A fost o zi friguroasă și dificilă pentru Liuba, care nu purta decât o haină subțire. Zăpada o lovea ca un cuțit rece, transformându-i imediat trupul într-o sculptură de gheață.

Se simțea epuizată și somnoroasă, iar gândurile ei zburau departe, îndreptându-se către mama sa îndepărtată: „Mamă, iartă-mă. Nu mai am puteri.” Era convinsă că nu va supraviețui acelei furtuni.

Totuși, părea o eliberare. Să fie alungată afară, sătulă de abuzurile soțului ei, Artur, care o aruncase în ger nemilos, părea a fi soluția finală. „M-am săturat de bătăi, de umilințe,” își spunea Liuba în sine.

Ar fi vrut doar să fie liniște. Totul a început cu luni în urmă, când fratele mai mic al lui Artur, Stas, se întorsese din armată. La scurt timp, tensiunile au apărut, iar Artur devenise gelos și suspecta orice mișcare.

Artur a început să o acuze pe Liuba de flirturi nevinovate, transformând fiecare gest într-o dovadă falsă de infidelitate. De la mici certuri, s-a ajuns la violență fizică, pe care Artur o aplica „fără urme”, astfel încât nici miliția nu l-a crezut vinovat la plângerile Liubei.

Iar când ea a încercat să fugă, Artur reușea mereu s-o aducă înapoi cu amenințări și pedepse mai crunte. El o controla complet.

Într-o zi, Artur s-a întors acasă beat și a dus-o jos spre dormitor. A urmat o violență nemiloasă. Liuba credea că acel moment era sfârșitul ei.

Dar, cum soarta are uneori planuri neașteptate, ea nu a fost lăsată singură în frig prea mult timp. Savelei Alexeevici, un sătean, trecea cu calul său pe acolo și câinele său devotat, Atos, i-a semnalat prezența Liubei. A salvat-o de la moarte.

Savelei și soția sa au adus-o în casă, s-au îngrijit de ea, și-au împărtășit căldura și compasiunea lor. Liuba își regăsise speranța în oameni.

După câteva zile de la incident, poliția a venit s-o interogheze. Abia atunci a reușit să mărturisească totul. Artur a fost condamnat și încarcerat. Însă fricile ei nu dispăruseră.

Adunându-și puterile, Liuba și-a dorit un nou început. A plecat cu o vecină, Vera, către Nord, unde a descoperit o comunitate primitoare ce aprecia orice profesie.

Era un mediu în care putea începe de la zero. Acolo, într-un loc nou și rece, adusese căldură sufletească prin munca și prietenia ei autentică.

În curând, viața i-a oferit și alte surprize. L-a întâlnit pe Ivan, un bărbat bun cu care și-a construit o viață diferită. Împreună, și-au întemeiat o familie și au avut o fiică.

Viața nu mai era o luptă zilnică pentru supraviețuire, ci un drum împărțit cu bucurie de fiecare clipă trăită împreună.

Dar umbrele trecutului reapar uneori când te aștepți mai puțin. Într-o zi, când Liuba și Ivan își plimbau copilul prin parc, Artur a apărut. Acesta, proaspăt ieșit din închisoare, a vrut să continue de unde a rămas. Furios și încordat, în fața lui Ivan, Artur a avut în față o altă Liuba.

Cu fermitate, Liuba i-a spus că nu îl mai consideră o amenințare și că îl roagă să nu-i mai deranjeze niciodată. Îi adusese mulțumiri chiar pentru acea noapte îngrozitoare, pentru că datorită ei se regăsise. Acum știa ce înseamnă iubirea și nu mai simțea teamă.

Cu o privire senină, Liuba l-a luat de braț pe Ivan, iar împreună au plecat într-o altă direcție — spre viitorul lor luminos.

Vă încurajăm să împărtășiți părerile și comentariile dumneavoastră despre această poveste emoționantă. Cum v-a influențat această poveste de viață?