De la divorțul meu, au trecut mulți ani, dar emoțiile acelei perioade încă îmi sunt vii în memorie. Căsnicia mea s-a încheiat după ce am trăit o vreme cu un soț care refuza să lucreze și își irosește timpul și banii pe băutură. Ba chiar lua lucruri din casă pentru a-și susține acest viciu.

Am continuat să îndur un astfel de trai pentru a-i oferi fiului meu un mediu cât mai stabil. Dar lucrurile s-au schimbat dramatic când Gabriel, fiul meu, avea doar 12 ani și mi-a spus cuvintele care aveau să-mi schimbe viața:

„Mamă, de ce înduri asta? Dă-l afară!” Aceasta m-a făcut să-mi dau seama că aveam nevoie de o schimbare, așa că i-am cerut soțului meu să plece. Greu de descris în cuvinte a fost sentimentul de eliberare care m-a cuprins atunci.

Am mai avut câteva întâlniri de-a lungul anilor, dar nu am căutat o altă relație serioasă, temându-mă să nu ajung în aceeași situație nesănătoasă.

A urmat o perioadă grea, în care Gabriel a plecat pentru a-și continua studiile în Canada și a decis să rămână acolo. Din păcate, în contextul pandemiei, singurătatea și lipsa de interacțiune socială s-au amplificat, făcându-mă să-i simt și mai mult lipsa.

Un prieten apropiat mi-a oferit un sfat: „Ar trebui să-ți faci un prieten, pe cineva cu care să vorbești.” Inițial, am fost reticentă față de ideea de a întâlni bărbați de vârsta mea, crezând că voi ajunge mai degrabă să am grijă de ei decât să fiu o parteneră egală.

Așa l-am cunoscut pe Ion, un bărbat de 49 de ani care locuia în apropierea mea și pe care îl vedeam deseori plimbându-și câinele în parc. Ion era fermecător și părea că ne înțelegem de minune.

M-a surprins mereu plăcut cu gesturile lui, inclusiv cu flori, și după un timp am hotărât să locuim împreună. Ceilalți ne considerau un cuplu minunat, iar mie îmi plăcea atenția sa.

Totuși, am realizat curând că lucrurile nu erau cum păreau. Într-o zi, mi-a spus să-mi plimb câinele singură, sub pretextul că mi-ar face bine să iau aer.

Mi-a fost clar atunci că început să mă consider o menajeră. Împinsă de această revelație, am decis să îi spun: „Cred că ar trebui să împărțim treburile casnice în mod egal. Hainele și câinele tău pot fi responsabilitatea ta.”

În schimb, el mi-a răspuns că pentru a menține interesul unui bărbat tânăr și atrăgător, ar trebui să îi fac pe plac. Această reacție m-a făcut să înțeleg că eram departe de o relație sănătoasă, și astfel i-am cerut să plece.

Speranța că iubirea adevărată există și după toate aceste experiențe m-a însuflețit să nu renunț la căutarea unui partener pe care să-l iubesc și să mă respecte. Povestea mea se aseamănă cu a multor femei care caută iubirea adevărată și respectul pe care le merită.

Aș dori să aflu și alte experiențe similare. Poate că împărtășirea poveștilor va ajuta pe cineva să-și depășească greutățile relaționale. Invit cititorii să-mi împărtășească gândurile și experiențele lor în comentarii.

Cum ați traversat momentele dificile în relațiile voastre? Abia aștept să citesc despre experiențele voastre!