Intamplarea de la mormantul sotiei

Dupฤƒ un an ศ™i jumฤƒtate, am cerut-o รฎn cฤƒsฤƒtorie. A spus โ€ždaโ€ cu lacrimi รฎn ochi. Pentru prima datฤƒ dupฤƒ mulศ›i ani, am simศ›it speranศ›ฤƒ. Dar, pe mฤƒsurฤƒ ce nunta se apropia, frica veche a reapฤƒrut.

O trฤƒdam pe Andreea, cฤƒsฤƒtorindu-mฤƒ cu altcineva? รŽn seara dinaintea nunศ›ii, am mers la Cimitirul Bellu, cu un buchet de crini โ€” florile preferate ale Andreei.

Am รฎngenuncheat รฎn faศ›a mormรขntului ei, cu ploaia pฤƒtrunzรขndu-mi costumul, ศ™i am ศ™optit: โ€žรŽmi pare rฤƒu. Nu ศ™tiu ce fac. O iubesc pe Clara, dar รฎncฤƒ te iubesc ศ™i pe tine. Cum pot sฤƒ mฤƒ opresc?โ€ Mi s-a frรขnt vocea. Un tunet a rฤƒsunat รฎn depฤƒrtare. ศ˜i atunci โ€” รฎn spatele meu โ€” o voce a spus: โ€žDaniel?โ€

Am tresฤƒrit, simศ›ind cum inima mi se urcฤƒ รฎn gรขt. M-am รฎntors brusc ศ™i, pentru o clipฤƒ, mi s-a pฤƒrut cฤƒ am halucinaศ›ii. รŽn lumina slabฤƒ a felinarelor din cimitir ศ™i sub ploaia care curgea ศ™iroaie, silueta unei femei stฤƒtea nemiศ™catฤƒ, la cรขศ›iva paศ™i de mine. Avea un pardesiu lung, ud leoarcฤƒ, ศ™i pฤƒrul castaniu lipit de obraji. M-am ridicat รฎncet de pe genunchi, fฤƒrฤƒ sฤƒ-mi pot desprinde ochii de figura ei. Nu era Andreea, dar semฤƒna izbitor de mult. Aceeaศ™i รฎnฤƒlศ›ime, aceleaศ™i trฤƒsฤƒturi delicate, acelaศ™i mod de a privi, de parcฤƒ ศ›i-ar fi citit sufletul.

โ€žScuze… nu voiam sฤƒ te sperii,โ€ a spus ea, cu o voce stinsฤƒ.

โ€žCine eศ™ti?โ€ am รฎntrebat, รฎncercรขnd sฤƒ-mi recapฤƒt glasul.

โ€žMฤƒ numesc Larisa. ศ˜tiu cฤƒ pare ciudat, dar… vin aici de cรขteva luni. Mormรขntul de lรขngฤƒ… e al fratelui meu. Am trecut de multe ori pe lรขngฤƒ mormรขntul Andreei ศ™i… nu ศ™tiu, ceva m-a fฤƒcut sฤƒ mฤƒ opresc. Am citit numele, data… ศ™i te-am vฤƒzut de mai multe ori aici. Plรขngeai, vorbeai cu ea. Mi s-a pฤƒrut… cฤƒ o iubeศ™ti cu o disperare pe care rar o vezi.โ€

Am rฤƒmas mut. Ploaia nu mai conta, nici frigul. Ceva รฎn privirea acelei femei mฤƒ ศ›intuia locului.

โ€žMi-a murit fratele รฎntr-un accident, acum un an,โ€ a continuat ea. โ€žNu pot sฤƒ trec peste. Nici eu nu pot. Am crezut cฤƒ sunt nebunฤƒ, cฤƒ sunt singura care simte cฤƒ moartea nu รฎnchide nimic, ci doar deschide o ranฤƒ care nu se vindecฤƒ niciodatฤƒ. Dar vฤƒzรขndu-te aici, am รฎnศ›eles cฤƒ nu sunt singurฤƒ.โ€

Am simศ›it cum o lacrimฤƒ mi se prelinge pe obraz. Nu ศ™tiam de ce. Poate era uศ™urarea de a nu mai fi singur รฎn durere. Poate era acel amestec ciudat de tristeศ›e ศ™i recunoศ™tinศ›ฤƒ.

