Zlata s-a trezit într-o lume rece și indiferentă, unde nimeni nu părea să aibă grijă de ea. Internatul era un loc al pereților goi și fețelor necunoscute.

Lacrimile i se uscaseră demult și învățase să-și păstreze gândurile doar pentru sine. Singura ei alinare rămâneau amintirile cu bunicul, când stăteau împreună pe canapeaua veche în timp ce el îi spunea povești. Acele momente erau un refugiu din cotidian.

Într-o zi, la vârsta de șaisprezece ani, Zlata a primit o scrisoare neașteptată din partea vecinei bunicului său, baba Maria, spunându-i că casa bunicului ei este acum goală, dar între bunurile rămase se aflau lucruri de-al bunicului care o așteptau.

A fost un moment plin de emoție pentru Zlata – nimeni nu-i mai scrisese până atunci!

Fără ezitare, Zlata a decis să plece în căutarea rădăcinilor și a amintirilor. Nu avea ce să o rețină la internat și, deși nu împlinise 18 ani, își dorea să evadeze din acea viață.

După o călătorie lungă, parcursă cu emoții și așteptări, ea s-a oprit în fața casei vechi și familiare. Curtea era acoperită de iarbă crescută haotic, iar în aer plana prezența bunicului.

Când a intrat în casă, totul părea încremenit în timp. Mobila și obiectele familiiale erau acoperite de praf, dar continau să susure amintiri. Canapeaua, atât de dragă, era neclintită în colț. Zlata s-a așezat, simțind căldura îmbrățișărilor trecute.

Pe neașteptate, a simțit o adiere ușoară prin cameră, deși geamurile erau bine închise. O căldură ciudată izvora din canapea și, pentru o clipă, vocea bunicului i-a răsunat în minte, dându-i curaj să meargă mai departe. Era un sentiment copleșitor.

În timp ce se gândea la toate acestea, Zlata a observat un pachet ascuns sub canapea. Adevărul ascuns acolo era de neimaginat – bani și încă o scrisoare de la bunicul ei.

Mesajul era emoționant: „Zlatko, dacă citești asta, înseamnă că eu nu mai sunt. Știam că mama ta nu va avea grijă de tine. Am pus deoparte acești bani pentru tine, să-ți poți începe o viață nouă. Fii puternică și nu uita: meriți fericirea.”

Lacrimile i-au invadat ochii. Chiar și dincolo de moarte, bunicul său i-a oferit o șansă la o viață mai bună. Era un semn că nu trebuie să mai fie victimă a sorții. Cu banii aceia, Zlata avea oportunitatea de a-și croi destinul.

Rămas-bun de la trecut, ea a vândut casa, păstrând doar cele mai prețioase amintiri. Resursele financiare i-au permis să plece în oraș, unde și-a putut continua studiile și și-a găsit un locșor de locuit. Și-a construit pas cu pas noua viață, intrând la universitate și găsindu-și un loc de muncă.

În privința mamei ei, Jeana, cu tristețe în suflet, și-a dat seama că aceasta nu a căutat-o vreodată. Mama sa a rămas pierdută în propria realitate întunecată, iar într-o zi, a fost găsită singură, într-o casă părăsită. Zlata a ales să nu participe la înmormântare.

Cu acel capitol din viața sa închis, Zlata a început de la zero, cu hotărârea de a fi puternică și autonomă, pregătită să înfrunte orice provocare ar apărea pe drum.

Ori de câte ori viața îi aducea dificultăți, își amintea cuvintele bunicului său: „Nu ești singură.” Acest lucru îi dădea putere și optimism pentru a continua.

Dragi cititori, împărtășiți cu noi gândurile voastre despre această poveste emoționantă. Ne-ar plăcea să cunoaștem și experiențele voastre sau impresiile create de povestea Zlatei. Haideți să discutăm în secțiunea de comentarii!