Alex stătea plictisit la masă, privind disprețuit către farfuria cu chiftele. „Nu mai pot să mănânc chiftele,” s-a plâns el către mama sa. „Nu ai putea să gătești și altceva?”

Privirea mamei lui s-a ascuțit. „Te plângi astăzi despre chiftele, dar ieri am avut pui la cuptor, în altă zi hamburgeri și pește vineri…”

Alex a bufnit disprețuitor. „Da, da… Orice!” și cu un gest de dispreț, s-a ridicat de la masă.

„Alex,” a spus mama lui cu răbdare, „te rog să îți clătești farfuria și să o pui în mașina de spălat vase.”

„De ce ar trebui să fac asta?” a întrebat Alex cu o aroganță tipică adolescenților. „Nu sunt sluga ta!”

„Sluga mea?” a răsunat mama lui perplexă. „Cum poate este considerat ajutorul ca fiind sclavie?”

„Nu mă plătești, nu-i așa?” a întrebat Alex triumfător. „Munca fără plată se numește sclavie!”

Tatăl lui Alex, observând discuția, și-a ridicat privirea cu calm. „Noi te întreținem, fiule,” a subliniat el. „Îți oferim un acoperiș deasupra capului, mâncare, haine și educație…”

„Asta este datoria voastră și dreptul meu!” a replicat Alex. „Este legal să faceți aceste lucruri pentru mine fără ca eu să fac nimic la schimb!”

Privirea mamei lui s-a întunecat. „Oh, înțeleg! Deci noi avem doar obligații, iar tu doar drepturi? Dar dorința ta de a ajuta, de a-ți face treburile?”

„Nu sunt sluga voastră,” a repetat Alex arogant. „Dacă vreți să fac lucruri prin casă, ar trebui să mă plătiți!”

Deși mama era pe punctul de a exploda de nervi, tatăl lui a zâmbit calm. „Să te plătim, spui? Și cât crezi că ar fi corect să fii plătit pentru treburile casnice?”

Alex a zâmbit larg, simțindu-se victorios. „M-am gândit bine. Pentru dus gunoiul, 5 lei, pentru spălat vasele, 10 lei, plimbatul câinelui, 20 de lei, curățat camera, 25 de lei, și pentru curățatul curții și tunsul ierbii, 50 de lei. Și să nu uitați să fiți recunoscători că nu cer bani retroactiv.”

„Niciodată!” răcni mama lui Alex furioasă, dar tatăl său continuă să zâmbească cu calm.

„Bine, Alex. De acord. Te vom plăti pentru munca ta conform termenilor tăi. Ești băiat mare acum și te vom trata ca atare.”

Alex își ridică pieptul cu mândrie. „Era și timpul să-mi arătați respect!” Mama lui a deschis gura să-i dea o replică furioasă, dar încă o dată, tatăl său a zâmbit și a liniștit-o.

„Ei bine, fiule, să începem de mâine, da? Vom afișa un program cu treburile tale și vei scrie ce ai făcut zilnic. La sfârșitul săptămânii, să zicem vineri după-amiază, vei fi plătit. Ce spui?”

Alex a plecat din cameră simțindu-se deasupra tuturor, fără să își dea seama de încercările ce aveau să vină.

Mama, răvășită de discuție, s-a întors spre soțul ei. „Mihai, cum ai putut să-l lași să scape purtându-se așa? Este nepoliticos și leneș. Trebuie să învețe…”

Mihai, tatăl, zâmbind, a continuat: „Nu te îngrijora, Maria. Am un plan, iar dragul nostru băiat va avea parte de o experiență foarte educativă. Îi vom da o lecție!”

A doua zi, Alex s-a întors acasă după antrenamentul de fotbal, epuizat și înfometat. „Mamă!” a strigat el, „Ce mâncăm la cină?”

„Plăcintă cu curcan, cartofi dulci și mazăre,” a răspuns mama lui cu un zâmbet dulce.

„Minunat!” a exclamat Alex. „Mi-e foame!” Privirea i-a căzut pe un tabel pe perete, unde rapid a completat că a plimbat câinele și și-a curățat camera. Mai avea de dus gunoiul.

45 de lei până acum, gândi Alex cu mulțumire. Voi deveni bogat! În timp ce mirosul mâncării îl atrăgea în bucătărie, i-a găsit pe părinți deja așezați la masă.

„Mamă!” a strigat el nervos. „Nu m-ai chemat la cină și eu îți spusesem că mi-e foame!”

Mama lui a zâmbit timid, iar tatăl a răspuns: „Alex, acum că îți câștigi proprii bani, trebuie să te întreții singur. Dacă vrei ca mama ta să gătească pentru tine, va trebui să o plătești.”

