Ce trebuie sa faci de sarbatoarea Sfantului Andrei?

Pe 30 noiembrie, la sarbatoarea Sfantului Andrei, crestinii trebuie sa mearga la biserica, unde se vor ruga pentru sanatatea dusmanilor, a celor dragi si, in ultimul rand, pentru bunastarea lor. In aceasta zi se da de pomana pentru sufletele celor plecati dintre noi, se face milostenie cu cei saraci si se ingrijesc cei bolnavi.

In ziua in care este celebrat Sfantul Apostol Andrei se aprind lumanari pentru cei morti si pentru copiii nebotezati. Femeile de la sate culeg busuioc si il duc la biserica pentru a-l aseza la icoane.

Tot ele pregatesc pachetele care se impart de pomana pentru sufletele copilasilor decedati. Se pot oferi fructe, apa si diverse bucate de post (pentru ca pomana sa fie primita). De preferat ca bucatele sa fie duse intai la biserica pentru a fi sfintite.

În România, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul țării, doarece a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovadă avem toponimele din zona Dobrogei precum Peștera Sfântului Andrei și Paraiasul Sfântului Andrei.

”În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm…

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.

Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre.

Ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de mâine ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău,

În vecii vecilor,

Amin!