Zece minute mai tรขrziu, telefoanele au รฎnceput sฤ vibreze รฎn jurul mesei โ unul cรขte unul. Conversaศiile s-au oprit la jumฤtatea frazelor. Zรขmbetele s-au รฎngheศat. Feศele s-au albฤstrit. Aerul s-a schimbat, devenind greu ศi tฤios. Apoi cineva mi-a strigat numele. ศi acela a fost momentul รฎn care adevฤrul i-a izbit โ ca o a doua gฤleatฤ. Numai cฤ pe asta nu aveau cum sฤ o evite.
Am ridicat รฎncet privirea. Era pentru prima oarฤ, dupฤ multe luni, cรขnd รฎi priveam pe toศi รฎn ochi fฤrฤ teamฤ. Pe doamna Camelia โ cu rujul รฎntins pe colศul buzelor, dar cu expresia รฎngheศatฤ. Pe Andrei โ palid, cu telefonul รฎn mรขnฤ, citind ศi recitind ceea ce tocmai primise. Pe ceilalศi โ veri, cumnaศi, unchi ศi mฤtuศi, toศi รฎncremeniศi รฎn scaunele lor scumpe, de parcฤ lumea le fugise brusc de sub picioare.
Pentru cฤ lumea chiar le fugise.
Protocolul 7 nu era o glumฤ. Era o mฤsurฤ de avarie pe care o gรขndisem รฎn cele mai รฎntunecate nopศi, cรขnd mฤ trezeam plรขngรขnd รฎn tฤcere lรขngฤ o cutie cu biscuiศi simpli ศi o sticlฤ de apฤ. Era programat sฤ trimitฤ instantaneu notificฤri oficiale cฤtre toate consiliile de administraศie ale companiilor-satelit deศinute de Grupul Savin. Notificฤri prin care รฎmi anunศam revenirea รฎn poziศia de Preศedinte Executiv.
ศi mai ales, Protocolul 7 deconspira, รฎn mod public, identitatea mea: Andreea Radu, fondatoare ศi unicฤ proprietarฤ.
ศi totul era deja pe internet. Pe telefoanele lor. Pe ecranele televizoarelor. Pe burtierele roศii ale canalelor de ศtiri economice.
โ E o greศealฤโฆ a bรขiguit Andrei, uitรขndu-se la mine cu ochii tulburi. โ Tuโฆ
โ Nu, Andrei. Nu e nicio greศealฤ.
Mi-am tras pฤrul ud รฎn spate, ca ศi cum fiecare picฤturฤ care รฎmi curgea pe gรขt ar fi fost o medalie. M-am ridicat cu o demnitate rece, fฤrฤ sฤ tremur, deศi รฎncฤ simศeam frigul รฎn oase.
โ Aศi rรขs. Aศi aruncat cu gheaศฤ. Aศi uitat cฤ tฤcerea nu รฎnseamnฤ slฤbiciune. Aศi confundat compasiunea cu prostia.
Nimeni nu scotea o vorbฤ.
โ Mi-aศi spus cฤ nu sunt bunฤ de nimic. Cฤ fฤrฤ numele vostru, n-aศ fi supravieศuit.
Am aruncat un zรขmbet mic cฤtre doamna Camelia.
โ Dar se pare cฤ voi, fฤrฤ mine, aศi trฤit รฎntr-o minciunฤ.
Am รฎntors spatele mesei ศi am รฎnceput sฤ merg spre ieศire. Uศa s-a deschis automat, dar รฎnainte sฤ trec pragul, m-am รฎntors.
โ Sฤ nu vฤ obosiศi sฤ mฤ cฤutaศi. รncepรขnd de azi, aveศi interdicศie รฎn toate sediile grupului. ศi รฎn toate contractele externe.
โ Dar… tu eศti mama copilului meu! a strigat Andrei cu o disperare neaศteptatฤ.
M-am รฎntors uศor.
โ Tocmai pentru el am fฤcut asta. Ca sฤ ศtie cฤ mama lui n-a fost niciodatฤ o victimฤ.
Am ieศit fฤrฤ sฤ privesc รฎnapoi.
Noaptea aceea, am dormit la biroul meu din penthouse-ul de deasupra clฤdirii Savin Tower. Un pat simplu, o fereastrฤ uriaศฤ, o ceaศcฤ de ceai fierbinte ศi un sentiment nou โ libertatea.
Zilele care au urmat au fost ca un uragan. Presa m-a numit โMagnata Tฤcutฤโ, โFemeia din Umbrฤโ ศi โRegina Savinโ. Nimeni nu ศtia cum am reuศit sฤ ascund totul timp de patru ani. Nu le-am spus cฤ m-a ajutat durerea. Umilinศele. Nopศile รฎn care mฤ rugam sฤ nu nasc รฎn sฤrฤcie.
Andrei a รฎncercat sฤ mฤ contacteze. M-a cฤutat prin avocaศi, prin cunoศtinศe comune, prin reศelele sociale. Am ignorat fiecare tentativฤ.
Pรขnฤ รฎntr-o zi.
A venit neanunศat la sediu. Portarii l-au reศinut, dar l-am privit prin camerele de supraveghere. Nu mai era bฤrbatul arogant de altฤdatฤ. Avea cearcฤne adรขnci, pฤrul rฤvฤศit ศi vocea tremura cรขnd a rostit:
โ Vreau doar sฤ-mi vฤd copilul.
Am coborรขt. L-am privit รฎn ochi.
โ Copilul tฤu are nevoie de stabilitate. Nu de cineva care ศi-a bฤtut joc de mama lui รฎn faศa familiei.
โ Eram orb… am fost un laศ. Dar am vฤzut cine eศti, acum… ศi รฎmi dau seama ce-am pierdut.
Mi-am strรขns palmele รฎn jurul burศii rotunde.
โ Sฤ vezi ce pierzi e doar รฎnceputul, Andrei. Dacฤ vrei sฤ fii tatฤ, va trebui sฤ-l cรขศtigi. Zi de zi.
A dat din cap รฎncet.
โ Fiecare zi.
L-am lฤsat sฤ plece. Nu pentru cฤ l-aศ fi iertat. Ci pentru cฤ ศtiam cฤ nu-mi mai poate face rฤu.
A trecut un an.
Mi-am crescut copilul cu toatฤ dragostea din lume. Am construit grฤdiniศe pentru mamele singure, am sponsorizat proiecte sociale, am vorbit รฎn conferinศe despre forศa femeilor.
รntr-o searฤ, la o galฤ caritabilฤ, l-am zฤrit pe Andrei stรขnd รฎntr-un colศ, urmฤrindu-ne pe mine ศi pe fiul nostru cum dansam รฎn mijlocul scenei. Nu s-a apropiat. Doar a zรขmbit. Acel zรขmbet trist al cuiva care รฎnศelege, รฎn sfรขrศit, consecinศele propriilor alegeri.
ศi pentru prima datฤ, i-am zรขmbit รฎnapoi.
Nu pentru el.
Ci pentru mine.
Pentru cฤ dupฤ tot ce am trฤit, meritam fiecare secundฤ din aceastฤ viaศฤ nouฤ. O viaศฤ รฎn care nu mai eram Andreea โsoศia luiโ, โnorฤ luiโ, โfemeia รฎntreศinutฤโ.
Eram doar Andreea Radu.
Femeia care ศi-a scris singurฤ destinul.



