รmi spune cฤ sunt cel รฎnalt.
Nu Dฤnuศ. Nu fiul meu. Doar cel รฎnalt, ca ศi cum aศ fi un siluet recurent pe care mintea ei o reaminteศte pe jumฤtate din vise.
Am renunศat sฤ o corectฤm de ceva vreme. รi era mai greu aศaโvฤzรขndu-i ochii cum se umplu de panicฤ atunci cรขnd realiza cฤ oamenii din viaศa ei deveniserฤ necunoscuศi. Aศa cฤ o lฤsฤm sฤ rฤmรขnฤ รฎn versiunile de realitate pe care creierul ei le construieศte. Uneori รฎi spune fratelui meu tatฤ. Alteori crede cฤ asistentele sunt prietenii ei din copilฤrie. Noi dฤm din cap, zรขmbim, ศi jucฤm jocul.
Dar astฤzi a fost diferit.
Am adus bฤieศii mei, Cฤlin ศi Filip, pentru prima datฤ. Au doi, respectiv cinci aniโprea mici sฤ รฎnศeleagฤ cฤ โmemoria bunicii e puศin รฎnceศoศatฤ,โ cum le-am explicat blรขnd, ศi totuศi prea mici sฤ รฎnศeleagฤ cรขt de greu e sฤ vezi pe cineva dispฤrรขnd chiar รฎn faศa ta.
Cรขnd am intrat รฎn secศia de รฎngrijire a memoriei, era ghemuitฤ รฎn acelaศi fotoliu pe care ศi-l revendicase ca fiind al ei. Pฤtura din fleece cu imagini ศterse ale camioanelor era รฎntinsฤ peste poalฤ. Jura cฤ aparศinuse bฤieศilor ei, deศi nu-ศi putea aminti numele celor din faศa ei.
ศi-a ridicat privirea ศi ne-a vฤzutโศi totul s-a schimbat.
Ochii i s-au clarificat. โIatฤ-vฤ!โ a strigat, cu voce plinฤ de cฤldurฤ ศi certitudine. โBebeluศii mei. Bฤieศii mei.โ
ศi-a รฎntins mรขinile, tremurรขnd dar deschise. Cฤlin ศi Filip ezitau, dar le-am dat un รฎndemn uศor. I-a tras aproape, i-a sฤrutat pe creศtetul capului. โVฤ certaศi mereu pentru cine ia paharul albastru,โ a murmurat ea. โIar tuโโ a zis, cuprinzรขnd bฤrbia lui Filip, โcรขntai cรขinelui pรขnฤ te lฤtrau.โ
Filip mi-a aruncat o privire confuzฤ. โNoi nu avem cรขine,โ a ศoptit.
Am stat lรขngฤ ei ศi n-am spus nimic. Pentru cฤ, pentru o clipฤ, a amintit cum e sฤ fii mamฤโchiar dacฤ nu รฎศi amintea de mine.
ศi apoi a spus ceva care mi-a tฤiat rฤsuflarea.
โPromite-mi cฤ data viitoare o sฤ-l aduci ศi pe Petruโcel mai mare al meu.โ
M-am oprit.
โEu am doar un frate,โ am spus รฎncet cฤtre mine. Fratele meu mai mic, Nelu.
Nu existฤ niciun Petru.
Poate cฤ… totuศi a existat.
Am aศteptat pรขnฤ cรขnd bฤieศii s-au culcat รฎn acea noapte รฎnainte sฤ-l sun pe Nelu. Nu mai vorbisem prea mult รฎn ultima vremeโviaศa ศi distanศa au fฤcut ceea ce face รฎntotdeauna timpul. Dar cรขnd i-am spus ce a zis, a urmat o lungฤ tฤcere.
Dupฤ aceea a oftat รฎncet. โAm crezut cฤ am visat acel nume,โ a murmurat el. โPetru.โ
โรศi aminteศti?โ
โAproape deloc. Odatฤ, cรขnd aveam vreo zece ani, am auzit-o pe mama plรขngรขnd รฎn bucฤtฤrie. Avea o pozฤ รฎn mรขnฤ ศi spunea ceva de genul ‘รmi pare rฤu, Petru. รmi pare atรขt de rฤu.’ Am รฎntrebat-o cine e ศi mi-a spus cฤ probabil am avut un vis urรขt.โ
S-a format un nod greu รฎn stomacul meu.
Am sฤpat mai adรขnc.
รn urmฤtoarele sฤptฤmรขni, Nelu ศi cu mine am cฤutat prin cutii vechi รฎn podul mamei. รntre anuaruri ศi decupaje de reศete, am gฤsit un plic manila sigilat, marcat cu un nume รฎntr-o cernealฤ decoloratฤ: Gabriela Stancu. รnฤuntru era o scrisoare scrisฤ de mรขnฤ, o copie a unui certificat de naศtere ศi o fotografie alb-negru a unui copil cu obraji mari ศi rotunzi.
Certificatul de naศtere รฎl menศiona pe Petru Iacob Ionescu, nฤscut pe 3 martie 1968. Mamฤ: Loredana Ionescu. Fฤrฤ tatฤ listat.
Eram uluit. Ar avea cu zece ani mai mult decรขt mine.
โGabriela trebuie sฤ fi fost mama adoptivฤ,โ a spus Nelu, scoศรขnd scrisoarea din plic. Cursiva ei era รฎngrijitฤ, datatฤ 1973. Tonul era cald, apreciativ. รi mulศumea Loredanei pentru cartea de Crฤciun ศi spunea cฤ Petru a iubit camionul pe care ea i-l trimisese.
