Când Ion Popescu, un fermier din apropierea orașului Bistrița, a decis să investească 6.500 de dolari într-un tăuraș tânăr din rasa Black Angus, era convins că face una dintre cele mai bune alegeri pentru viitorul fermei sale. Crescuse de mic printre animale și știa că un exemplar de calitate putea să facă diferența între un an bun și unul de pierdere. Tăurașul părea promițător: avea o constituție puternică, era sănătos, bine îngrijit și plin de potențial.

În primele zile, Ion îl privea cu mândrie și speranță. Își imagina cum, în câțiva ani, ferma lui va fi recunoscută în toată regiunea pentru bovinele de calitate. Însă bucuria s-a transformat treptat în îngrijorare. După doar câteva săptămâni, Ion a început să observe că tăurașul nu se comporta deloc așa cum ar fi trebuit.

Deși la exterior arăta perfect sănătos, animalul nu părea interesat de rolul pentru care fusese cumpărat. Nu avea energie, se mișca greu și părea lipsit de chef. Ion, care își investise economiile de o viață în acea achiziție, începea să creadă că făcuse o greșeală enormă. În fiecare dimineață, când trecea printre grajduri, își ridica privirea către tăuraș și oftă: „Oare am aruncat banii pe fereastră?”

Zi după zi, îndoiala îl măcina tot mai tare. Se gândea chiar să-l vândă mai departe, chiar dacă ar fi pierdut bani, doar ca să nu mai simtă povara acelei decizii. Totuși, înainte să renunțe, a hotărât să ceară sfatul unui specialist. Așa că a sunat la doctorul veterinar al satului, doamna doctor Maria Ionescu, o femeie cunoscută în toată zona pentru priceperea ei și pentru metodele uneori neconvenționale.

Maria a venit într-o după-amiază caldă de vară. A intrat în grajd, și-a pus mănușile și a început să-l examineze atent pe tăuraș. A verificat pulsul, respirația, ochii și pielea. După câteva minute, s-a întors către Ion și i-a spus cu un zâmbet liniștitor:

– Ion, nu e nimic grav. Tăurașul tău e perfect sănătos. Problema e că e încă tânăr și nu e complet dezvoltat. Ai avut așteptări prea mari, prea repede.

Ion a răsuflat ușurat, dar în același timp era dezamăgit. Se gândea că poate va trebui să mai aștepte ani de zile până să vadă rezultate. Atunci, Maria a scos din geanta ei o cutiuță mică, plină cu pastile verzi, lucioase.

– Uite, am o soluție care nu strică cu nimic, a spus ea, ridicând cutia. Sunt niște pastile cu gust de mentă. Nu fac rău, dar am observat că uneori dau un impuls de energie animalelor tinere. Nu te aștepta la miracole, dar merită să încerci.

Ion a ridicat din sprâncene. Pastile cu gust de mentă pentru un tăuraș de mii de dolari? Părea mai degrabă o glumă decât un tratament serios. Totuși, avea încredere în Maria, iar disperarea îl făcea să fie dispus să încerce orice. Așa că a luat cutiuța și, începând chiar din acea seară, i-a dat animalului pastilele conform instrucțiunilor.

Spre surprinderea lui, schimbarea nu a întârziat să apară. În doar câteva zile, tăurașul, care înainte abia se ridica în picioare, a început să dea semne de vitalitate. Se mișca mai repede, părea mai vioi și, cel mai important, își îndeplinea rolul pentru care fusese cumpărat. Ion nu-și credea ochilor.

Într-o dimineață, intrând în grajd, a văzut cum tăurașul lovea cu putere pământul cu copitele și mugi cu o forță pe care nu o mai auzise până atunci. Era ca și cum un alt animal îi luase locul celui apatic de până atunci.

Vestea s-a răspândit repede în tot satul. Vecinii au început să vină la poarta lui Ion, curioși să vadă cu ochii lor transformarea. Unii îi cereau sfatul, alții făceau haz de necaz și glumeau că poate ar trebui să aducă și ei tăurașii la „tratamentul cu mentă”.

Într-o seară, adunat cu câțiva prieteni la cârciuma din sat, Ion povestea râzând:
– Fraților, nu știu ce o fi în pastilele alea, dar vă jur că miroaseau a mentă. Și acum tăurașul meu e ca o mașinărie! Nu doar că își face treaba la mine acasă, dar a început să dea o mână de ajutor și pe la fermele vecinilor.

Toată lumea izbucnea în râs de fiecare dată când spunea povestea. Ceea ce începuse ca o investiție dezastruoasă și o sursă de îngrijorare pentru Ion se transformase într-o istorioară amuzantă, care circula din gură în gură prin toată comunitatea.

De atunci au trecut ani, iar Ion încă mai păstrează cutiuța goală de pastile într-un sertar din bucătărie, ca pe o amintire a vremurilor când își pierduse speranța și, totuși, lucrurile s-au rezolvat în cel mai neașteptat mod. Astăzi, când tinerii fermieri din zonă vin la el să ceară sfaturi, Ion le spune mereu cu un zâmbet în colțul gurii:
– Să nu uitați, răbdarea e cea mai bună investiție. Și, cine știe, uneori chiar și o pastilă cu gust de mentă poate face minuni.

Astfel, povestea lui Ion Popescu și a tăurașului său Black Angus a devenit nu doar o lecție despre răbdare și speranță, ci și una dintre cele mai amuzante amintiri pe care fermierii din Bistrița și din satele vecine încă le povestesc la adunările lor.