A urmat haosul. Unii invitați au scos exclamații, alții au șușotit, câțiva au râs nervos. Preotul s-a oprit în mijlocul rugăciunii.

Doi agenți i-au prins brațele, dar Victor a ridicat mâna. Ceva în vocea acelui băiat — acea disperare crudă și autentică — l-a făcut să se oprească.

— „Cine ești?”, a întrebat Victor cu o voce încordată, tremurândă.

Băiatul a înghițit în sec, ochii lui strălucind de teamă, dar și de convingere.

— „Mă cheamă Darius”, a spus el. „Trăiesc pe stradă. Dar am cunoscut-o pe Andreea… și știu ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aia. Vă rog, domnule — dacă vă iubiți fiica, nu-i permiteți să o îngroape.”

Toată lumea a amuțit. Mama Andreei s-a prăbușit în lacrimi, ținându-se de piept.

Inima lui Victor bătea cu putere, răsunându-i în urechi. Privirea i-a trecut de la băiat — la sicriu — și înapoi la băiat.

Oare era adevărat? Sau doar halucinația crudă a unui copil disperat?

Și totuși… privirea aceea din ochii lui Darius — sinceră, arzătoare, imploratoare — nu-l lăsa să se întoarcă cu spatele.

Pentru prima dată de la accident, Victor simțea din nou ceva — o scânteie pe care o îngropase sub tone de durere.

— Ce știi tu despre fiica mea? — a întrebat Victor, cu glasul sfâșiat între furie și speranță. Întreaga biserică încremenise, ca și cum timpul se oprise în acel moment absurd. Darius tremura, dar n-a dat înapoi. A făcut un pas spre sicriu, iar paznicii l-au lăsat, derutați de gestul neașteptat al miliardarului.

— Vă rog să mă lăsați să vă arăt ceva… — a spus băiatul și, cu mișcări ezitante, a scos din buzunarul hanoracului o brățară simplă, din ață roșie, cu un mic pandantiv în formă de inimă.

Victor și-a dus mâna la gură. Cunoștea acel obiect. Era un cadou de la el pentru Andreea, cu ani în urmă, pe când ea era doar o fetiță. Nu-l mai văzuse de atunci. Brățara fusese pierdută. Sau așa crezuse.

— De unde ai asta? — a rostit aproape șoptit.

— Mi-a dat-o chiar ea, acum două nopți. Domnule Marinescu… Andreea e ținută captivă într-un loc îngrozitor. E drogată. Nici nu mai știe cine este, dar m-a rugat să fug și să vă găsesc. A spus că dacă nu ajung la dumneavoastră până la înmormântare, va fi prea târziu.

Victor simțea cum genunchii i se înmoaie. Un amestec de furie, speranță, neîncredere și teroare i se răspândea prin corp. A privit spre sicriu. N-a mai așteptat. Cu un gest hotărât, i-a făcut semn unui bodyguard:

— Deschideți-l. Acum!

Un murmur colectiv s-a ridicat în biserică, iar preotul a încercat să intervină, dar Victor l-a redus la tăcere cu o singură privire. Trupul fetei era așezat impecabil, chipul pal, fără cusur, păr perfect pieptănat. Dar ceva era… prea perfect.

— Aduceți un medic! Acum! — a strigat Victor. — Vreau o expertiză imediată!

Medicul de familie, prezent și el la slujbă, s-a apropiat rapid și a început să examineze corpul. A durat câteva minute înfiorătoare. Tăcerea era apăsătoare.

— Domnule Marinescu… — a început medicul, palid. — Am motive serioase să cred că acesta nu este corpul fiicei dumneavoastră. Structura oaselor maxilarului, o cicatrice lipsă, și… — a ezitat —… acest chip pare ușor modificat.

Un alt val de șoc s-a revărsat peste asistență.

Victor și-a dus mâna la tâmplă. Darius nu mințise. Dar cine era fata din sicriu? Și unde era Andreea?

A doua zi, presa deja exploda. „Fiica miliardarului Victor Marinescu, posibil în viață!”, „Cazul Andreea Marinescu ia o întorsătură halucinantă!” Erau peste tot. Victor, însă, nu mai dădea interviuri. Nu mai conta imaginea, banii sau compania. Numai fiica lui conta acum.

Împreună cu Darius și cu câțiva oameni de încredere, Victor a pornit o investigație proprie. Aflase că, în noaptea accidentului, Andreea nu era singură în mașină. Cu ea fusese Radu Croitoru — fiul unui influent om politic, cu reputație de petrecăreț și probleme cu drogurile. Oficial, Radu murise și el în accident.

Dar Darius susținea altceva.

— Radu nu a murit. L-am văzut. Trăiește și se ascunde. Ei au înscenat totul. Au vrut să o facă pe Andreea să tacă. Ea descoperise ceva despre o rețea… ceva ce nu trebuia să știe.

— Ce rețea? — a întrebat Victor, din ce în ce mai palid.

— Trafic de fete, domnule. Andreea voia să ajute o colegă de facultate care dispăruse. S-a băgat singură în cuibul lor. Iar Radu făcea parte din rețea. A vrut s-o facă să tacă, dar ceva a mers prost. Ea a scăpat, dar a fost prinsă din nou. Acum o țin drogată într-o clinică privată, sub alt nume.

Cuvintele tăioase ale băiatului se înfigeau adânc în conștiința lui Victor. Nu-și imaginase vreodată că propria fiică ar fi avut un astfel de curaj, o astfel de forță.

Au urmat zile și nopți de investigații febrile, mită, urmărit camere de supraveghere, telefoane plătite în criptomonede. În cele din urmă, au dat de o clinică dubioasă, izolată într-o pădure din Ilfov, sub acoperirea unei fundații „de reabilitare”.

Victor și Darius au mers acolo împreună cu o echipă discretă de securitate. Au intrat ca pacienți. Odată ajunși în interior, au fost conduși la o secție izolată. Când au pătruns în salonul cu numărul 6, timpul s-a oprit.

Pe pat, cu privirea pierdută, palidă, stătea Andreea.

Victor a încremenit. Apoi a căzut în genunchi. Fata a clipit lent, ca și cum începea să-l recunoască. A rostit, abia auzit:

— Tata?

A fost nevoie de luni de terapie, detoxifiere și protecție ca Andreea să revină la normal. Dar Victor i-a fost alături la fiecare pas. Și Darius. Băiatul fără adăpost devenise parte din familie. Victor i-a oferit o locuință, l-a înscris la liceu, i-a angajat un meditator și, cel mai important, i-a oferit afecțiune — ceva ce nimeni nu-i oferise până atunci.

Între timp, ancheta oficială a fost reluată. Radu a fost prins încercând să fugă din țară. O întreagă rețea de oameni influenți a fost arestată. Cazul a zguduit România din temelii.

La câteva luni după ce Andreea s-a recuperat complet, Victor a organizat o conferință de presă. A fost prima dată când a vorbit public despre tot ce s-a întâmplat.

— Dacă nu era acest copil — Darius — astăzi mi-aș fi plâns fiica la un mormânt gol. Vă rog să nu ignorați niciodată vocea celor tăcuți. Uneori, adevărul vine de unde te aștepți mai puțin.

Sala s-a ridicat în picioare. Nu pentru miliardar. Ci pentru curajul unui copil al străzii care a salvat o viață și a dezvăluit o rețea criminală.

Iar undeva, în fundal, Andreea zâmbea. Trăia. Și era liberă. Iar tatăl ei, cel care învățase că dragostea valorează mai mult decât orice imperiu, își ținea fiica de mână și știa că, pentru prima dată în viață, nu mai era singur.