Nora însărcinată fusese pusă să curețe cotețul porcilor, așa cum îi poruncise socrul. Într-o zi, acesta a urmărit-o pe ascuns și a închis ușa grea în urma lui, fără zgomot.

Înăuntru, aerul era greu de respirat, plin de umezeală și miros înțepător de gunoi. Noroiul se lipea de tălpi, iar tânăra, cu burta mare ce-i îngreuna mișcările, încerca să curețe jgheaburile. Forțele o părăseau, dar nu scotea un cuvânt — știa că orice plângere ar fi stârnit și mai multă furie în ochii socrului.

Bărbatul stătea retras, în umbră, privind-o în tăcere. Fața îi era împietrită, însă privirea îi trăda o neliniște stranie. Făcu un pas înainte, iar cizmele grele izbiră podeaua de lemn.

— Lucrezi prost, spuse apăsat. Așa nu se țin animalele.

Fata tresări, dar își coborî privirea și îngăimă:
— Îmi pare rău… fac tot ce pot…

— Tot ce poți? — mormăi el, apucând-o brusc de braț. — Nici jumătate n-ai făcut!

Degetele lui aspre îi strângeau pielea, dar ea nu îndrăzni să se elibereze. În acel moment, din curte se auzi o voce strigându-l puternic pe socru. Acesta își încruntă sprâncenele, îi dădu drumul și plecă, trântind ușa.

Tânăra se prăbuși în genunchi, cu picioarele tremurându-i. Își puse mâinile pe burtă și șopti cuvinte de alinare copilului ce încă nu venise pe lume. Atunci, printre paiele împrăștiate pe podea, zări o trapă veche de fier, aproape ascunsă. Inima îi bătea cu putere. Învinsă de curiozitate, dădu paiele la o parte și trase de mânerul ruginit.

Trapa scârțâi, dezvăluind o gaură întunecată. Un miros închis ieșea de acolo, dar nu era la fel de respingător ca cel din coteț. Se uită în jur, se asigură că era singură, apoi coborî câțiva pași pe scara îngustă din lemn, sprijinindu-se cu grijă, cu o mână pe burtă.

Ajunsă jos, descoperi o cameră veche de pivniță. Pereții erau din piatră brută, iar pe unul dintre rafturi zăcea o cutie metalică. Cu mâinile tremurânde, o deschise. Înăuntru erau mai multe plicuri groase cu bani, acte vechi și câteva fotografii alb-negru.

Se uită mai atent. Pe spatele unei poze scria: „Pentru Ilinca, când va fi mare. De la mama ta.” Ilinca… Acela era numele ei. Făcu ochii mari. Nu-și cunoscuse niciodată mama. Fusese crescută la casa de copii, iar când îl cunoscuse pe Sorin, actualul ei soț, visase la o viață liniștită, de familie.

Dar după ce se mutase cu el și cu părinții lui în gospodăria de la țară, viața i se transformase într-un coșmar. Soacra nu o suporta, iar socrul o trata ca pe o slugă. Sorin o iubea, dar era slab în fața părinților lui.

Acel moment în pivniță îi schimbă totul. Luă una dintre poze și ieși grăbită. Îi bătea inima ca la iepure. A doua zi, în timp ce toți erau plecați la târg, merse la primărie și ceru un extras de arhivă pentru numele mamei sale.

Doamna de la ghișeu, o femeie în vârstă cu ochelari groși, se uită peste actele aduse.

— Stai puțin… zise ea, întorcând una dintre filele vechi. Numele mamei tale e Elena Călin. Uite aici, înregistrată ca proprietara terenului unde e acum gospodăria soțului tău.

Ilinca simți cum i se înmoaie genunchii.

— Adică… terenul nu e al socrului meu?

— Nu, dragă. E al Elenei. Dar pare că a fost trecut fraudulos pe numele lui Dorel Călin…

Dorel! Socrul!

Se întoarse acasă cu mintea plină de gânduri. În seara aceea, stătu trează în pat, ascultând cum vântul bătea ușor în obloane. Sorin dormea lângă ea, cu spatele întors. Nu mai putea continua așa.

A doua zi, îl chemă pe soțul ei afară, lângă gard, acolo unde știa că nimeni nu o poate auzi.

— Sorin, trebuie să vorbim. E important.

El oftă.

— Iar te plângi?

— Nu. Ți-ai cunoscut vreodată bunica?

— Niciodată. Ai mei nu vorbeau despre ea.

— Pentru că au furat tot ce i-a aparținut. Socrul tău a semnat acte false și a trecut gospodăria pe numele lui. Am dovezi.

Sorin păli.

— Glumești.

— Nu. Am găsit totul într-o pivniță veche, sub coteț. Pozele, actele… tot. Mama mea era sora mamei tale. Noi suntem veri primari.

Tăcerea care se lăsă între ei era grea ca plumbul.

— Asta înseamnă că… părinții mei au dat-o afară pe sora mamei… și-au lăsat-o fără nimic…

— Și pe mine m-au dus la orfelinat.

Sorin îngenunche în fața ei.

— Iartă-mă…

— Nu pe tine trebuie să te iert. Dar am de gând să repar ce pot.

În săptămânile care urmară, Ilinca merse la notar și intentă proces de retrocedare. Era greu, dar cu ajutorul unui avocat, și cu toate dovezile în mână, judecătorii i-au dat dreptate. Gospodăria, terenul și casa erau de drept ale Elenei, mama ei.

Dorel a răbufnit când a aflat.

— Nesimțito! Ai vrut să ne lași pe drumuri?!

— Nu v-am lăsat. V-am dat șansa să alegeți: ori rămâneți ca oameni, ori plecați ca hoți.

Până la urmă, soacra și socrul au ales să plece. Au vândut câteva vaci și s-au mutat într-un sat vecin, trântind ușa după ei.

În schimb, Sorin a ales să rămână. A început să se implice cu adevărat în gospodărie, să repare lucrurile stricate și, mai ales, să-și susțină soția.

Când s-a născut fetița lor, au numit-o Elena, în memoria bunicii care fusese alungată, dar care, dincolo de moarte, lăsase o urmă de dreptate.

Cu timpul, gospodăria a înflorit. Ilinca a deschis un mic atelier de dulcețuri și conserve, iar Sorin a început să cultive legume bio.

Vecinii îi priveau altfel. Nu cu milă, ci cu respect.

— Parcă alt om ai devenit, Sorine, zicea un bătrân din sat.

— Când ești lângă omul potrivit, te schimbi fără să-ți dai seama, răspundea el zâmbind.

Și poate cel mai frumos a fost că, într-o zi, o femeie bătrână, slabă, cu o broboadă albastră pe cap, s-a oprit la poarta lor.

— Aici locuiește Ilinca?

— Eu sunt, a răspuns ea.

— Eu sunt Lenuța, sora mamei tale…

Ilinca și-a dus mâinile la gură, cu ochii în lacrimi.

— Am crezut că ești moartă…

— Nu, mamă… am fost plecată ani buni în Italia. Când m-am întors și am aflat ce s-a întâmplat… n-am avut curaj să vin.

Ilinca a sărit și a strâns-o în brațe.

— Ai ajuns când trebuia. Acum e casa noastră.

Viața i-a fost grea, dar adevărul i-a dat putere. Iar curajul ei a schimbat nu doar soarta unei case, ci și inimile celor din jur.

Dacă te-a atins povestea Ilincăi, distribuie-o mai departe. Poate și altcineva are nevoie de un strop de dreptate. Dă un like și spune-ne în comentarii: tu ce ai fi făcut în locul ei?