Postul Crăciunului reprezintă primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. În acest an, Postul Crăciunului începe miercuri, 15 noiembrie. Conform rânduielilor bisericești, se lasă secul în seara zilei de 14 noiembrie. Totuși, atunci când această dată cade într-o zi de miercuri sau vineri, se lasă secul cu o zi mai înainte.

Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata sa de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe tablele de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii, postind 40 de zile, se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

Ziua de lăsat a secului vine cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții populare. Din învățăturile bătrânilor aflăm că este bine să ținem cu sfințenie aceste tradiții pentru a avea noroc în noul an.

„ASEAZĂ MASA CĂTRE RĂSĂRIT” Orice masă, fie că este vorba de prânz sau cină, se așează cu fața către răsărit. Tacâmurile trebuie orientate spre răsărit pentru sporirea norocului. Este recomandat să ai o icoană pe masă, deoarece această obișnuință are un caracter sacru.

„PUNE O FAȚĂ DE MASĂ ALBĂ” Albul semnifică puritatea și ne pregătește pentru venirea pe lume a Pruncului Sfânt. Fața de masă albă se folosește la fiecare masă importantă, când familia se adună. În mijlocul mesei se așază pâine și sare, conform tradiției.

„PRIMUL ALIMENT PE CARE TREBUIE SĂ-L GUSTI ESTE PAINEA” Înmuierea pâinii în sare, dacă iei cina, simbolizează ospitalitatea populară și este făcută în special de către cei care doresc ca pragul casei lor să fie trecut de persoane nobile, curate la suflet, iubitoare.

„PLĂCINTELE CU BRÂNZĂ, NELIPSITE” Cu o zi înainte de începerea postului, adică pe 14 noiembrie, gospodinele trebuie să așeze pe masă plăcinte cu brânză și ciorbe cu carne sau delicatese cu mere și dovleac.

„UNGE FERESTRELE CASEI CU USTUROI” Gospodarii adevărați, în special cei de la sate, ung ferestrele, pragul și ușile casei cu usturoi. Astfel, se alungă spiritele rele, energiile negative și blestemele.

„BATUTUL PERNELOR, UN RITUAL DE ATRAGERE A URSITULUI” Fetele bătrâne sau necăsătorite sunt „bate” cu pernele pentru a atrage ursitul. Se spune că bătutul pernelor îmblânzește soarta, care va aduce pretendenți în prag.

„NU DA NICIUN OBIECT CU ÎMPRUMUT” Persoanele care împrumută obiecte din casă vor atrage necazuri asupra familiei și comunității în care locuiesc. Satenii spun că acest obicei înmulțește lupii, care, coborând la stână, amenință oile și ciobanii.

„MANÂNCĂ ACESTE ALIMENTE PENTRU SPOR ȘI VOIE BUNĂ” La micul dejun se consumă ouă de prepeliță. Ciorba de pește simbolizează belșugul și sănătatea, iar plăcintele cu fructe și legume reinnoiesc sufletele.