โ€žMฤƒ cฤƒsฤƒtoresc mรขine,โ€ i-am spus, privind din nou spre mormรขntul Andreei. โ€žศ˜i mฤƒ simt ca un trฤƒdฤƒtor.โ€

Larisa a zรขmbit cu tristeศ›e. โ€žPoate nu e trฤƒdare. Poate e doar… felul nostru de a supravieศ›ui.โ€

Am tฤƒcut amรขndoi, ascultรขnd ploaia care cฤƒdea constant. Apoi a rostit ceva ce n-am sฤƒ uit niciodatฤƒ:

โ€žDragostea nu moare, Daniel. Se transformฤƒ. Poate cฤƒ Andreea nu te-ar fi vrut singur. Poate cฤƒ iubirea voastrฤƒ a fost atรขt de puternicฤƒ, รฎncรขt ศ›i-a dat forศ›a sฤƒ mai iubeศ™ti o datฤƒ.โ€

Am plecat din cimitir cu hainele ude, dar cu sufletul puศ›in mai cald. Nici Clara, nici altcineva nu mi-ar fi putut da rฤƒspunsul de care aveam nevoie. Dar acea strฤƒinฤƒ, cu propria durere, m-a fฤƒcut sฤƒ รฎnศ›eleg cฤƒ nu o lฤƒsam pe Andreea รฎn urmฤƒ. O luam cu mine, รฎntr-o formฤƒ diferitฤƒ.

A doua zi dimineaศ›ฤƒ, m-am trezit devreme. M-am uitat รฎn oglindฤƒ, mi-am ajustat cravata ศ™i mi-am trecut degetele peste fotografia micฤƒ a Andreei pe care o ศ›ineam รฎn portofel. Am zรขmbit trist, apoi am ieศ™it din casฤƒ.

La bisericฤƒ, Clara era radiantฤƒ. Rochia ei simplฤƒ, dar elegantฤƒ, o fฤƒcea sฤƒ parฤƒ un รฎnger coborรขt printre oameni. M-a privit cu o uศ™oarฤƒ teamฤƒ, de parcฤƒ se รฎntreba dacฤƒ sunt cu adevฤƒrat prezent. Am luat-o de mรขnฤƒ ศ™i i-am ศ™optit:

โ€žSunt aici. Complet.โ€

Jurฤƒmintele le-am rostit cu voce fermฤƒ, dar รฎn gรขnd, Andreea era acolo. Nu ca o umbrฤƒ, ci ca un sprijin. Ca un โ€že-n regulฤƒโ€ rostit รฎn tฤƒcere.

Petrecerea de dupฤƒ a fost caldฤƒ, discretฤƒ, exact cum ne dorisem. Dar momentul cu adevฤƒrat neaศ™teptat a venit spre sfรขrศ™itul serii, cรขnd o bฤƒtrรขnฤƒ necunoscutฤƒ s-a apropiat de mine ศ™i mi-a รฎntins un plic alb. M-a privit รฎn ochi cu o solemnitate apฤƒsฤƒtoare.

โ€žMi-a spus sฤƒ vi-l dau รฎn ziua รฎn care vฤƒ recฤƒsฤƒtoriศ›i,โ€ a zis simplu, apoi a dispฤƒrut รฎn mulศ›ime.

Am rฤƒmas cu plicul รฎn mรขnฤƒ, tremurรขnd. L-am deschis รฎntr-un colศ› mai liniศ™tit al localului, iar รฎnฤƒuntru era o scrisoare. Era scrisul Andreei.

