Pentru a îndeplini dorința de pe patul de moarte a tatălui lor, două fetițe vizitează mormântul acestuia de ziua lui, purtând rochiile lor adorabile. Lângă piatra funerară, găsesc două cutii frumos împachetate, cu numele lor pe ele, și nu aveau nicio idee despre ce le aștepta.

Mara, de 6 ani, și Ana, de 8 ani, îi duceau dorul tatălui lor, Radu. După ce el plecase într-o lume mai bună, nu mai furaseră biscuiți și înghețată din bucătărie noaptea, nu mai făceau echipă să-și necăjească mama sau să meargă la cumpărături. Fără tati Radu, acele lucruri nu mai aveau farmec.

„Le răsfeți pe fetele astea, Radu!” obișnuia să-l mustre soția lui, Ioana. „De ce vă uniți toți împotriva mea? Știu că le furi din cămară pentru micuțele tale îngerașe!”

„Ei bine, o să le răsfăț pentru tot restul vieții mele!” răspundea Radu cu un zâmbet larg. „Ele vor fi întotdeauna pe primul loc pentru mine cât timp trăiesc! Îmi pare rău, draga mea, dar acum ai competiție. Dar știi bine că te ador pe tine și pe toate fetele mele,” și o îmbrățișa.

Așa era Radu. Întotdeauna știa cum să echilibreze lucrurile. Era un bărbat de familie desăvârșit. Însă, după ce a plecat dintre noi, ceva s-a schimbat. Mara și Ana au devenit foarte tăcute, iar Ioana, la rândul ei, încerca să accepte realitatea pierderii lui.

Ultimele amintiri ale Ioanei cu Radu au fost extrem de dureroase. A murit sub ochii ei și nu l-a putut ajuta. Cancer în stadiul patru, i-au spus doctorii. Au început tratamentul în mod corespunzător și au făcut tot ce au putut pentru Radu, dar au pierdut lupta, iar boala nemiloasă a învins.

Radu s-a stins într-o dimineață, iar fetițele dormiseră lângă el pe patul de spital cu o noapte înainte. El îi ceruse Ioanei să lase fetele cu el în acea noapte. Probabil simțea că era ultima lui noapte alături de micuțele lui.

După moartea lui Radu, Ioana nu reușea să se adune, oricât de mult ar fi încercat. Fetele au fost mai puternice decât ea. Cel puțin au participat la înmormântare. Ioana nu putea să suporte ideea că el era îngropat sub pământ.

„De ziua mea, vreau ca micuțele mele să arate cât mai frumoase, și sunt curios să văd ce vor purta. Promiteți că veți veni la tati și îmi veți arăta ținutele voastre frumoase, fetelor?

Vedeți, e posibil ca tati să nu fie cu voi în acea zi, dar trebuie să-mi promiteți că veți arăta cât mai bine,” fusese ultima dorință a lui Radu. Era ultima lui rugăminte ca fetele să-l viziteze de ziua lui.

Așa că, cu o zi înainte, fetele i-au cerut Ioanei să le ducă la cumpărături.

„Mami,” a spus micuța Mara, „tati iubea rochia mea roșie. Mi-a luat una de ziua mea. Vreau o rochie roșie.”

„Poți să alegi pentru mine, mami,” a spus Ana. „Vreau să fie culoarea preferată a lui tati.”

„Eu… nu cred că am timp, fetelor,” a încercat Ioana să evite subiectul. Încă îl plângea pe Radu. Nu era pregătită pentru ceva care să-i amintească de final.

„Dar trebuie să-l vizităm pe tati!” a spus Mara. „Mi-a cerut să port ceva frumos de ziua lui. I-a cerut și lui Ana.”

Ioana avea ochii înlăcrimați. Era atât de copleșită de durere, încât uitase de ziua lui Radu.

„Ce v-a cerut el?” a întrebat Ioana, lacrimile șiroindu-i pe obraji.

„Tati a vrut să ne vadă în rochii frumoase de ziua lui. Trebuie să-l vizităm, mami,” a spus Mara. „Grăbește-te! Trebuie să mergem la cumpărături!”

„Când v-a cerut asta?” a întrebat Ioana. „Nu… nu știam…” Nu avea idee despre ultima dorință a lui Radu.

„Cu o noapte înainte să moară, mami,” a dezvăluit Ana. „Ne-a ținut de mâini și ne-a spus că vrea să ne vadă în ținute frumoase de ziua lui. Mami, cred că ar trebui să facem asta pentru el. Știu că ești supărată, dar te rog?”

I-a acoperit urechile Ioanei cu mâinile. „Știu că îți e dor de tati, dar trebuie să facem asta pentru Mara. Îi e tare dor de tati.”