„SĂ O PLĂTESC?” a strigat Alex perplex. „N-am de gând să plătesc pentru asta!”

„Va trebui să îți comanzi ceva,” a spus mama zâmbind.

A fost un șoc pentru Alex. Comandă o pizza și a plătit 60 de lei plus taxa de livrare și bacșiș. Calculând rapid, a realizat că va trebui să muncească trei zile pentru a plăti acea pizza; a fi independent păreau brusc foarte scump!

A doua zi dimineață, Alex a coborât pentru micul dejun, iar mirosul delicios al ouălelor cu șuncă l-a întâmpinat. „Bună dimineața, mamă,” a spus el cu voce stinsă, „Pot primi și eu niște ouă?”

„Desigur, fiule,” a zâmbit ea. „Doar 25 de lei pentru micul dejun!”

„Mă taxezi pentru micul dejun?” a întrebat Alex indignat. „Asta nu e corect!”

Tatăl lui Alex a intervenit din nou. „Tată, antrenorul nostru a spus că avem nevoie de noi tricouri de echipă și costă 280 de lei.”

„Înțeleg,” a spus tatăl calm. „Dar de ce îmi spui asta?”

„Aș vrea să îmi dai tu acei bani,” a spus Alex.

„Dar, Alex,” a intervenit tatăl surâzând, „acum că ai un venit, cheltuielile sunt responsabilitatea ta. Inclusiv hainele.”

„Nu am atâția bani!” Alex strigă. „Cum să fac rost de 280 de lei?”

„Va trebui să economisești,” a explicat tatăl. „Economisește ceea ce câștigi, exact cum facem și noi.”

Alex era uluit. Nu doar că trebuia să se hrănească singur, dar și să-și cumpere hainele? Asta nu era ceea ce își imaginase când ceruse să fie plătit pentru treburile casnice. „Bine,” a răspuns el, vizibil afectat. „Tată, mă poți duce la școală? Sunt puțin întârziat…”

„Sigur, fiule!” tatăl a zâmbit. „Dar asta va costa 22 de lei.”

„Plătesc pentru drumul până la școală?” a întrebat Alex tulburat.

„Desigur, până la urmă, ai apela la un taxi, nu-i așa?” a subliniat tatăl calm.

„Dar ești tatăl meu!” strigă Alex. „De ce mă taxezi?”

„Oh, Alex, dragule,” mama a intervenit dulce. „Va trebui să plătești și 50 de lei pentru spălatul și călcatul hainelor tale.”

Alex a mers pe jos la școală și întârzie. La prânz, mâncă la cantină cu gândul la chiftelele mamei sale, sau la macaroanele ei cu brânză, sau la tocănița delicioasă…

Seara, Alex coboară la cină cu privirea tristă. Părinții lui, bucurându-se de o cină gustoasă, îi făcu ochii să lăcrimeze de poftă. „Mamă, tată?” vorbi el cu o voce moale. „Pot să discut cu voi?”

„Desigur, fiule,” spuse tatăl. „Ce vrei să ne spui?”

„Vreau să îmi cer scuze pentru cererea mea de a fi plătit pentru treburile casnice. Cred că nu realizasem niciodată cât de mult faceți voi pentru mine zi de zi, fără a cere nimic în schimb.”

„Speram să ajungi să înțelegi, Alex. Tot ce facem pentru tine, o facem din dragoste,” a spus mama lui cu blândețe.

„Îmi pare sincer rău, mamă,” a spus Alex cu ochii înlăcrimați.

Tatăl lui Alex s-a ridicat și l-a îmbrățișat. „Fiule, într-o familie, ne ajutăm reciproc pentru a ne face viețile mai ușoare și mai frumoase. Asta înseamnă să fii parte dintr-o familie și speram să înțelegi asta.”

„Deci, ce zici de o cină acum?” mama a zâmbit blând. „Am făcut plăcintă cu brânză și fasole verde — preferatele tale!”

În acea noapte, stând cu familia sa, Alex și-a dat seama de una dintre lecțiile esențiale ale vieții: să aprecieze tot ce fac părinții săi pentru el și să participe la bunăstarea familiei.

Ai găsit de învățat din această povestioară? Dragostea nu cere plată, iar într-o familie lucrăm împreună pentru a ne susține reciproc.

Ce părere aveți despre această poveste? Împărtășiți-ne gândurile și comentariile voastre! Ar putea inspira și pe alții să reflecteze asupra dinamicii familiale și asupra a cât de important este să ne susținem reciproc.