În perioada copilăriei mele, în anii ’70 și ’80, aveam bucuria de a mânca mere proaspete de câteva ori pe săptămână. După ce mâncam prânzul, veneam de la școală și savuram 3-4 mere zemoase. Erau momente de pură savoare, într-un fel, ca și un desert al zilei.
Mulți oameni spun că în anii ’70 era greu de găsit fructe precum bananele sau portocalele, iar cele cumpărate erau mereu necoapte și verzi. Dar tocmai acest lucru este o minciună. În anii ’70, fructele erau disponibile în abundență, atât cele din import, cum ar fi bananele, portocalele sau grapefruit-urile, cât și fructele autohtone.
Pot spune cu tărie că am trăit acea perioadă și am avut privilegiul de a mânca aceste fructe delicioase, nu doar verzi. Abia mai târziu, în anii ’80, au început să apară acele banane verzi, iar ulterior au dispărut în totalitate.
Îmi amintesc cu drag cum acasă preparăm sucul de lămâie, stors cu mâna, adăugam puțină apă și două lingurițe de zahăr. Era o băutură răcoritoare minunată.
Foloseam un pahar înalt și perfect cilindric. Când voiam să îi intensificăm gustul, stoarceam două lămâi. După ce alergam câteva ore prin praf, jucând fotbal, acest suc era de-a dreptul revigorant.
În perioada anilor ’70-’80, cu doar 4-6 lei puteam să ne luăm 100-200 de grame de salam sau parizer autentic. Acestea nu aveau nimic în comun cu produsele de calitate inferioară pe care le găsim astăzi pe piață, pline de E-uri și aditivi artificiali. În clasele primare, în pauza mare, mergeam la magazin și ne luam corn cu salam, cu doar câțiva lei, iar mama îmi dădea bani de cheltuială.
În fiecare an, începând cu clasa a IV-a, aveam bucuria de a merge în tabără cu școala sau liceul, pentru 10-12 zile, la prețuri cuprinse între 300 și 500 de lei.
În acele vremuri, întreținerea la bloc pentru un apartament cu 3 camere era de 50 de lei vara și de aproximativ 100-120 de lei iarna. Salariul minim era de 1800 de lei, după care a fost majorat la 2000 de lei, dar salariul mediu era de 2500 de lei. Impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase, ceea ce a însemnat mai mulți bani în buzunarul fiecăruia.
Pe vremea aceea, stomatologul venea la școală și ne consulta pe copii, rezolvându-ne orice probleme stomatologice.
De asemenea, medicul mergea acasă la femeile gravide pentru a le verifica atât înainte, cât și după naștere. Erau măsuri deosebite de îngrijire medicală pentru toți membrii comunității.
Dacă nu aveai loc de muncă și erai depistat de poliție, primeai un loc de muncă pe loc. Autoritățile urmăreau dacă te prezentai regulat la serviciu, astfel că nu exista șomaj.
În acele vremuri, mulți oameni primeau case de la stat, în care plăteau chirii modice, în jur de 50 de lei pe lună. Era o soluție excelentă pentru a avea acces la o locuință decentă.
Curtea școlii era un loc de întâlnire și de joacă pentru copii. Era deschisă permanent, inclusiv în vacanțe. Astăzi, acest aspect este trist, deoarece curțile școlilor și sălile de sport sunt închise cu lacătul, iar copiii nu au unde să se joace. Această decizie a fost luată de către oameni care nu au experimentat bucuria jocului în curtea școlii sau în jurul blocului când erau mici.
În curtea școlii, copiii se jucau fotbal de dimineața până seara, cu excepția momentelor în care aveam ore de sport în sala de clasă. Vara mergeam la școală și jucam tenis cu mingea și racheta, aruncând mingea în peretele cineiștii pentru a face antrenamente.
Nu ni s-a spus niciodată să nu facem asta. La strand, un bilet pentru o zi întreagă costa doar 3 lei pentru un copil, iar către sfârșitul anilor ’80 a crescut la 5 lei. Cu toate acestea, recunosc că uneori săream gardul împreună cu alți copii pentru a ne amuza și mai mult.
Întâmplător, se mai întâmpla să se spargă câte un geam la școală din cauza unei minge de tenis sau de fotbal, dar nu era nicio problemă. Geamul era înlocuit, iar copiii nu erau învinovațiți și nu exista niciun scandal. Bicicletele erau la modă și fiecare copil avea o bicicletă Pionier, Pegas sau Tohan. În timpul iernii, patinoarele erau deschise, cânta muzică și ni se ofereau ceaiuri calde. Erau vremuri în care ne puteam bucura de bucuria simplă a vieții.
Este important să rememorăm cu nostalgie și bucurie acele vremuri și să ne împărtășim experiențele în mod sincer. Nu putem accepta faptul că au existat minciuni pretinzând că în anii ’70 erau doar banane verzi disponibile.
Reamintesc faptul că în anul 1989, salariile profesorilor se situa între 2200 și 3500 de lei, în funcție de vechimea și gradele obținute. Inginerii erau plătiți ceva mai bine decât profesorii cu aceeași vechime în muncă. Pentru debutanți, salariul minim era de 1800 de lei, care creștea la scurt timp la prima treaptă salarială din domeniul respectiv.
Eu vorbesc cu cunoștință de cauză, ca un copil care a trăit acele vremuri. Nu putem să permitem unei persoane mincinoase să ne distorsioneze istoria.
Înțeleg că în ultimii ani lucrurile s-au schimbat și că magazinele au fost goale, dar aceasta nu este imaginea completă a acelor vremuri. Îmi amintesc cu nostalgie faptul că în perioada anilor ’87-’89, într-o perioadă în care mâncarea era mai puțin disponibilă, îmi cumparam conserve de pește, rememorându-mi gustul de altădată al cornului și al salamului.
Sincer să fiu, peștele nu era rău deloc: fie că era marinat, fie că era conservat în ulei, erau o adevărată delicăță. Dar bineînțeles că nu puteam să mâncăm doar pește.
Am avut o copilărie fericită și în jurul meu am avut copii care trăiau aceleași experiențe. Crescând într-un cartier obișnuit al unui oraș din provincie, am avut parte de acele vremuri bune și amintiri plăcute pe care le păstrez în inima mea.