Ana a fost întotdeauna o fetiță isteață. Înțelegea lucruri pe care copiii de vârsta ei le-ar găsi greu de priceput. În cele din urmă, a reușit să o convingă pe Ioana să meargă la cumpărături.

„Bine atunci,” a spus Ioana. „Să vă luăm cele mai frumoase ținute, ca tati să vadă ce pierde că nu e cu noi! Va regreta că ne-a lăsat așa!” a spus Ioana, izbucnind în lacrimi, iar fetele au îmbrățișat-o să o consoleze.

„Tati nu vrea să te vadă tristă, mami. Știu asta…” a șoptit Ana, mângâindu-i spatele mamei.

A doua zi, de ziua lui Radu, fetele purtau ținutele noi și se țineau de mână în timp ce mergeau spre mormântul lui Radu. Ioana mergea în urma lor.

Ajunse în fața pietrei funerare a lui Radu, fetițele au observat două cutii frumos împachetate cu numele lor pe ele, cu un mic sticker deasupra, pe care scria că sunt de la Radu.

„Mami!” Mara s-a întors spre Ioana și a spus, „Uite, tati ne-a trimis cadouri! E năzdrăvan! Nu știe că ar trebui să-i dăm noi lui cadouri de ziua lui,” și a chicotit.

Ana i-a aruncat Ioanei o privire care arăta că știa că Radu nu putea să le trimită acele cadouri. Oamenii morți nu trimit cadouri.

„Ei bine, poate că îi era dor de fetițele lui. Haideți, deschideți cutiile, fetelor,” le-a spus Ioana cu un zâmbet încurajator.

Pe măsură ce fetele desfăceau cutiile, Ioana a trebuit să-și ascundă lacrimile. Mara zâmbea încântată, în timp ce Ana plângea pentru prima dată de la moartea lui Radu.

În fiecare cutie era o pereche minunată de pantofi Mary Janes și o scrisoare de la Radu.

„Pantofi!” a strigat Mara. „Sunt atât de frumoși, mami! Culoarea mea preferată… roz!”

Scrisoarea spunea:

„Cele mai frumoase fete ale mele,

Aici, în cer, câțiva îngeri sunt surprinși să vadă cât de frumoase pot fi două fetițe! Ei spun că sunteți cele mai frumoase fetițe create vreodată de Dumnezeu. Tati poate vedea cât de bine arătați în rochiile voastre. Dar am vrut să vă fac și mai frumoase, așa că am cumpărat acești pantofi pentru voi. Sper că vă plac.

Vedeți, tati nu e lângă voi, dar e mereu acolo, în inimile voastre. Știu că fetele mele nu mai mănâncă biscuiți și înghețată. Nu-i spuneți mamei, dar știu că a reumplut cămara cu cutii mari de biscuiți

. Am văzut-o făcând asta. Data viitoare când mă vizitați, vreau să aud povești despre

cum i-ați furat cu succes fără ca mami să știe. Doar pentru că tati nu e acolo, nu înseamnă că nu o să o necăjim pe mami! Vreau ca fetele mele să fie fericite și să zâmbească în fiecare zi. Nu trebuie să fiți mereu cuminți. Sunt sigur că nici mami nu vrea asta.

Și vă mulțumesc că m-ați vizitat și mi-ați urat la mulți ani, fetelor. Tati vă iubește și vă duce dorul.

Cu multă dragoste pentru fetele mele drăguțe,

Radu.”

„Umm… e prea mult de citit!” s-a plâns Mara. „Ana, ce a scris tati?”

Ana a îmbrățișat-o pe Mara strâns. „A spus că e fericit unde e, Mara, și că vrea să fim și noi fericite. Îi e dor de noi. Mulțumesc pentru tot, mami,” a adăugat, știind că acele cutii erau de la mama ei. „Îți mulțumim că ne-ai adus aici.”

Ioana a zâmbit și a șoptit, „Vă iubesc pe amândouă,” mulțumindu-le fetelor pentru că au ajutat-o să depășească durerea și i-au dat puterea de a-l vizita pe Radu.

Ce putem învăța din această poveste?

Moartea nu poate distruge legăturile construite prin iubire. Radu este departe de familia lui în ceruri, dar este mereu prezent în inimile lor.
Mamele pun întotdeauna copiii pe primul loc. Deși Ioana nu era pregătită să-l viziteze pe Radu, și-a adunat curajul să o facă după ce a văzut cât de mult își doreau fetele să-l viziteze pe tatăl lor.

Distribuie această poveste prietenilor tăi. Poate că le va lumina ziua și îi va inspira.