Iarna și-a făcut simțită prezența cu toată forța ei. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a vorbit într-un interviu acordat Antena 3 CNN despre cum va fi vremea în țara noastră.

„Acesta este primul episod specific sezonului în care ne aflăm, atât datorită temperaturilor scăzute, cât și a precipitațiilor predominant sub formă de zăpadă. În Moldova a început deja să ningă, mai ales în jumătatea nordică, unde stratul de zăpadă variază între 10 și 20 cm în zonele montane. În acest moment, cele mai scăzute temperaturi se înregistrează în nordul Moldovei, -9 grade Celsius în localitățile Darabani, Rădăuți, Suceava și Cotnari. În jumătatea nordică a regiunii, temperaturile sunt sub -9…-8 grade Celsius, în timp ce în Capitală avem 1 grad Celsius, iar pe litoral între 2 și 3 grade Celsius”, a spus directorul ANM.

„Astăzi vom avea parte de o vreme predominant închisă, cu precipitații mai ales sub formă de ninsoare în zona Moldovei și la munte, dar și în vest, centrul și nordul țării, în timp ce în sud vorbim despre precipitații mixte, lapoviță și ninsori.

Din punct de vedere termic, se va produce o răcire accentuată în toată țara începând de astăzi, astfel că temperaturile maxime vor fi în jur de -7…-6 grade Celsius în nordul extrem și între 5 și 6 grade Celsius în sud-estul țării. Mâine dimineață și miercuri dimineață vom avea cele mai scăzute temperaturi din acest episod, atingând chiar -18…-15 grade Celsius în depresiuni și -6 grade Celsius în restul teritoriului”, a menționat Elena Mateescu.

Meteorologii anunță Cod galben de ninsori și viscol

ANM a emis și o informare meteorologică, valabilă până mâine, 9 ianuarie, ora 10.

În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde în toate regiunile. Duminică vor fi mai ales ploi, urmate treptat de ninsori, iar în Oltenia și Muntenia se vor acumula între 15 și 30 l/mp. Local, se va forma polei. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 45…50 km/h.

De asemenea, tot până mâine, la ora 10, este Cod galben de intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ și viscol în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.

În intervalul menționat, în județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va forma un strat de zăpadă local de peste 10…15 cm.

În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie), în jumătatea sudică a Moldovei, în estul Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi care, local, vor forma polei, urmate de ninsori. Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă din cauza viscolului.

La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade Celsius, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) vor fi temperaturi degerate în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade Celsius.

În această perioadă, este important să ne protejăm de frig și să fim precauți în deplasările pe drumurile acoperite cu zăpadă sau polei. Să avem grijă de copii și sănătatea noastră înainte de toate.