Maria, după patru ani de transformări și schimbări, se regăsește într-un tren alături de Andrei. Aceasta își făurise o viață nouă și de succes, lăsând în urmă amintirile dureroase ale copilăriei.

Lucra ca manager într-un magazin de haine și se dedicase studiilor, găsindu-și împlinirea alături de Andrei, arhitectul talentat pe care îl întâlnise la un târg de cariere.

Niciodată nu-i împărtășise lui Andrei amintirile întunecate ale familiei sale. Îi spusese doar că părinții săi muriseră într-un accident. Adevărul, însă, era mult mai dureros. Mama sa nu o considerase niciodată altceva decât o piedică în calea propriei fericiri.

După ce au făcut drumul către casă, Andrei rămase tăcut. Maria știa că trebuie să își deschidă sufletul, dar nu știa cum să explice renegarea de către propria ei mamă.

– Cred că îmi datorezi o explicație, Maria, îi spuse Andrei după ce ajunseră acasă.

Își povesti întreaga viață: umilințele din copilărie și fuga forțată de acasă. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar nu voia să se oprească. Simțea că povara se eliberează.

– De ce ai spus că părinții tăi sunt morți? întrebă Andrei.

– A fost mai ușor decât să recunosc că mama mea a preferat să mă ignore. Că pentru ea, am murit când nu am mai acceptat umilințele lui Anton.

Andrei îi strânse mâinile.

– Îmi pare rău pentru tot ce ai trăit, însă nu trebuia să-mi ascunzi adevărul. Suntem căsătoriți, Maria. Am promis să ne împărtășim viețile.

– Mi-a fost rușine, rușine că nu am fost suficient de bună pentru mama mea.

În săptămânile ce au urmat, Maria nu reușea să scape de imaginea mamei sale apărute din senin. Se gândea neîncetat la întâlnirea nefericită, întrebându-se ce își dorește de la ea.

Într-o după-amiază, în timp ce închidea magazinul, mama sa Carmen intră. Apariția ei o tulbură profund.

– Bună, Maria, spuse mama ei, ca și cum ar fi vorbit unui străin.

Maria simțea cum furia mocnește înăuntrul ei. De ce acum, după atâția ani?

– Ce vrei, mamă? întrebă cu amărăciune.

– Am venit să discutăm. Ca două adulte.

– Să discutăm acum, după șapte ani? întrebă Maria cu neîncredere.

Carmen îi explică că Anton murise, dar simțea că nu este vorba despre asta.

– Vreau să vorbim despre noi. Ești tot ce mi-a rămas.

Maria își încrucișă brațele, simțind nevoia să se apere.

– Mi-ai spus că sunt nimic pentru tine. Că m-ai înlocuit cu altcineva. De ce schimbarea aceasta bruscă?

– Oamenii se schimbă, și eu m-am schimbat.

– Sau poate ai nevoie de ceva de la mine, spuse Maria încet.

Carmen încercă să se apropie, dar Maria se retrase.

– Am cancer. Medicii spun că mai am doar câteva luni.

Maria se opri brusc, fără să condamne durerea adevărului dezvăluit.

– Îmi pare rău să aud asta.

– Nu îți cer iertare. Îți cer doar o șansă să te cunosc din nou.

Acasă, Andrei o găsi tulburată.

– Ce s-a întâmplat?

– Mama mea a apărut astăzi, are cancer.

– Și tu cum te simți în legătură cu asta?

Maria își afundă fața în mâini.

– O parte din mine vrea să o îndepărteze, dar altă parte vrea să creadă că merită o a doua șansă.

Andrei o susținu necondiționat.

– Uneori trebuie să riscăm să fim răniți pentru a vindeca răni vechi.

La câteva zile după, Maria o întâlni pe Carmen într-o cafenea neutru. Vroia să înțeleagă de ce Carmen a făcut alegerile dureroase ale trecutului.

Aflând despre copilăria plină de provocări a mamei sale, Maria prinse un fir de empatie. Nu putea ierta pe loc, dar începuse să înțeleagă.

Cu sprijinul necondiționat al lui Andrei, Maria începu să-și reconsidere relația cu mama ei, acceptând că iertarea era un pas esențial pentru eliberarea ei.

La înmormântare, Maria șopti lui Andrei că în sfârșit se simte eliberată, pregătită să scrie un nou capitol al vieții sale.

Cititorule, te invităm să împărtășești părerile și experiențele tale legate de poveștile de viață ce ne inspiră pe toți!