Văzând că nu mai are cale de scăpare, bărbatul a oftat adânc, s-a întors spre spate și a deschis portiera. Sicriul stătea perfect aliniat în centru. Agentul i-a făcut semn să-l deschidă și pe acela.

Cu mâinile tremurânde, șoferul a ridicat capacul sicriului — iar înăuntru era un bărbat în viață. Întins pe spate, cu o mască de oxigen improvizată pe față, legat la mâini și cu ochii larg deschiși, privind înfricoșat către cerul liber.

Avea urme vizibile de vânătăi pe frunte, iar gura îi era acoperită cu bandă adezivă. Agentul a pălit. Întreg sângele i s-a scurs din obraji într-o clipă. A înghețat pentru o secundă, apoi a strigat scurt în stație:

— „Avem o victimă vie într-un sicriu! Trimiteti imediat o ambulanță pe DN7, kilometru 62, și încă o echipă de sprijin! Repet: victimă în viață, posibil răpire!”

Bărbatul din dric a încercat să fugă, dar polițistul a reacționat cu o rapiditate instinctivă. În câteva secunde l-a trântit la pământ și l-a încătușat, în timp ce suspectul urla:

— „Nu știți cu cine vă puneți! O să regretați asta! Sunt doar un pion, doar un pion!”

— „Tocmai ți-ai semnat sentința,” a murmurat calm agentul, în timp ce se apleca să verifice mai atent victima.

Bărbatul din sicriu, vizibil slăbit, încerca să rostească ceva, dar bandă îl împiedica. Polițistul i-a tăiat rapid legăturile și i-a îndepărtat banda de pe gură. Bărbatul a tras aer cu putere, apoi a izbucnit în lacrimi.

— „M-au luat din casă, noaptea… n-am apucat să-mi văd fiica… am crezut că mă omoară!”

— „Cine te-a luat? Cine sunt ei?” a întrebat agentul, cu un ton blând, dar alert.

— „E o rețea… transportă oameni, dar nu cum credeți… E ceva mai sinistru… îi bagă în sicrie, pentru a-i trece granița. Eu trebuia să ajung în Austria. Dar cred că m-au încurcat în ultimul moment…”

În acel moment, a sosit ambulanța, iar medicii au preluat victima pentru evaluare. Agentul s-a întors către suspectul încătușat și i-a spus:

— „Acum o să-mi spui tot. Cine sunt ceilalți? Unde îi pot găsi?”

Bărbatul a râs scurt, apoi a scuipat în praf:

— „Credeți că-s eu șeful? Sunt nimeni. Nu știți în ce v-ați băgat… Dar vă garantez un lucru: o să vă pară rău că l-ați deschis.”

Ancheta a fost declanșată pe loc. Presa a aflat imediat, iar povestea a devenit virală în câteva ore: „Polițistul care a descoperit un om în viață într-un sicriu — detalii șocante despre o rețea internațională de trafic de persoane.” Agențiile de presă roiau în fața secției, iar inspectorii din capitală fuseseră deja trimiși în teren.

Agentul, pe nume Florin Cernat, a fost lăudat pentru vigilența lui, dar în sufletul lui nu era liniștit. Ceva nu se lega. Povestea era mai profundă, mai întunecată decât părea. Și avea de gând să o descoasă până la capăt.

După doar două zile, victima, un contabil de 42 de ani din Pitești, pe nume Andrei Voicu, a fost suficient de stabil pentru a depune mărturie completă.

Povestea lui era halucinantă: fusese contactat în urmă cu câteva luni de o firmă fictivă care promitea locuri de muncă bine plătite în străinătate.

Nu suspectase nimic — până în noaptea în care i-au spart ușa, l-au bătut și l-au urcat inconștient într-o dubă. Își mai amintea doar că fusese pus într-un sicriu, conectat la oxigen, și i se spusese: „Dacă te miști sau faci gălăgie, familia ta moare.”

