Un Refugiu Neașteptat

— Cum ai putut să ajungi așa, proastă ce ești! Cine crezi că o să te mai vrea cu copilul după tine! Și cum ai de gând să-l crești?!

Nu-nvoca ajutoare, să știi! Te-am crescut eu, dar acum să mai port și povara ta? Ieși din casa mea, ia-ți lucrurile și să nu te mai văd!

Maricica, cu ochii plecați, asculta strigătele mătușii, ultima speranță că va putea rămâne până găsește un loc de muncă se năruia.

— Dacă ar fi trăit mama mea…

Pe tată nu-l cunoscuse, iar mama murise acum cincisprezece ani, lovită de o mașină condusă de un bărbat beat. Autoritățile voiau să o ducă la orfelinat până când o rudă îndepărtată, un văr de-al treilea, și-a făcut apariția.

Acesta a decis să o ia în grijă, având casă și un venit suficient pentru a o întreține legal.

Trăiau la marginea unui orășel din sudul țării, unde vara era insuportabil de caldă, iar iarna ploioasă.

Maricica nu fusese niciodată flămândă, era îmbrăcată decent și a învățat munca de mică; întotdeauna exista ceva de făcut într-o casă cu animale și curte. Poate că îi lipsea dragostea și alinarea unei mame, dar cui îi păsa?

Startul în Viață

A învățat bine. După liceu, a intrat la facultatea de pedagogie. Anii de studenție au trecut repede, iar acum, cu diploma obținută, se întorcea în orașul natal. Dar, de această dată, inima îi era plină de îngrijorare.

— Pleacă acum, să nu te mai văd!

— Mătușo Viorico, dar măcar…

— Am spus!

Fata își luă valiza și ieși în căldura toridă a zilei. Cum ajunsese aici? Umilită, respinsă, cu sarcina abia vizibilă, dar asumată.

Trebuia să găsească un loc unde să stea. Mergea cu capul plecat, copleșită de gânduri, când o voce a oprit-o:

Întâlnirea Cu Rodica

— Vrei apă, dragă?

O femeie robustă, în jur de cincizeci de ani, o privea cu ochi curioși.

— Intră dacă ești liniștită.

Îi oferi un ulcior cu apă rece. Maricica se așeză pe o bancă și începu să bea încet, lacomă însă de răcorire.

— Pot să stau puțin? E caniculă…

— Stai, dragă. De unde ești? Văd că ai bagaj.

— Am terminat facultatea și caut un post la școală. Dar nu am unde locui… Știi pe cineva care închiriază?

Femeia, pe nume Rodica, o studia atent. Curată, dar cu odihnă lipsă și semne de oboseală sub ochi.

— Poți sta la mine. Nu cer mult, dar plătești la timp. Dacă ești de acord, vin să-ți arăt camera.

Maricica la fel de ușurată, Rodica bucuroasă pentru compania suplimentară și un venit extra în acest colț izolat de lume, au coborât spre camera micuță cu vedere la livadă. Pat, dulap vechi, masă — suficiente pentru nevoile lor.

O Nouă Prietenie

Zilele următoare, Maricica s-a adaptat rapid și a început să lucreze. Se înțelegea de minune cu Rodica, ajutând prin gospodărie. În fiecare seară, se așezau sub vița de vie, bând ceai și discutând despre viață.

Sarcina evolua frumos. Fata i-a împărtășit povestea: iubitul său din facultate, Ion, provenit dintr-o familie înstărită de profesori, o părăsise la aflarea veștii. Totuși, ea păstrase banii pe care el îi lăsase — aveau să-i fie de folos.

— Ai făcut bine că nu l-ai omorât, mormăi Rodica. Copilul e nevinovat și îți va aduce multă bucurie.

Sosirea Micuțului Ilie

În februarie, durerile nașterii începură. Rodica o duse de urgență la spital. Maricica a adus pe lume un băiețel zdravăn, Ilie. În salon, aflase despre un alt copil, o fetiță abandonată de mama sa.

— Vrea cineva să o hrănească? E atât de slăbuță, spuse asistenta.

Maricica o luă în brațe. O ființă micuță, palidă ca zăpada.

— Te voi numi Mălina, i-a șoptit cu blândețe.

O Soluție Surprinzătoare

Atunci când căpitanul Dorin Gheorghe, tatăl fetiței, a apărut, totul a luat o întorsătură neașteptată. În ziua externării, o mașină decorată cu baloane albastre și roz aștepta în fața spitalului. Militarul a ajutat-o să urce, oferindu-i două pachete: unul albastru și altul roz.

Orașul povestea luni întregi despre nunta care a urmat. Căpitanul, impresionat de bunătatea și delicatețea fetei, a cerut-o în căsătorie. Iar Maricica, cu Ilie în brațe și Mălina adoptată, pășea într-o nouă etapă a vieții.

Cine s-ar fi gândit că o zi fierbinte de vară, cu un simplu ulcior de apă, ar putea schimba atât de multe destine? Așa este viața — te surprinde când te aștepți mai puțin.

Dacă această poveste v-a impresionat, nu ezitați să o împărtășiți cu prietenii! Împreună, putem răspândi emoția și încurajarea de care fiecare dintre noi are nevoie.