Cรขnd s-a รฎnchis uศa รฎn urma noastrฤ, douฤ gรขnduri mi-au invadat mintea: Ori tatฤl meu murise รฎngropat รฎn datoriiโฆ ori ascunsese ceva atรขt de mare, รฎncรขt m-a urmat pรขnฤ รฎn acea รฎncฤpere. Directorul a rotit monitorul spre mine. ศi cรขnd am citit primul rรขnd de pe ecran, mรขinile au รฎnceput sฤ-mi tremure.
Pentru cฤ pe acel ecran, รฎn partea de sus, era scris cu litere mari ศi albastre:
„Cont fond de siguranศฤ, titular: Niculae Georgescu โ Beneficiar: Maria Georgescu.” Iar dedesubt, cifra afiศatฤ era atรขt de absurd de mare, รฎncรขt am crezut, pentru o fracศiune de secundฤ, cฤ era o eroare de sistem.
„Douฤ milioane patru sute ศaptezeci de mii de euro.”
Mi-au fugit ochii pe ecran, apoi la director, apoi iar pe ecran.
โE o glumฤ?โ am รฎntrebat cu un hohot scurt, care semฤna mai mult a sughiศ decรขt a rรขs.
Directorul a clฤtinat รฎncet din cap. Rareศ stฤtea รฎn picioare, รฎn colศul รฎncฤperii, cu privirea รฎn pฤmรขnt.
โNu e o glumฤ, doamnฤ. Tatฤl dumneavoastrฤ a deschis acest cont acum douฤzeci ศi trei de ani, la o sucursalฤ din Bucureศti. รn fiecare an a depus sume consistente. Ultima depunereโฆ chiar รฎn sฤptฤmรขna รฎn care a murit.โ
Mi-au amorศit degetele. โDarโฆ tata era portar la liceul din cartier. N-a avut niciodatฤ mai mult de o pereche de pantofi. Cum sฤโฆ?โ
Directorul m-a privit lung, apoi a spus:
โPoate nu v-a spus tot.โ
A urmat o liniศte apฤsฤtoare, spartฤ doar de zumzetul aerului condiศionat. Am simศit cum รฎn mine se ridicฤ un val de รฎntrebฤri, confuzii ศi furie.
โศi ce e cu nota ataศatฤ?โ am รฎntrebat, cu glasul stins.
Directorul a deschis un document pe ecran. A รฎnceput sฤ citeascฤ cu voce tare, dar blรขnd:
‘Pentru fiica mea, Maria. Dacฤ citeศti asta, รฎnseamnฤ cฤ nu mai sunt. ศtiu cฤ n-am fost cel mai deschis tatฤ. Dar fiecare leu pe care l-am pus aici a fost pentru tine. Sฤ ai cรขndva un nou รฎnceput. Sฤ nu depinzi de nimeni. ศi sฤ ศtii cฤ, รฎn felul meu tฤcut, te-am iubit mai mult decรขt orice รฎn lumea asta.’
Mi-au dat lacrimile instantaneu. N-am plรขns, amโฆ izbucnit. Am simศit cum durerea ศi dorul, toate lucrurile nespuse dintre mine ศi tata, s-au prฤvฤlit peste mine รฎn acel birou impersonal, cu pereศi de sticlฤ ศi rafturi cu dosare.
Am ieศit din bancฤ legฤnรขndu-mฤ pe picioare, cu trolerul รฎn spate, dar ศi cu o bruscฤ senzaศie de uศurare. รn acea zi, nu mi-a fost ruศine cฤ plรขnsesem รฎn faศa tuturor. Mi-a fost ruศine cฤ trฤisem atรขta vreme fฤrฤ sฤ ศtiu cine fusese, de fapt, tatฤl meu.
รn zilele care au urmat, am mers la notar. Am semnat hรขrtii. Am fost sunatฤ de consilieri financiari ศi avocaศi. Toศi vorbiserฤ cu respect ศi uimire despre tatฤl meu, despre discreศia lui, despre alegerile inteligente pe care le fฤcuse cu banii.
Dar eu nu voiam banii. Voiam sฤ-l mai am. Sฤ-i pun รฎntrebฤri. Sฤ-i spun cฤ mi-e dor. Cฤ-mi pare rฤu.
Am aflat, treptat, cฤ tata fusese investitor tฤcut รฎntr-o micฤ firmฤ de IT care, รฎntre timp, ajunsese sฤ fie vรขndutฤ unui gigant internaศional. Nu spusese nimฤnui. Nici mฤcar mamei, รฎnainte sฤ plece de acasฤ. Avea o cutie metalicฤ รฎn debara, cu dosare vechi, acte notariale, ศi un jurnal scris de mรขnฤ, pe care รฎl lฤsase la un notar din Braศov, cu rugฤmintea sฤ mi-l รฎnmรขneze la moartea lui.
รn jurnal scria cum รฎn fiecare lunฤ se ducea personal sฤ depunฤ banii. Cum tฤia din puศinul lui ca sฤ poatฤ pune ceva deoparte pentru mine. ศi cum, รฎn ciuda a tot ce pฤrea รฎn exterior, nu ศi-a pierdut niciodatฤ speranศa cฤ รฎntr-o zi voi avea parte de o viaศฤ mai bunฤ.
Cu banii moศteniศi, mi-am รฎnchiriat un apartament modest รฎntr-un cartier liniศtit din Cluj. M-am รฎnscris la un curs de reconversie profesionalฤ รฎn IT, ironic, รฎn acelaศi domeniu unde tata fฤcuse avere fฤrฤ sฤ spunฤ nimฤnui. รntr-o zi, รฎn timp ce parcurgeam mailurile vechi, am gฤsit un mesaj de la el, scris cu cรขteva luni รฎnainte sฤ moarฤ, dar niciodatฤ trimis:
„Dacฤ vei citi vreodatฤ asta, รฎnseamnฤ cฤ ai descoperit secretul meu. Sฤ nu te simศi vinovatฤ. Am fฤcut totul din iubire. Iar iubirea nu cere explicaศii.”
Am ieศit atunci pe balcon cu telefonul รฎn mรขnฤ ศi am privit cerul. L-am iertat. L-am iubit. L-am รฎnศeles. Poate nu fusese perfect, dar fusese al meu. ศi-mi oferise, prin tฤcere, un dar mai valoros decรขt toศi banii din lume: ศansa sฤ o iau de la capฤt fฤrฤ teamฤ.
Au trecut cรขteva luni. Acum am un job stabil, fac voluntariat la un centru pentru femei abuzate ศi mฤ trezesc รฎn fiecare dimineaศฤ cu altฤ luminฤ รฎn suflet. Am pฤstrat cardul vechi, deศi contul a fost รฎnchis. รl ศin รฎntr-o ramฤ, pe birou. Un memento cฤ viaศa, oricรขt de รฎntunecatฤ pare uneori, are felul ei tainic de a se lumina.
Iar cรขnd prietenele mele mฤ รฎntreabฤ cum de am reuศit sฤ mฤ ridic, zรขmbesc ศi le spun adevฤrul:
„Pentru cฤ, undeva, รฎn liniศte, cineva a crezut รฎn mine.”




