Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.

Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El.

Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui. Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.

O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.”

Ziua de miercuri este o zi plină de energie, dedicată activităților grele și proiectelor care presupun un efort susținut. Fiind patronată de Marte, zeul războiului și al acțiunii, miercuri este o zi potrivită pentru acțiuni îndrăznețe, pentru schimbări mari și pentru investiții.

Este totodată o zi puternică pentru tot ceea ce ține de activitățile tipic masculine și de sport. Marte este zeul acțiunii, astfel că multe proiecte noi care încep miercurea au mai multe șanse de succes.

Odată cu trecerea la creștinism, ziua de miercuri își schimbă semnificația și devine dintr-o zi bună și norocoasă, o zi aducătoare de ghinion. Acest lucru este legat de pomenirea unuia dintre cei mai cinstiți sfinți din calendarul nostru bisericesc, Sf. Ioan Botezătorul.

Cu timpul, miercurea a căpătat conotații negative, și țăranii nu semănau niciodată în această zi, ca să nu își strice recoltele. Era și o vorbă: ”miercurea nu-i de spor, nici de ajutor!” Ba chiar era personificată în bărbat această zi și i se spunea Marțolea, un om rău, care nu făcea decât stricăciuni.

Într-o cronică foarte veche, găsită în podul bisericii Arbore din Bucovina, este descrisă o zi de miercuri cumplită în care Ștefăniță Vodă l-ar fi ucis mișelește, seara, pe viteazul Luca Arbore, unul dintre oamenii de bază ai domnitorului Ștefan cel Mare. Cu zece ani înainte, el zidise din temelie biserica ce îi poartă numele, căreia îi pusese ca hram – culmea ironiei – tocmai „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“. Poate de atunci a început să se vorbească în folclorul românesc despre cele trei ceasuri rele din ziua de miercuri MIERCURI.