A inspirat adânc. Apoi am ridicat pătura — și tot trupul mi s-a făcut gheață.

Am încremenit. Sub pătură, Dragoș avea cicatrici — nu una, nu două, ci zeci. Tăieturi vechi, arse, urme adânci care păreau să spună povești despre chinuri pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. M-am retras instinctiv, dar el nu s-a mișcat. Nu încerca să se ascundă. Doar stătea acolo, privind în gol, ca și cum se pregătea de o condamnare.

— Ce… ce ți-au făcut? am șoptit, cu inima bubuindu-mi în piept.

— Familia mea, Elena. Cei pe care i-ai slujit atâta timp… cei care mi-au dat numele și averea. Ei mi-au făcut asta.

Am crezut că nu aud bine. Familia Dobre? Cei care păreau un model de eleganță, care îmi oferiseră o vilă de 2 milioane de euro ca zestre, cei care pășeau mereu cu fruntea sus și zâmbeau în fața camerelor? Am simțit cum mi se clatină lumea sub picioare.

— Dar… de ce? De ce ți-ar face așa ceva?

Dragoș a zâmbit, dar nu era un zâmbet de fericire. Era unul amar, resemnat.

— Pentru că nu m-am ridicat la înălțimea așteptărilor lor. Pentru că, atunci când aveam 14 ani, am spus că nu vreau să preiau afacerea. Că vreau să studiez arhitectura. Tata a considerat că a fost o insultă. Mama… a tăcut. A tăcut mereu.

Am înghițit în sec. Nici nu știam ce să spun. M-am apropiat de el, cu pași nesiguri, și i-am atins mâna. Era rece ca marmura.

— Și de ce m-ai luat de soție?

— Pentru că m-au obligat. Dar și pentru că… am vrut să te salvez.

— Să mă salvezi?

— Elena, ei nu ți-au oferit casa aia pentru că te respectă. Ți-au dat-o pentru că… ai fost alegerea lor. Ai fost cea mai ușor de controlat. O menajeră fără familie, fără putere, fără rețele. Dacă ai fi descoperit ceva, ar fi fost ușor să te facă să dispari. Și crede-mă… nu exagerez.

M-am dat un pas înapoi, cu inima bubuind în tâmple. Eram un pion. Totul fusese o piesă de teatru? Dragostea, nunta, casa? M-am simțit folosită, murdară.

— Atunci de ce ai acceptat?

Dragoș s-a ridicat brusc, și pentru prima oară am văzut furia din el.

— Pentru că vreau să-i distrug. Pentru că vreau să le iau tot ce mi-au luat. Și tu… tu ai fost singura lor greșeală. Credeau că te pot controla, dar nu au prevăzut că eu… că eu chiar aș putea să țin la tine.

Mi-au dat fiori cuvintele lui. Dar tot nu înțelegeam planul.

— Ce vrei să faci?

— Vreau să le dau imperiul înapoi, dar pe foc. Vreau să scot la lumină ce au făcut — contractele murdare, oamenii dispăruți, banii negri. Și vreau să încep cu tine. Cu vocea ta. Cu tot ce ai văzut, cu ce ai trăit acolo. Cu fiecare lucru care părea ciudat, dar pe care l-ai trecut cu vederea.

Am stat în tăcere o vreme. Gândurile îmi tropăiau în cap ca un car de buhai. Nu voiam să cred că eram într-un asemenea coșmar. Dar privirea lui nu mințea. Cicatricile nu mințeau. Și atunci am înțeles. Nunta nu fusese începutul unei iubiri de poveste, ci începutul unui război.

În următoarele zile, Dragoș și cu mine am pus totul cap la cap. Mi-am amintit zeci de detalii care, luate separat, păreau neimportante: vizitele discrete ale unor politicieni, serviete schimbate rapid, camere din vilă unde menajerele nu aveau voie nici măcar să se apropie, telefoane aruncate la gunoi de parcă ar fi fost murdare. Și am început să scriem. Să înregistrăm. Să filmăm.

Am descoperit, împreună, că familia Dobre nu era doar influentă. Era coruptă până în măduva oaselor. Trafic de influență, evaziune fiscală, contracte cu statul semnate pe sub masă… era un labirint de crime albe, împachetat în parfum scump și rochii de designer.

Dar, cum era de așteptat, nu a durat mult până când și-au dat seama că se întâmplă ceva. Într-o seară, am primit un plic pe sub ușă. Era gol. Doar o singură fotografie cu mine, făcând cumpărături. Pe spate, scris cu marker roșu: „Știm tot.”

Am simțit cum mă sufoc. Dar Dragoș a fost cel care m-a ținut în picioare. Pentru prima oară, el a fost cel care mi-a adus un pahar cu apă. Cel care mi-a spus că o să fie bine. Și atunci am știut — că dacă aveam să pierim, aveam s-o facem împreună.

Nu a trecut mult până când a izbucnit totul. Presa a primit un pachet anonim — toate dovezile pe care le-am strâns. Jurnaliștii s-au năpustit ca niște vulturi. Știrile s-au umplut de scandaluri, anchete, reportaje incendiare. Numele Dobre nu mai era sinonim cu luxul, ci cu rușinea.

Părinții lui Dragoș au fost arestați. Afacerile li s-au prăbușit. Prietenii și aliații s-au evaporat ca fumul.

Dar nimic n-a fost ușor. Timp de luni întregi, am fost hărțuiți, amenințați, târâți prin tribunale. Dar am rezistat. Și într-o zi, când am deschis geamul vilei noastre, simțeam că în sfârșit respir aer curat.

Dragoș a început de la zero. A deschis un atelier de arhitectură modest, dar curat. Iar eu… eu am început să scriu. Am transformat coșmarul nostru într-o carte. Nu pentru bani. Ci pentru adevăr.

Astăzi, stăm la aceeași masă unde odinioară mi-a spus să nu-l urăsc. Dar nu pot. Pentru că, în ciuda începutului, în ciuda fricii, a minciunii, a trădării — el a ales adevărul. Și mi-a dat o viață care, deși nu e perfectă, e a noastră. Fără umbre. Fără păpușari.

Adevărul m-a înghețat în noaptea nunții. Dar a fost și focul care ne-a eliberat.