Am știut că viața mea va suferi schimbări când m-am recăsătorit, dar niciodată nu m-aș fi gândit că noua mea soție, Gaby, va avea ochii ațintiți asupra banilor pe care fosta mea soție i-a lăsat pentru fetele no
astre. Acești bani erau pentru viitorul lor, nu pentru Gaby. Când a încercat să mă convingă să îi dau acces la acești bani, a început un lanț de evenimente pe care nu le va uita curând.
O lacrimă mi s-a prelins pe față în timp ce stăteam în sufragerie, ținând o fotografie veche cu Edith, fosta mea soție, și fetele noastre. În acea imagine, erau la plajă, radiind de fericire.
„Îmi lipsești, Ed,” am murmurat, trecându-mi degetele peste imagine. „Fetele… cresc atât de repede. Mi-ar fi plăcut să le poți vedea acum.” Au trecut trei ani de când Edith a pierdut lupta cu cancerul și nici o zi nu trece fără să mă gândesc la ea.
Un ciocănit discret la ușă m-a adus înapoi în prezent. Era mama mea, privind grijulie pe ușă, neliniștită.
„Charlie, dragul meu, nu poți trăi mereu în trecut. Știu că a fost greu, dar au trecut deja trei ani.
Trebuie să te gândești la viitor. Fetele au nevoie de o figură maternă,” mi-a spus ea cu blândețe, așezându-se lângă mine pe canapea.
Am oftat și am pus fotografia jos. „Mamă, ne descurcăm bine. Fetele sunt bine. Eu sunt bine.”
„Dar cresc, Charlie. Și nu poți face asta singur. Ce zici de acea colegă de la serviciu, Gabriela? Pare potrivită pentru familia noastră.”
Mi-am frecat tâmplele. „Gaby? Este doar o colegă, mamă.”
Mama a ridicat o sprânceană. „Și o mamă singură, la fel cum ești și tu un tată singur. Poate merită să-i dai o șansă, de dragul fetelor.”
Cuvintele ei mi-au rămas în minte mult după ce a plecat. Poate că avea dreptate. Poate că era timpul să mă gândesc la un nou început.
Un an mai târziu, Gaby făcea parte din viața noastră.
Ne-am căsătorit, iar pentru o vreme, totul părea să meargă bine. Fetele mele păreau să o accepte, iar ea se descurca bine ca mamă. Dar simțeam că ceva nu era în ordine.
„Tată! Uită-te la asta!” a strigat fiica mea cea mică din curte, încercând să facă o roată. Am aplaudat și i-am zâmbit, deși simțeam un mic gol în suflet.
Gaby, stând lângă mine, și-a sprijinit capul pe umărul meu. „Ai crescut niște fete minunate, Charlie. Ar trebui să fii mândru.”
Am dat din cap, forțând un zâmbet. „Mulțumesc. Fac tot ce pot.”
Când seara s-a încheiat, complimentele lui Gaby păreau calculate. Spre seară, când eram în bucătărie, intențiile ei au devenit clare.
„Charlie, trebuie să discutăm despre fondul fiduciar al fetelor,” mi-a spus ea cu vocea dulce.
Simțeam cum stomacul mi se strânge. „Ce-i cu el?” m-am uitat la ea.
Tonul ei s-a schimbat, devenind mai autoritar. „Te-am auzit vorbind cu consilierul tău financiar. Edith a lăsat o sumă consistentă fetelor, nu-i așa? Ar trebui să ne gândim cum să o folosim pentru toți copiii noștri.”
Am privit-o cu neîncredere. „Acești bani sunt pentru viitorul fetelor. Sunt pentru educația lor și pentru a le sprijini la începutul drumului lor.”
Gaby mi-a răspuns cu o privire aprigă. „Dar fetele mele? Nu merită aceleași oportunități? Suntem o familie, nu-i așa?”
Am pus cana de cafea jos. „Suntem o familie, Gaby, dar acești bani au fost lăsați pentru fetele mele. Edith i-a lăsat moștenire lor.”
„Ele sunt acum copii noștri, Charlie. Ar trebui să fie tratați egal,” a spus ea cu furie.
„Le-am acceptat pe fiicele tale și le-am iubit ca pe ale mele, dar fondurile lui Edith sunt pentru fetele mele și nu sunt dispus să fac compromisuri.”
Gaby s-a înroșit de furie. „Ești egoist, Charlie. Pui dorințele unei femei moarte mai presus de noua noastră familie.”
„Nu vorbi așa despre Edith,” i-am răspuns. „Acest subiect este încheiat.”
În acea noapte, realizând cât de hotărâtă era Gaby să își atingă scopurile, am început să pun la cale un plan.
A doua zi dimineață, am făcut în mod deliberat conversație telefonică cu consilierul financiar, astfel încât Gaby să audă. „Da, aș dori să deschid un cont nou pentru fiicele mele vitrege,” am spus clar. „Va fi finanțat din veniturile noastre comune.”
Gaby m-a privit surprinsă. „Ce faci?”
„Deschid un cont pentru ele. Vom contribui la el împreună,” i-am răspuns calm.
„Și banii lui Edith?”
„Rămân acolo unde sunt. Nu sunt de discuție.”
„Crezi că poți rezolva așa ceva?” a ridicat vocea.
„Este soluția corectă, Gaby. Este cea mai bună soluție pentru toată lumea.”
În săptămânile ce au urmat, relația noastră a fost tensionată. Gaby a alternat între tăceri înghețate și încercări de manipulare, dar am rămas ferm. Mi-am ținut promisiunea față de Edith.
Într-o seară, fiica mea cea mare m-a întrebat dacă lucrurile stau bine între mine și Gaby. I-am zâmbit și i-am răspuns că totul va fi bine.
Știam că în adâncul meu, căsnicia noastră era pe un drum nesigur. Gaby a arătat o parte din ea pe care nu o văzusem și nu era ușor de uitat.
În final, Gaby a înțeles granițele.
Făcusem o promisiune lui Edith, iar angajamentul meu față de fetele mele rămâne neclintit. Inima mi-a fost împăcată știind că am protejat viitorul și moștenirea fetelor mele. Nimeni, nici măcar Gaby, nu trebuia să le ia asta.
Am apărat ceea ce conta cel mai mult: viitorul fetelor mele și moștenirea mamei lor.
Gaby a înțeles în cele din urmă că, pentru a face parte din această familie, trebuie să respecte aceste limite. Dacă nu, lecția va fi una dură, dar necesară.
