Alina lucra ca femeie de serviciu la o importantă companie de construcții. Era o persoană liniștită și rezervată. În mod normal, nimeni nu o observa.

Cu mantia ei gri puțin largă și cu șalul prins pe frunte, părea o persoană nesemnificativă. Mănușile galbene de cauciuc, care păreau o prelungire a mâinilor ei, o făceau și mai nevăzută.

Angajații din birou nu observau prezența ei când trecea pe lângă ei, curăța silențios, goli coșurile de gunoi și dispărea rapid pe coridoare. Pe parcursul a doi ani, nimeni nu a întrebat vreodată de unde venea sau cine era.

Într-o seară, când majoritatea angajaților plecaseră acasă, Alina a intrat în biroul directorului general pentru a curăța.

Tocmai când era pe punctul de a începe să ștergă podeaua, ușa s-a deschis brusc și Pavel Vitalievici, directorul, a intrat furios împreună cu Viktor Sergheevici, adjunctul său. Se certau cu glas tare.

– Mâine urmează să negociem cu japonezii, dar nu avem un translator! – a spus Pavel, vizibil iritat. – Este o problemă serioasă, Viktor! Dacă nu reușim să găsim pe cineva, riscăm să pierdem afacerea!

– Putem încerca să găsim o agenție de traduceri. – a sugerat Viktor

– Am încercat deja! – a replicat Pavel. – La ultima întâlnire, agenția a comis o greșeală uriașă, și japonezii aproape că s-au ridicat și au plecat. Nu ne permitem să mai repetăm greșeala!

Tăcerea s-a așternut apăsător în încăpere. Alina s-a oprit pentru o clipă, a lăsat mopul jos și a îndrăznit să vorbească.

– Cred că vă pot ajuta.

Șeful și adjunctul său au părut să o observe pentru prima oară.

– Ești doar o femeie de serviciu, cunoaște-ți locul! – a răbufnit Pavel.

Alina nu a zâmbit, ci doar a dat din cap și și-a continuat treaba. Dimineața următoare, însă, biroul avea să fie martorul unei surprize de proporții.

La începutul întâlnirii, când delegația japoneză a intrat în sala de conferințe, Alina a apărut în încăpere îmbrăcată elegant, fără eșarfă și mănuși de cauciuc.

Atmosfera s-a schimbat brusc când Alina i-a salutat pe oaspeții japonezi în limba lor maternă, cu o fluență admirabilă. Pavel și Viktor nu-și puteau crede ochilor când Alina a tradus întreaga întâlnire cu precizie și încredere.

Conferința a fost un succes răsunător. Oamenii de afaceri japonezi i-au strâns mâna lui Pavel cu satisfacție și au făcut remarci laudative despre interpretul exceptional. După plecarea oaspeților, directorul general a privit-o lung pe Alina.

– Cum este posibil așa ceva? – a întrebat uluit.

Alina a zâmbit ușor.

– Am studiat în Japonia pentru a deveni interpret. Însă, la întoarcerea acasă, n-am găsit un loc de muncă din cauza lipsei de experiență cerute de angajatori. Așa că am ajuns femeie de serviciu.

Viktor a spart tăcerea.

– Alina, ar fi o pierdere să nu valorificăm abilitățile tale. Ai vrea să lucrezi pentru noi ca interpret oficial?

Alina s-a gândit câteva momente, apoi, cu un zâmbet liniștit, a răspuns afirmativ.

– Îmi doresc asta. Dar acum, permiteți-mi să termin curățenia de astăzi.

Biroul a fost învăluit din nou în tăcere, însă de această dată dintr-un sentiment profund de uimire și respect față de adevărata valoare a Alinei.

Ne-am bucura să aflăm ce părere aveți despre această poveste! Vă invităm să vă împărtășiți gândurile și comentariile despre cum abilitatea și dedicarea Alinei au reușit să schimbe percepția altora.