus ea. „Casa TA, Andreea. Cea pentru care ai economisit.”

L-am privit pe Mihai, incapabilă să înțeleg ce se întâmpla.

„De ce?” am șoptit. „De ce ai face asta?”

Maria și-a încrucișat brațele, afișând un zâmbet condescendent.

„E simplu,” a spus ea. „Mihai a fost mereu fiul meu, în primul rând, și trebuie să protejez ceea ce este al lui. Nu poți avea încredere în oricine, știi?”

Eram fără cuvinte.

„Dar asta nu e tot,” a continuat Sarah. „Am făcut câteva verificări după ce agentul mi-a semnalat această tranzacție. Maria a plănuit ca Mihai să se căsătorească cu altcineva. Cu fiica unei prietene de-a ei. Urmau să obțină divorțul, să te lase fără nimic și să continue ca și cum tu nu ai existat vreodată.”

Pieptul mi s-a strâns și camera a început să se învârtă.

„Ați plănuit asta? Împreună?” m-am întors către Mihai. „Am avut încredere în tine, Mihai. Ți-am oferit totul. Îți dai seama ce ai făcut?”

„Nu e ceea ce crezi,” a bâiguit Mihai, evitând să mă privească în ochi. „Mama doar s-a gândit că e cel mai bine—”

„Cel mai bine?” l-am întrerupt. „Pentru cine? Pentru tine? Pentru ea? Dar pentru mine, Mihai? Eu am construit această viață cu tine. Am făcut sacrificii pentru această casă. Pentru noi. Și tu erai gata să mă ștergi din ecuație ca și cum n-aș fi existat!”

„Andreea, eu—”

„Gata,” l-am oprit, scuturând din cap. „Nu meriți iertarea mea și, cu siguranță, nu mă meriți pe mine.”

Sarah a intervenit și mi-a pus o mână pe umăr, încercând să mă liniștească. „Nu-ți face griji, Andreea. Casa nu este încă vândută și avem toate dovezile necesare pentru a lupta împotriva lor.”

Când am plecat, am simțit o claritate ciudată. Aceasta nu era sfârșitul vieții mele. Era doar sfârșitul unui capitol prost. Și eram pregătită să scriu unul mai bun.

Lunile care au urmat au fost o ceață de acte, lacrimi și râsete.

Sarah m-a ajutat să depun cererea de divorț, iar trădarea lui Mihai a făcut ca totul să fie mai ușor. Contribuțiile lui financiare fiind aproape inexistente, a plecat cu lucruri precum o lampă și un blender.

După toate acestea, m-am apropiat de Sarah și am devenit prietene bune.

Agentul imobiliar care a salvat situația? Și ea a devenit o prietenă apropiată.

Șase luni mai târziu, am colaborat cu același agent pentru a cumpăra o casă nouă. De data aceasta, era doar a mea, și nu trebuia să o împart cu un bărbat lacom ca Mihai.