Cu mâinile ușor tremurând, Elena deschise laptopul și accesă camera de supraveghere. Inima îi bătea tare în timp ce aștepta încărcarea imaginilor.

Era copleșită de gânduri, nesigură la ce să se aștepte. Noaptea târziu, ce putea Mihai să facă cu fiul ei de 14 ani, Radu, în camera închisă?

Videoclipul începu să ruleze, arătând camera lui Radu – patul, biroul, consola de jocuri și colțul bibliotecii. La 22:30, Mihai intră, urmat de Radu, ușor agitat dar nu speriat. Mihai închise ușa și răsuci cheia în broască, apoi porni muzica la un volum ridicat.

„Bine,” rosti Mihai, aproape inaudibil peste muzică. „Ai făcut ce ți-am spus? Ai adus-o?”

Radu dădu din cap și scoase de sub pat o cutie mare, învelită în hârtie de cadou. „Da, dar nu înțeleg de ce trebuie să fie un secret.”

Mihai se așeză pe pat. „Pentru că mama ta, deși iubitoare, e extrem de curioasă și strică surprizele. Știi cum e.”

Elena privi nedumerită. Surprize? Despre ce discutau?

Pe ecran, Mihai deschise cutia și scoase un album foto? Da, era un album elegant, cu coperte din piele. „Perfect,” zise el. „Acum să vedem ce fotografii ai ales.”

Preț de aproape două ore, Mihai și Radu lavorau la ceea ce părea a fi un proiect special – un album foto plin de amintiri. Vorbeau despre fotografii, aranjamente și momente importante. Uneori râdeau, alteori discutau serios despre anumite imagini.

„Crezi că mamei o să-i placă?” întrebă Radu.

„Va fi cel mai frumos cadou de aniversare,” confirmă Mihai. „Douăzeci de ani de amintiri, de la nașterea ta până acum. Plus toate acele scrisori pe care le-ai scris și pe care le-am păstrat.”

Lacrimile umeziră ochii Elenei. Aniversarea căsătoriei lor era în două săptămâni. Acesta era secretul?

Pe măsură ce urmări în continuare, observă că Mihai și Radu scoseseră din cutie și o colecție de benzi desenate vechi.

„Și astea?” întrebă Radu, ridicând una dintre ele.

Mihai zâmbi. „Acestea sunt pentru tine. Le-am colecționat când eram cam de vârsta ta. Sunt rare acum. Valorifică-le, dar pentru mine e mai valoros să ți le dau ție.”

Radu râse de bucurie. „Serios? Batman numărul 423? Ăsta e… uau!”

„Știu că mama ta nu prea e de acord cu cheltuielile pe ‘hârtii vechi colorate,’ cum le numește ea,” râse Mihai. „De aceea le păstrăm aici, în camera ta. E secretul nostru.”

Elena simți un val de rușine. Cu adevărat, criticase pasiunea lui Mihai pentru benzi desenate, considerând-o risipitoare.

Pentru două ore, Mihai și Radu completară albumul. Pentru prima dată, Elena realiză cât de greșită fusese percepția ei. Lumea privată dintre Mihai și Radu nu era sinistră. Era plină de tandrețe și complicitate.

La miezul nopții, albumul era gata. Mihai îl puse atent înapoi în cutie.

„Mulțumesc pentru ajutor, Radu. Acest proiect înseamnă mult pentru mine.”

„Și pentru mine,” zise Radu și îl îmbrățișă pe Mihai. „E prima dată când simt că am cu adevărat un tată.”

Elena opri înregistrarea, lacrimile curgându-i pe obraji. Fusese atât de rapidă în a trage concluzii, dar Mihai încercase doar să se apropie de Radu și să creeze un cadou special.

În zilele ce urmară, Elena simți cum vinovăția o copleșea. Ea spionase un moment intim între Mihai și Radu, subestimându-le amândurora intențiile – Mihai, pentru devotamentul său de a se conecta cu familia, și Radu, pentru dorința sa de a accepta un nou tată.

În seara aniversării, când Mihai și Radu i-au oferit minunatul album, Elena nu și-a putut stăpâni lacrimile.

„E cel mai frumos cadou primit vreodată,” a spus ea printre suspine.

Mai târziu, recunoscu lui Mihai despre cameră și suspiciunile ei.

„Îmi pare rău,” șopti ea. „Nu am avut încredere.”

Mihai privi în tăcere un moment, apoi zâmbi blând. „Te înțeleg, Elena. Mă comportam suspect, oricine s-ar fi întrebat.”

„Dar nu ar fi trebuit să te spionez,” insistă ea. „Ar fi trebuit să discutăm.”

„Așa e,” zise el, zâmbind. „Dar acum știi. Unele secrete sunt surprize frumoase așteptând să fie descoperite.”

Elena încuviință, profund recunoscătoare pentru înțelegerea lui și lecția pe care o primise. De fiecare dată când auzea muzica din camera lui Radu, își zâmbea amintindu-și de conexiunea ce crește între ei, noapte de noapte.

Câteva luni mai târziu, Elena se trezi din somn și observă că Mihai nu era lângă ea. Se îndreptă spre camera lui Radu de unde se auzea muzică. De data asta, ciocăni ușor la ușă.

Muzica s-a oprit și Mihai deschise ușa, surprins.

„Pot să mă alătur?” întrebă ea zâmbind.

Mihai și Radu se priviră și zâmbiră.

„Sigur,” spuse Radu, făcându-i loc. „Îmi povestea Mihai cum v-ați cunoscut.”

„Oh,” râse Elena, „sunt sigură că a omis câteva detalii. Lasă-mă să îți spun adevărata poveste…”

Așa, ceea ce fusese un secret între doi, deveni o tradiție în trei – seri de amintiri și legături de familie, construind împreună o relație mai puternică decât suspiciunile care îi bântuiseră.

Te-a impresionat povestea? Împărtășește-ți impresiile și, mulțumim pentru lectură!