Odată, sufrageria plină de viață era acum doar o amintire tristă pentru Elena, un memento al durerii sale profunde. Pierderea iubitei ei fiice, Ana, din cauza cancerului, a lăsat un gol imens pe care nu reușea să-l umple.

Viața, așa cum o știa, s-a schimbat iremediabil, afectând chiar și relația ei cu Gheorghe, soțul ei. În cele din urmă, durerea i-a despărțit, conducând la separarea lor.

Au trecut cinci ani, dar durerea persista. Atunci, Elena a decis să adopte, sperând să readucă lumina în viața ei. În timp ce parcurgea numeroase profiluri online, o fetiță pe nume Maria i-a atras atenția. Asemănarea cu Ana era uimitoare – același păr, aceleași trăsături faciale. Inima Elenei a tresărit.

Hotărâtă să afle mai multe, a pus mâna pe telefon și a sunat la Asociația de Adopții „Speranța”.

„Bună ziua, Asociația de Adopții Speranța. Sunt Andreea, cu ce vă pot ajuta?” Vocea de la celălalt capăt era primitoare.

„Bună, Andreea. Sunt Elena și sunt interesată să adopt un copil pe care l-am văzut pe site-ul vostru,” a împărtășit Elena, simțind cum speranța i se reaprinde.

„Ne-ar plăcea să veniți pentru o vizită. Întâlnirile față în față sunt mereu ideale,” a răspuns Andreea.

Plină de entuziasm, Elena a răspuns imediat: „Sunt pregătită să fac acest pas. Vreau să fiu acolo pentru un copil care are nevoie de iubire.”

Când Elena a vizitat agenția, căldura Andreei era evidentă. „E minunat să vă întâlnesc în sfârșit. Aplicația dumneavoastră m-a convins că veți fi o mamă minunată.”

Elena și-a exprimat motivele pentru care dorea să adopte, răspunzând la întrebări despre trecutul ei. Andreea a notat că, în general, familiile cu doi părinți aveau prioritate în adopții și a întrebat despre relația actuală a Elenei.

Elena a explicat că, deși relația cu Gheorghe s-a tensionat după pierderea Anei, încercau să repare lucrurile. Cu speranță reînnoită, Elena a plecat de la agenție, vizualizând un viitor alături de Maria. Era atât de optimistă încât a pregătit o cameră și a cumpărat tot ce ar fi avut nevoie Maria.

Ziua întâlnirii lor în parc a sosit în sfârșit. Văzând-o pe Maria în persoană părea ireal, asemănarea cu Ana o copleșea pe Elena. I-a oferit Mariei niște cărți de colorat, iar fetița i-a mulțumit timid.

Ziua a fost plină de râsete și jocuri, legând-o și mai mult pe Maria de Elena. Maria i-a șoptit dorința sa: „Mi-aș dori să fii mama mea. Nu vreau să rămân în plasament.”

În săptămânile care au urmat, Maria a vizitat frecvent casa Elenei, formând o legătură profundă în timp ce împărtășeau mese și momente speciale în mediul cald pe care Elena îl crease.

Simțind că momentul era potrivit, Elena a luat legătura cu Gheorghe. „Elena,” a spus el cu căldură, „m-am gândit la tine.”

„Am o veste mare. Ne putem întâlni mâine?” a întrebat ea cu nerăbdare.

A doua zi, Elena i-a spus despre dorința de a o adopta pe Maria. Gheorghe era vizibil fericit, remarcând: „E minunat să te văd din nou atât de plină de viață.”

„Nu putem lăsa durerea să ne umbrească viețile pentru totdeauna,” a spus Elena hotărâtă. Împreună, au promis să construiască un viitor care să nu fie marcat de pierdere.

Curând, Gheorghe a devenit o parte din rutina Elenei și a Mariei, împărtășind mese și vizite, readucând la viață dragostea și familia.

Bucuria Mariei era evidentă când i-a spus: „Nu am avut niciodată o mamă ca tine. Te rog, nu mă trimite înapoi în plasament.” Elena i-a răspuns cu căldură: „Voi fi mama ta pentru totdeauna, dragă mea.”

La audierea pentru adopție, Elena și Maria au stat una lângă cealaltă, iar un judecător a declarat oficial legătura lor. Ochii Elenei s-au umplut de recunoștință, recunoscând capitolul nou din viața lor.

Maria înflorea în această nouă familie, un reminder al iubirii pierdute, dar și al celei care încă dăinuia între Elena și Gheorghe. Ea a ajutat să vindece rănile și a reaprins mariajul lor.

Din senin, un apel de la Andreea a adus o veste neașteptată, care a făcut inima Elenei să bată cu emoție.

„Elena, mama biologică a Mariei a apărut și susține că Gheorghe ar putea fi tatăl ei,” a dezvăluit Andreea.

„Maria ar putea fi oare sora vitregă a Anei?” a șoptit Elena.

„Gheorghe trebuie confruntat,” a sfătuit Andreea. „Un test de paternitate poate clarifica situația.”

„De ce să complicăm lucrurile dacă ea a renunțat la fetiță?” se întrebă Elena cu voce tare.

„Dacă se dovedește implicarea lui Gheorghe, ar putea contesta adopția,” a explicat Andreea. „Vreau să mă asigur că fericirea Mariei nu este amenințată.”

Elena a vorbit cu Gheorghe în timp ce acesta grădinărea, întrebându-l despre o posibilă aventură. El a mărturisit o scurtă întâlnire în cadrul unui grup de suport după moartea Anei, recunoscând că femeia implicată a susținut că este însărcinată.

„Accept testul,” i-a spus Gheorghe, pregătit să înfrunte orice consecință.

Pe parcursul așteptării rezultatelor, Elena s-a bazat pe sprijinul Andreei. „Adopțiile sunt permanente în cele mai multe cazuri,” a asigurat-o Andreea cu blândețe. Când au deschis plicul, mâinile Elenei tremurau. Documentul spunea: „Gheorghe nu este tatăl Mariei!”

Această revelație a marcat o ușurare profundă, consolidând locul Mariei în familia lor. Prin ea, spiritul Anei părea să rămână veșnic prezent în viața lor, oferindu-le Elenei și lui Gheorghe o a doua șansă.