Pentru ziua mea, soțul mi-a dăruit o cutie de telefon goală, iar soacra mea îmi filma reacția la noul ei iPhone: totul părea o glumă amuzantă până când am pus lucrurile la punct 😱😱

Am avut aniversarea mea – 40 de ani. O dată importantă, pentru care m-am pregătit mult timp. Am decorat casa, am aranjat masa, am invitat familia și prietenii. Seara a început minunat – râsete, muzică, toasturi, amintiri. Toți mă felicitau, mă îmbrățișau, îmi urau fericire. Eram cu adevărat fericită… până la un punct.

Când a venit momentul cadourilor, eram deosebit de emoționată. În adâncul sufletului visam ca soțul meu să-mi facă cadou un telefon nou – pentru că cel vechi se stricase de curând, după ce fiica noastră cea mică îl scăpase în chiuvetă.

Și iată-l, vine spre mine cu un zâmbet larg și scoate cutia portocalie mult așteptată. Pe ea, logo-ul unui brand celebru. Nu-mi venea să cred ochilor.
— „Hai, deschide-o,” a spus el, abia abținându-și râsul.

Am ridicat capacul cu mâinile tremurânde… și am încremenit.

Înăuntru nu era nimic. Nici telefon, nici instrucțiuni, nici încărcător. Doar o cutie goală.

Soțul stătea lângă mine și râdea în hohote, în timp ce soacra mea filma reacția mea la noul ei iPhone — cel care ar fi trebuit să fie, de fapt, în acea cutie.
— „Hai că-i amuzant, nu?” a spus el, abia trăgându-și sufletul de la cât râsese.

Oaspeții au amuțit. În cameră s-a așternut o tăcere apăsătoare.

Am simțit un nod în gât. Dar nu voiam să fac scandal. Am prefăcut un zâmbet și am mulțumit pentru „cadoul original.” În mine însă, fierbea totul.

Când petrecerea s-a terminat, soțul, foarte mulțumit de gluma lui, a ieșit să-i conducă pe musafiri. Și atunci am început să pun în aplicare planul meu de răzbunare. Am făcut ceva ce l-a făcut pe soțul meu să nu mai râdă niciodată…

În acea seară n-am spus nimic. L-am lăsat să creadă că a fost o glumă reușită. A doua zi, mi-am luat o zi liberă de la muncă, am dus fetița la grădiniță și am pornit spre oraș.

M-am dus direct la o agenție de turism. Cu ani în urmă, strânsesem niște bani puși deoparte pentru un city break în Italia, dar îi ținusem pentru „zile negre.” Ziua de ieri clar intrase în categoria aia.

Am rezervat o mini-vacanță la Băile Felix pentru mine și mama mea. Un weekend de relaxare, tratamente și liniște. Apoi m-am dus la un service GSM, am vândut vechiul telefon și, cu ceva ajutor de la mama, mi-am cumpărat un telefon nou. Nu era ultimul model, dar era al meu.

Seara, când soțul s-a întors de la muncă, m-a întrebat de ce am lipsit.
— „Am fost ocupată cu ceva important. O surpriză. Vei vedea.”

Am așteptat vineri seara. Când a ajuns acasă, i-am întins un plic.
— „Să vezi și tu cum e să primești o surpriză,” i-am zis zâmbind.

L-a deschis curios. Înăuntru erau două bilete de autocar spre comuna lui natală, unde trăia mama lui, plus un bilet de cazare la o pensiune de două margarete.
— „Să-ți petreci weekendul cu mama ta, așa cum eu o să-l petrec cu mama mea. Fiecare merită puțină atenție, nu crezi?”

A rămas blocat.
— „Glumești, nu?”
— „Nu. E o glumă. Amuzantă, nu-i așa?”

A vrut să comenteze, dar i-am spus că biletele nu sunt rambursabile. A oftat și a plecat fără să mai zică mare lucru. Am postat o poză cu mine și mama la piscină, cu textul: „La 40 de ani am învățat că cea mai frumoasă companie e cea care te respectă.”

Postarea s-a viralizat printre prieteni. Unele rude chiar mi-au trimis mesaje de susținere. Dar povestea nu se oprește aici.

O săptămână mai târziu, soțul a început să se poarte mai distant. Credeam că e din orgoliu. Dar într-o seară, pe când făceam curățenie, am găsit în coșul de gunoi o hârtie mototolită. Era o factură de la o florărie scumpă, cu data de după aniversarea mea.

M-am dus direct la florărie, fără să zic nimic. Am întrebat ce comandă fusese plasată în numele lui. Vânzătoarea, o fată tânără, mi-a spus veselă:
— „Ah, da, trandafirii roșii și pandantivul cu inimă. Ce romantic, i le-a trimis unei domnișoare, Teodora, parcă…”

Am înghețat. Teodora era colega lui de la birou. Făcea mereu glume despre cât de „cool” e și cât de bine se îmbracă pentru vârsta ei.

M-am întors acasă cu un gol în stomac. În noaptea aceea, n-am dormit. Mă tot gândeam: oare gluma de la ziua mea fusese doar un pretext? O dovadă de dispreț mascată în râsete?

Dimineața, l-am confruntat direct. La început a negat. Apoi, când i-am arătat poza cu trandafirii postată pe profilul Teodorei, a amuțit.

— „N-a fost nimic serios… am vrut doar să te fac geloasă,” a bâiguit.

— „Ai reușit. Dar ai pierdut ceva mult mai important decât o glumă reușită.”

Am luat fetița și m-am mutat temporar la mama. Apoi am început demersurile de separare.

Au trecut două luni. Am început o nouă viață. Greu la început, dar cu fiecare zi mai clară. Am revenit la muncă, m-am înscris la un curs de fotografie, iar duminicile le petrecem în parc, doar eu și fiica mea.

Și acum vine twistul: într-o zi, primesc un mesaj pe WhatsApp de la un număr necunoscut. Era un domn, Mihai, divorțat, tată singur. Îmi scria că mi-a citit povestea postată pe Facebook și că i s-a părut impresionantă. Că și el trecuse prin ceva asemănător. Și că, dacă vreau, ar bea o cafea cu cineva care înțelege prin ce am trecut.

Am ezitat. Dar am acceptat. O întâlnire la o cafenea din oraș.

A fost o discuție caldă, sinceră, fără presiuni. Am râs, am vorbit despre copii, despre eșecuri, despre speranțe. Și am simțit, pentru prima dată după mult timp, că nu sunt singură.

De atunci, am început să vorbim aproape zilnic. Ne vedem din ce în ce mai des. Fiica mea îl îndrăgește. Nu grăbim lucrurile, dar ceva frumos începe să încolțească.

Și poate cel mai important lucru pe care l-am învățat din toată povestea asta e că trebuie să ne respectăm pe noi înșine. Să nu acceptăm umilințe mascate în glume. Să nu lăsăm pe nimeni să ne strice zilele importante.

Pentru că atunci când închizi ușa unui om care nu te apreciază, se poate deschide alta — spre ceva autentic. Poate chiar spre fericire.

Dacă ți-a plăcut povestea mea, dă un like și distribuie-o mai departe. Cineva, undeva, poate are nevoie să citească exact asta azi. ❤️