Au fost anunțați bani în plus la pensii în februarie. Anunțul este clar, vizavi de cine sunt pensionarii care vor primi mai mult. Hotărârea a fost luată după o decizie a CCR. Sumele vor fi virate începând cu prima zi din luna viitoare.

Sute de mii de pensionari vor primi bani în plus. Banii vor ajunge din luna februarie

Conform deciziei CCR, Guvernul trebuie să adopte o ordonanţă de urgenţă care va stabili modalitatea de restituire a contribuţiilor de sănătate plătite de către pensionarii cu venituri de peste 4.000 de lei.

Astfel, începând cu 1 februarie, cei cărora le-a fost oprită contribuția pentru sănătate vor primi pensia aferentă lunii februarie, plus sumele respective de bani.

Guvernul nu vrea să se ajungă la despăgubiri

Pentru a nu ajunge în situația să fie pus să plătească despăgubiri pentru sumele oprite la pensii, Guvernul este de acord să restituie banii aferenți unui an întreg.

În cauză este vorba despre 201000 de pensionari cărora le-a fost oprită din pensie contribuția la sănătate.

Anunțul lui Marius Budăi

„Odată cu primirea pensiei, începând cu 1 februarie, vor primi pensia aferentă lunii februarie plus aceste sume de bani. Repet, 201.000 de persoane, cu un impact de 30 de milioane de lei, bani care vor fi plătiți în luna februarie”, a declarat și ministrul Muncii, Marius Budăi.

Taloanele de pensii, tipărite deja cu sumele datorate

În plus, Casa de Pensii a anunțat că s-a început deja tipărirea taloanelor de pensie pentru luna februarie, conform deciziei Curții Constituționale, care a anunțat că oprirea contribuției de sănătate este ilegală.

Sumele care vor fi virate vor fi în funcție de valoarea pensiilor astfel:

– pensie 4.500 de lei, CASS 50 de lei/lună, 600 de lei/an

– pensie 5.000 de lei, CASS 100 de lei/lună, 1200 de lei/an

– pensie 6.000 de lei, CASS 200 de lei/lună, 2.400 de lei/an.

– pensie 20.000 de lei, CASS 1.600 de lei/lună, 19.200 de lei/an.

Când a intrat în vigoare decizia CCR

„Pentru că decizia Curții Constituționale intră în vigoare de la data publicării motivării în Monitorul Oficial, care a fost în 28 decembrie 2022, pentru luna februarie, pentru 201.000 de seniori ai României, vom da înapoi sumele reținute pentru patru zile din decembrie și pentru luna ianuarie.

Odată cu primirea pensiei, începând cu 1 februarie, vor primi pensia aferentă lunii februarie plus aceste sume de bani. Repet, 201.000 de persoane, cu un impact de 30 de milioane de lei, bani care vor fi plătiți în luna februarie”, a mai spus Marius Budăi.

Nu în ultimul rând, Guvernul va emite un act normativ, în februarie, care să cuprindă modalitatea de plată a diferențelor dintre ianuarie 2022-decembrie 2022.