„Pentru că tati are o poveste secretă,” spuse Ioana, privind cu atenție păpușa pe care o ținea. „Doamna din casa mare mi-a spus.”

M-am așezat lângă ea pe podea, ascunzându-mi îngrijorarea. „Ce doamnă, Ioana? Și ce poveste secretă?”

„Doamna care venea noaptea la centru să mă viziteze. Era bătrână și mirosea a flori. Mi-a spus că tatăl meu are o poveste secretă și trebuie să fiu atentă.”

Un fior mi-a trecut prin corp. Ioana locuise într-un centru de plasament înainte să o adoptăm. Nu știam de nicio „doamnă bătrână” care să o fi vizitat acolo.

„Scumpo, poți să-mi spui mai multe despre acea doamnă?”

Ioana ridică din umeri. „Venea doar noaptea. Zicea că e îngerul meu păzitor și că va avea grijă să-l găsesc pe cineva bun.” A ezitat. „Dar apoi a spus să fiu atentă la tati. Pentru că el are un secret.”

Am încercat să rămân calmă. Copiii au adesea prieteni imaginari, m-am gândit. Sau poate cineva de la centru i-a dat niște idei. Totuși, siguranța să o care vorbea Ioana mă neliniștea foarte mult.

„Și ce crezi că ascunde tati?” am întrebat, mângâindu-i părul.

„Nu știu,” răspunse ea simplu. „Dar doamna a spus că va fi periculos pentru tine. Și eu nu vreau să ți se întâmple ceva rău, mami. Te iubesc.”

Acele cuvinte, pline de sinceritate, mi-au adus lacrimi în ochi. După o lună, această fetiță mică se atașase suficient de mine încât să se teamă pentru siguranța mea.

„Și eu te iubesc, Ioana. Mulțumesc că mi-ai spus, ești foarte curajoasă.”

Am îmbrățișat-o strâns, mintea zbătându-se să înțeleagă. Andrei fusese un soț iubitor și blând, atât cu mine cât și cu Ioana. Era un profesor de matematică respectat. A trecut cu succes prin toate verificările pentru adopție. Ce secret ar putea avea?

După ce Ioana s-a culcat, am început să caut răspunsuri. Am deschis laptopul lui Andrei – știind parola. Nu aveam secrete, cel puțin așa credeam.

Istoricul navigatorului era curat, iar mailurile păreau în ordine. Apoi, am găsit un folder protejat cu parolă, ascuns într-un subdirector obscur. Inima a început să-mi bată mai tare. Trebuia să știu.

Am încercat câteva parole obișnuite – ziua lui de naștere, un număr favorit, numele cățelului din copilărie. Niciuna nu mergea. Apoi am tastat pentru data întâlnirii noastre – „14102012”.

Folderul s-a deschis.

Înăuntru, erau documente scanate – acte de identitate, certificate de naștere, documente de adopție ale copiilor. Zeci de copii. Și dosarul Ioanei era acolo.

Mi s-a făcut rău. Ce era asta? De ce avea Andrei aceste documente? Unele datează încă de ani în urmă, înainte de a vorbi despre adopție.

Apoi am găsit niște corespondențe – mailuri între Andrei și o persoană cu inițiala „M.” Discutau despre „găsirea candidaților potriviți”, „pregătirea documentelor” și „asigurarea tăcerii.” Un mail menționa specific „fata care va fi plasată în familia Andreescu” – noi.

Cu mâinile tremurând, am scos la imprimantă câteva dintre cele mai incriminatoare mailuri și le-am ascuns în geanta mea. Am închis laptopul, lăsându-l nealterat.

În acea noapte, nu am dormit. Stăteam lângă Andrei, bărbatul cu care eram căsătorită de șapte ani, întrebându-mă cine era el cu adevărat. Ioana avusese dreptate. Era o „poveste secretă”, întunecoasă și teribilă.

A doua zi dimineață, am chemat o prietenă să stea cu Ioana. I-am spus lui Andrei că am o verificare medicală de rutină. De fapt, m-am dus direct la poliție.

Un ofițer m-a ascultat sceptic la început. Dar când am arătat mailurile, atitudinea s-a schimbat complet.

„Doamnă Andreescu, cred că soțul dumneavoastră este implicat într-o rețea de trafic de copii,” a spus el serios. „Aceste mailuri sugerează că el face parte dintr-o schemă de adopții ilegale sau lucruri și mai rele. Trebuie să începem o anchetă imediat.”

Am aflat adevărul șocant. Andrei nu era doar un profesor de liceu. Era un intermediar pentru o rețea internațională care trafica copii vulnerabili sub masca adopțiilor legale. Folosea poziția sa respectabilă pentru a identifica copii care „dispăreau” din sistem.

Ioana fusese una dintre acei copii. Dar planul s-a schimbat când Andrei s-a atașat de ea și am hotărât să o adoptăm noi. „M.”, un traficant căutat în mai multe țări, nu a fost mulțumit de schimbarea planului.

Când poliția a venit în casa noastră, Andrei fugise deja, luând doar un rucsac și pașaportul. Laptopul său a oferit suficiente dovezi pentru a începe investigarea și destructurarea rețelei.

În săptămânile următoare, am trăit într-un coșmar, protejate de poliție și încercând să o ajut pe Ioana să înțeleagă schimbările. Într-o zi, vorbind în noua noastră casă sigură, am întrebat-o despre „doamna bătrână” din centrul de plasament.

„Ioana, îți mai amintești de doamna care ți-a spus despre tati? Cea care mirosea a flori?”

Ioana a încuviințat. „Da. Era bunica Elena.”

„Bunica Elena?” am întrebat, confuză. Ioana fusese abandonată la naștere. Nu avea bunici cunoscuți.

„Da. Ea a avut grijă de mine înainte să ajung la centru. Dar când a murit, am ajuns acolo. Venea să mă vadă noaptea și îmi spunea că va avea grijă să fiu în siguranță.”

Mi-am oprit respirația. Am verificat dosarul Ioanei, pe care mi-l dăduseră autoritățile după arestarea lui Andrei. Într-adevăr, fusese în grija unei femei în vârstă numită Elena Popescu pentru primii doi ani de viață, o rudă depărtată. După ce a murit, Ioana a intrat în sistem.

„Și bunica Elena ți-a spus să nu ai încredere în tati?”

Ioana a încuviințat solemn. „Da. A spus că el e un om rău cu o mască bună. Și să te avertizez, pentru că ești o mamă bună.”

Am îmbrățișat-o plângând. Fie că fusese vorba despre o fantomă, un vis, sau instinctul unui copil, Ioana ne-a salvat.

Andrei a fost prins la granița cu Ucraina. Rețeaua a fost distrusă, salvând copii de la viitoruri îngrozitoare. Eu și Ioana începem o viață nouă, clădind încet încrederea distrusă.

În fiecare seară, Ioana pune pe noptieră o vază cu flori proaspete.

„Pentru bunica Elena,” îmi spune ea. „Să știe că suntem în siguranță acum.”

Și în fiecare noapte, îi mulțumesc femeii misterioase – fie un spirit, o amintire, sau intuiția unui copil – care a învățat o fetiță de patru ani să recunoască pericolul și să aibă curajul să spună.

Dacă v-a plăcut povestirea noastră de astăzi, vă încurajăm să împărtășiți gândurile și emoțiile voastre în comentarii!