„E păcat când unii cred că pot veni la o nuntă fără să fi plătit vreun leu.”

Asta a spus soacra mea, zâmbind direct către părinții mei, în timp ce ridica paharul în mijlocul recepției noastre. Toată lumea credea că urmează un toast emoționant. În schimb, și-a bătut joc de familia mea în fața tuturor invitaților.

Jur, puteai auzi o muscă zburând. Mâna tatălui meu s-a încleștat pe masă. Chipul mamei mele s-a albit.

Dani, iubirea vieții mele, mi-a strâns mâna.
— Mamă, oprește-te.

Dar nu, ea a continuat.
— Având în vedere că noi am plătit această nuntă și ei nu, cred că e corect să plece.

Chiar își dădea părinții mei afară. De la NUNTA MEA.

Am încremenit. Inima îmi bătea nebunește.

Și atunci, tatăl meu a făcut ceva la care nu m-aș fi așteptat niciodată.

A zâmbit.

— Bine, — a spus el, ridicându-se și aranjându-și sacoul. — Plecăm. Dar înainte de asta, un singur lucru.

Soacra mea s-a lăsat pe spate în scaun, ca o regină care oferă o ultimă „clemență”.
— Oh, desigur.

N-avea habar ce urma.

Tata și-a ridicat paharul, s-a uitat în ochii mei și ai lui Dani, și a scos încet ceva din buzunar….

Ziua aceea trebuia să fie visul meu devenit realitate — momentul în care pășeam spre altar într-o rochie albă superbă, ca să mă căsătoresc cu bărbatul pe care îl iubeam. Totul era perfect — salonul era decorat magnific cu candelabre și aranjamente florale rafinate, o atmosferă elegantă și sofisticată.

Dar, stând acolo lângă Dani, cu degetele împreunate, nu puteam scăpa de sentimentul ciudat care plutea în aer, în timp ce Roxana, mama lui, stătea fără zâmbet în primul rând.

Această zi, menită să celebreze dragostea noastră, s-a transformat brusc într-un coșmar regizat de Roxana. Pe parcursul jurămintelor, în timp ce prietenii și familia își ștergeau lacrimile de emoție, Roxana era complet absentă, cu buzele strânse în acea expresie cunoscută de dezaprobare.

Chiar și după sărutul nostru, în timp ce aplauzele izbucneau, bătăile ei indiferente din palme spuneau totul. Atitudinea ei nu era ceva nou — apăruse încă de când am anunțat logodna. Atunci, făcuse un discurs lung despre cum „unii oameni” ar fi interesați doar de averea familiei.

Sunetul de metal lovind cristalul a atras atenția tuturor. Roxana, în picioare, într-o rochie de mătase cu imprimeu floral extravagant, a ridicat paharul, zâmbind tăios.
— Dacă-mi permiteți, aș vrea un moment de atenție, — a spus ea dulce, dar fals.

Sala s-a făcut tăcere.
— Mă frământă ceva în seara asta, — a continuat ea, în timp ce mâna lui Dani s-a strâns și mai tare în a mea.
— Mamă, ce faci? — a șoptit el alarmat, dar Roxana nu s-a oprit.

Și-a ațintit privirea de vultur asupra părinților mei, așezați mai în spate.
— Nu e normal ca cei care plătesc nunta să decidă cine rămâne? — a spus ea. — Din moment ce familia noastră a finanțat totul, cred că anumiți invitați ar trebui să plece.

Simțeam că mi se frânge inima. Dar înainte să pot reacționa, tatăl meu s-a ridicat, calm și demn.
— Ai dreptate, Roxana. Vom pleca. — Vocea lui era fermă, dar caldă. — Dar, înainte de asta, pot spune ceva?

Roxana a încuviințat disprețuitor, așteptând un rămas-bun rușinat. Dar tata avea altceva în plan.

M-am uitat spre mama, care mi-a zâmbit încurajator, parcă spunând: „Stai dreaptă, fata tatei.”

Tata a ridicat paharul, privindu-mă cu dragoste.
— Pentru fata noastră, Cătălina, mândria noastră. Ți-am spus mereu că valoarea nu e în bani, ci în inimă.

Apoi a scos un plic. În el: un set de chei și un document. A anunțat că el și mama economisiseră de ani de zile pentru această zi. Cadoul lor: actul de proprietate al primei noastre case.

Un val de uimire a cuprins sala când a desfășurat documentul, explicând cum au strâns ban cu ban pentru această surpriză. Nu mi-am mai putut stăpâni lacrimile. Povestea casei visurilor noastre devenea realitate, în fața tuturor.

Roxana s-a înroșit până în vârful urechilor. Umilința s-a transformat în triumf pentru familia mea.

Când a încercat să protesteze, mama mea a intervenit liniștită:
— Casa e la trei case distanță de celebrul club de golf, dacă tot întrebați.

Și atunci, din colțul sălii a ieșit un aliat neașteptat: Filip, tatăl lui Dani.

— Știți ceva? — a spus el. — Eu am plătit nunta. Roxana trăiește de ani de zile din pensia alimentară și se preface că este „sponsora”. Fiecare laudă a ei era, de fapt, pe nota mea de plată.

Toți invitații au privit-o pe Roxana cum iese val-vârtej din sală, lăsând în urmă doar un pahar de șampanie și o reputație spulberată.

A urmat o explozie de aplauze, emoție, zâmbete și îmbrățișări. I-am mulțumit părinților mei pentru dragostea lor incredibilă. Vorbele mamei mele răsunau în fiecare îmbrățișare:
„Valoarea reală e în iubire și familie, nu în bani.”

Dani a zâmbit în timp ce dansam:
— Mulțumită părinților tăi, viitorul nostru e mai luminos ca niciodată. Cred că amânăm chiria în străinătate… Avem o casă de construit.

Seara a redevenit magică. Chiar și scaunul gol al Roxanei părea un simbol al trecutului — cu paharul uitat pe el, simbol al pretențiilor risipite.

Vărul lui Dani șoptea glume despre „mândria” Roxanei făcută țăndări, iar mătușa Ana comenta despre impactul asupra „statutului ei social”.

Momentul în care Dani a vorbit sincer cu tatăl lui m-a emoționat profund — o împăcare așteptată de ani, pecetluită cu înțelegere și respect.

Filip ne-a îmbrățișat la plecare și a zis, privind către scaunul gol al Roxanei:
„Cea mai bună răzbunare, Cătălina, e să trăiești bine.”