În aceeași zi, o percheziție la o firmă de pompe funebre din Arad, unde dricul fusese înregistrat, a scos la iveală adevărul. În subsolul firmei se afla un atelier de modificare a sicrielor. Compartimente speciale, ventilație ascunsă, ba chiar și căptușeală pentru mascarea bătăilor inimii la scanere. Totul fusese pregătit meticulos.

Într-o fotografie de pe perete, polițistul Florin a recunoscut imediat chipul unui alt individ. Nu era prezent în firmă, dar figura lui nu-i era străină. Îl mai văzuse în treacăt, în ziua opririi dricului — într-o altă mașină, parcată în apropiere, un bărbat cu ochelari fumurii care părea să urmărească totul de la distanță.

— „Ăsta e capul rețelei,” a spus Andrei când a văzut poza. „Nu știu cum îl cheamă. Îi spuneau ‘Doctorul’… Pentru că știa exact cât oxigen poate primi un om într-un sicriu, fără să moară.”

Au urmat săptămâni de anchetă. Rețeaua se dovedise a fi mult mai amplă decât crezuseră inițial. Poliția română, în colaborare cu Interpol, a descoperit că nu era vorba doar de trecerea frauduloasă a graniței. Mulți dintre cei transportați în sicrie nu mai ajungeau niciodată la destinație. Dispăreau. Organe recoltate, muncă forțată, șantaj — un coșmar de proporții.

Florin a fost promovat, dar refuza să se bucure. Într-o seară, singur în apartamentul său din Sibiu, se uita la dosarul cu fotografii ale victimelor și ale suspecților. Îl chinuia gândul că, dacă n-ar fi fost atent în ziua aceea, Andrei Voicu ar fi fost o simplă notă de subsol într-un raport de persoane dispărute.

Dar destinul a vrut altfel.

După încă o lună, un apel anonim a fost înregistrat la 112:

— „Doctorul” e în Cluj. La un spital privat. Are acte false. Se dă drept neurolog. Numele de acoperire: Dr. Cătălin Rusu.”

În acea noapte, Florin a condus personal echipa de intervenție. Spitalul era închis, dar în cabinetul de la etajul 2, luminile erau aprinse. Când au intrat, „Doctorul” se pregătea de plecare. Nu s-a opus. A zâmbit doar:

— „Am salvat mai mulți oameni decât voi. Dar nu asta contează, nu? Justiția voastră e o glumă.”

— „Te vom lăsa să-ți dovedești nevinovăția în fața unui judecător,” i-a răspuns Florin, privind fix în ochii lui.

Procesul a fost lung și extrem de mediatizat. Martorii au fost amenințați, probele au fost contestate, iar avocații apărării au încercat să arunce totul pe seama unor „elemente corupte din interior.” Dar mărturia lui Andrei, împreună cu zeci de dovezi adunate, l-au înfundat pe „Doctor”.

A fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trafic de persoane, răpire și tentativă de omor. Rețeaua a fost complet destructurată, iar alți complici au fost arestați în Ungaria, Austria și Italia.

Florin Cernat a devenit un simbol al vigilenței. Însă nu a vrut niciodată laude. Când presa a venit să-i ia interviuri, a spus doar:

— „Am oprit un dric care mergea prea repede. Atât. Dar în sicriu era viața unui om. Data viitoare, poate fi cineva drag vouă.”

Și-a reluat munca, patrulând cu aceeași rigoare. Pentru că, în România, adevărul încă se mai ascunde uneori în cele mai neașteptate locuri — chiar și într-un sicriu.

Disclaimer

Această poveste este o operă de ficțiune. Personajele, evenimentele și locurile descrise sunt complet imaginare, create exclusiv în scop narativ și de divertisment.
Orice asemănare cu persoane reale, vii sau decedate, sau cu situații reale este pur întâmplătoare.

Textul nu reflectă fapte reale, anchete autentice sau declarații oficiale ale autorităților.
Scopul său este de a oferi o poveste captivantă de tip ficțional, cu elemente dramatice și de suspans.