Dragฤƒ Daniel,

Dacฤƒ citeศ™ti asta, รฎnseamnฤƒ cฤƒ ai avut curajul sฤƒ mergi mai departe. Bravo. รŽศ›i scriu scrisoarea asta cu luni รฎnainte de accident. Da, ศ™tiu ce o sฤƒ zici: โ€žDe ce ai fฤƒcut asta?โ€ Pentru cฤƒ te cunosc. ศ˜tiu cฤƒ dacฤƒ ceva mi s-ar รฎntรขmpla, te-ai รฎnchide รฎn tine. Ai fi un erou tฤƒcut, dar sfรขศ™iat. Aศ™a cฤƒ m-am gรขndit sฤƒ-ศ›i las ceva. Nu ca sฤƒ-ศ›i provoc lacrimi, ci ca sฤƒ-ศ›i amintesc ceva: te iubesc. ศ˜i te voi iubi mereu.

Nu vreau sฤƒ fii singur. Nu vreau ca dragostea noastrฤƒ sฤƒ fie o ancorฤƒ, ci o punte. Dฤƒ-ศ›i voie sฤƒ simศ›i din nou. O sฤƒ-ศ›i fie teamฤƒ. O sฤƒ te simศ›i vinovat. Dar nu eศ™ti. Ai dreptul la fericire. Dacฤƒ femeia care e lรขngฤƒ tine te face sฤƒ zรขmbeศ™ti dimineaศ›a, atunci รฎnseamnฤƒ cฤƒ e aleasa. ศ˜i eu sunt fericitฤƒ pentru tine.

Rฤƒmรขn o parte din tine, dar nu-ศ›i cer sฤƒ rฤƒmรขi al meu.

Cu toatฤƒ dragostea,
Andreea

Am รฎnchis ochii ศ™i am simศ›it cum lacrimile รฎmi udฤƒ obrajii. Clara a venit lรขngฤƒ mine ศ™i m-a privit รฎngrijoratฤƒ.

โ€žTotul e รฎn regulฤƒ,โ€ am spus, strรขngรขnd-o รฎn braศ›e. โ€žTotul e, รฎn sfรขrศ™it, รฎn regulฤƒ.โ€

Dupฤƒ nuntฤƒ, viaศ›a noastrฤƒ a รฎnceput calm. Fฤƒrฤƒ artificii, fฤƒrฤƒ mari promisiuni. Dar cu sinceritate. Clara era genul de om care รฎnศ›elegea tฤƒcerile, iar eu รฎnvฤƒศ›am, รฎncet, sฤƒ trฤƒiesc fฤƒrฤƒ vinฤƒ.

รŽntr-o searฤƒ, i-am povestit despre รฎntรขlnirea cu Larisa din cimitir. A ascultat fฤƒrฤƒ sฤƒ รฎntrerupฤƒ. Apoi mi-a spus:

โ€žDurerea te uneศ™te cu oameni pe care nu i-ai fi cunoscut altfel. Poate cฤƒ ea a fost acolo ศ™i pentru tine, dar ศ™i tu ai fost acolo pentru ea.โ€

ศ˜i avea dreptate.

Timpul a trecut. Am plantat crini รฎn grฤƒdina noastrฤƒ, pentru Andreea. รŽn fiecare primฤƒvarฤƒ, รฎnfloresc. Clara รฎi udฤƒ cu grijฤƒ. ศ˜i uneori, o vฤƒd cum stฤƒ cรขteva clipe รฎn liniศ™te lรขngฤƒ ei, de parcฤƒ ศ™i-ar รฎnclina capul รฎn semn de respect faศ›ฤƒ de o femeie pe care n-a cunoscut-o, dar pe care a ajuns s-o preศ›uiascฤƒ prin mine.

Poate cฤƒ viaศ›a nu e despre a alege รฎntre trecut ศ™i viitor. Poate cฤƒ e despre a le ศ›ine รฎmpreunฤƒ, รฎn acelaศ™i suflet.

Iar eu, Daniel Popescu, am รฎnvฤƒศ›at sฤƒ iubesc din nou. Fฤƒrฤƒ vinฤƒ. Fฤƒrฤƒ fricฤƒ. Cu recunoศ™tinศ›ฤƒ.