Deci au pฤstrat legฤtura. Pentru o vreme.
Dar aceea a fost ultima scrisoare. Dupฤ aceeaโnimic.
Nu m-am putut opri din a mฤ gรขndi la asta. Mฤ trezeam visรขnd cu ochii deschiศi la acest frate umbros care ar fi dus o viaศฤ paralelฤ. Cum arฤta? ศtia despre noi? Se รฎntreba despre noi?
Am angajat un detectiv particular.
A durat trei luni, dar l-au gฤsit.
Petru Stancu. Locuieศte รฎn Braศov, Romรขnia. Cฤsฤtorit, doi copii, colonel de armatฤ retras. Detectivul a reuศit sฤ obศinฤ chiar ศi o fotografieโel cu o pฤlฤrie de pescuit, ศinรขnd un nepot. Zรขmbetul sฤu era uศor, umerii รฎi erau puternici. Avea ochii mamei.
Am stat mult timp cu fotografia รฎnainte sฤ-i scriu. O scrisoare pฤrea mai sigurฤ decรขt un telefon. Nu am vrut sฤ-l iau prin surprindere.
I-am spus totul. Cฤ mama noastrฤ, Loredana, este รฎncฤ รฎn viaศฤ, deศi mintea ei se stinge. Cฤ l-a menศionatโnu vag, ci pe numeleโศi a cerut sฤ-l vadฤ din nou. Cฤ l-a iubit, รฎntotdeauna l-a iubit. Cฤ am vrut รฎntotdeauna sฤ-l cunoaศtem, chiar dacฤ nu ศtiam cฤ existฤ pรขnฤ de curรขnd.
Au trecut douฤ sฤptฤmรขni.
Apoi a venit o scrisoare.
Dragฤ Dฤnuศ,
Mulศumesc pentru cฤ mi-ai scris. O cunoศteam pe Loredana ca prieten de familie รฎn copilฤrie. รmi amintesc de casa ei, rรขsul ei, cum fฤcea cele mai bune sandviศuri cu brรขnzฤ. Mama mea adoptivฤ, Gabriela, mi-a spus cรขnd aveam nouฤsprezece ani cฤ Loredana e mama mea biologicฤ. N-am ศtiut prea bine ce sฤ fac cu acea informaศie. Gabriela ศi soศul ei mi-au oferit o viaศฤ minunatฤ ศi nu voiam sฤ par nerecunoscฤtor.
Dar รฎntotdeauna m-am รฎntrebat. Mai ales dupฤ ce Gabriela a trecut รฎn nefiinศฤ.
Mi-ar plฤcea sฤ te รฎntรขlnesc.
ศi dacฤ ea doreศte sฤ mฤ vadฤโmi-ar plฤcea ศi mie.
Petru
Duminica urmฤtoare, l-am dus pe Petru la centrul de รฎngrijire a memoriei.
A fost liniศtit pe drum, analizรขnd fotografii vechi pe care i le-am imprimatโmama รฎn adolescenศฤ, mama รฎnsฤrcinatฤ cu Nelu, mama ศinรขndu-mฤ รฎn braศe cรขnd eram bebeluศ. S-a oprit mai mult la poza cu ea ศi cu Gabriela, rรขzรขnd sub un copac probabil รฎn anii ’70.
Cรขnd am intrat รฎn camerฤ, ea stฤtea รฎn fotoliul ei, pฤtura strรขnsฤ bine รฎn jurul ei. Ochii i-au trecut pe la mine, la Nelu, la bฤieศi. ศi apoi la el.
A scos un suspin.
Nu suspinul รฎnfricoศat al confuzieiโci unul de recunoaศtere.
โPetru,โ a ศoptit, cu lacrimi รฎn ochi.
El s-a aplecat lรขngฤ ea.
โรncฤ am camionul pe care mi l-ai dat,โ a spus el รฎncet. โE pe raftul meu.โ
Ea i-a strรขns mรขna. โAm crezut cฤ nu te voi mai vedea niciodatฤ.โ
Au stat aศa timp รฎndelungat, degetele ei trasรขnd liniile palmei lui, parcฤ memorรขndu-le.
ศi pentru prima datฤ รฎn ani, m-a numit Dฤnuศ.
Nu pe cel รฎnalt. Nu pe bฤrbatul acela. M-a privit ศi a spus: โMulศumesc cฤ l-ai gฤsit.โ
Ne-am vizitat รฎn fiecare duminicฤ de atunci. Petru ศi-a adus soศia. Copiii lui. Chiar ศi cรขinele. Acum, Cฤlin ศi Filip รฎi spun Unchiul Petru.
Uneori, mama uitฤ din nou. Uneori pluteศte. Dar din ce รฎn ce mai mult, vizitele par sฤ o ancorezeโchiar ศi doar pentru o vreme.
Nu am gฤsit doar un frate. Am restaurat o piesฤ lipsฤ din viaศa ei. Din vieศile noastre.
ศi cรขnd o privesc acum, รฎnconjuratฤ de toศi bฤieศii ei, ศtiu cฤ รฎศi aminteศte de unde a venitโchiar dacฤ nu-ศi aminteศte รฎntotdeauna numele noastre.
Ce ai face dacฤ cineva drag ศi-ar menศiona o persoanฤ a cฤrei existenศฤ nu o ศtiai?
Distribuie dacฤ te-a emoศionat aceastฤ poveste ศi lasฤ-i ศi pe ceilalศi sฤ ศtie cฤ nu sunt singuri รฎn cฤutarea pieselor pierdute ale familiei.




