Freya abia aștepta să înceapă o nouă viață alături de George, proaspătul său soț.
Mutându-se în splendida moșie a familiei acestuia, totul părea desprins din povești.
Fericirea ei părea însă efemeră, când un secret bine păzit i-a fost dezvăluit.
După nunta visurilor mele, m-am instalat în noua casă, o clădire impunătoare, ce păstra un aer de poveste cu tavanele sale înalte și grădinile înflorite.
George dorea ca totul să fie perfect înainte de luna de miere planificată în sudul Franței.
Însă adevărul avea să iasă la iveală repede. Valerie, angajata familiei, m-a privit cu suspiciune încă de la început.
Chiar dacă ezită să-mi spună ceva, simțeam că ascunde un secret.
Într-o dimineață, mi-am propus să pregătesc micul dejun pentru toți membrii familiei. Casa era mare și plină de viață, cu rude și musafiri în permanență.
Valerie m-a supravegheat îndeaproape, făcându-mă să mă simt ciudat. Când am căutat telefonul pe masă, nu era acolo unde-l lăsasem.
„Ai văzut cumva telefonul meu?”, am întrebat, încercând să par calmă.
Valerie dădu din cap negativ.
„Ar trebui să te grăbești cu micul dejun”, a adăugat cu o voce rece, „familia are așteptări mari.”
După ce am terminat de gătit, am găsit telefonul pe un scaun. Mesajul de pe ecran m-a lăsat fără suflare: „Verifică sertarul soțului tău, cel din stânga sus. Și pregătește-te să pleci!”
Cu inima bătând nebunește, m-am grăbit spre dormitor.
Am ezitat un moment înainte de a deschide sertarul indicat, temându-mă de ceea ce aș fi putut descoperi. Descoperirile urmau să-mi schimbe viața pentru totdeauna.
În sertar, un teanc de scrisori legate cu grijă și o cheie veche mă așteptau. Scrisorile erau o corespondență între George și o anumită Elena, o femeie despre care nu știam nimic.
Am citit fiecare rând cu lacrimi în ochi. George îi jurase Elenei iubire eternă și-i promisese un viitor împreună. Ultima scrisoare era un adio; datată cu doar câteva zile înainte ca el să mă fi cerut în căsătorie.
Întrebarea inevitabilă în privința cheii mi-a adus și mai multă neliniște.
„Știi la ce folosește cheia aceasta?”, am întrebat-o pe Ivy, sora lui George, când am constatat că nu se potrivea nicăieri în camera noastră.
„Cred că e de la pod”, a spus Ivy, uitându-se cu atenție la cheie, „George obișnuia să petreacă mult timp acolo. Era înfiorătoare, locul acela, de aceea nu mergea nimeni prea des.”
Curajul m-a împins către pod, care era așa cum Ivy îl descrisese. O cameră întunecată și rece, de parcă ar fi ascuns întotdeauna secrete întunecate.
Când am aprins lumina, am încremenit. Pereții erau acoperiți cu fotografii ce indicau o poveste de dragoste intensă între George și Elena. Era clar acum: dragostea noastră fusese doar un simulacru.
Un examen atent al fiecărei poze a dezvăluit o ecografie, lipită sub o fotografie cu aceștia dansând fericiți. Elena aștepta un copil cu George.
Să păstreze un copil secret? Era inimaginabil. Întrebările și îndoielile mi-au dat năvală.
„Freya?”, am auzit o voce liniștită din ușă.
Era Valerie, conștientă de ceea ce tocmai descoperisem.
„Nu trebuia sa afli astfel”, mi-a spus cu compasiune. „Elena e sora mea, simte că ai dreptul să știi adevărul. Ea mi-a dat scrisorile să le pun în sertarul lui George.”
Valerie mi-a dezvăluit povestea Elenei. Cu doi ani în urmă, întâlnirea a fost întâmplătoare, dar iubirea lor crește rapid. Dar când Elena a aflat că așteaptă un copil cu sindrom Down, George nu a vrut să-și asume responsabilitatea.
George, văzând că situația i-a scăpat de sub control, a preferat să se căsătorească cu mine. Când părinții lui au aflat adevărul, indignarea lor a fost totală.
George a fost dezmoștenit, iar fondurile sale alocate pentru sprijinirea Elenei și a copilului.
Divorțul meu a fost inevitabil și necontestat de George.
O parte din proprietățile sale m-au ajutat să ofer un nou început. Fondurile mele au sprijinit înființarea unei fundații pentru copiii cu dizabilități.
Ce ați fi făcut voi în locul meu? Cum ați fi reacționat la o astfel de descoperire și cum v-ați fi refăcut viața? Aștept cu nerăbdare opinia voastră în comentarii despre aceste întâmplări.