S-au întâmplat multe în cei zece ani în care am fost căsătorit cu Andreea. Eram o familie fericită alături de fiicele noastre, Victoria și Maria, de cinci și patru ani.

Nu duceam o viață extravagantă, dar trăiam confortabil, mergând chiar și în vacanțe de două ori pe an.

Îmi dădeam tot interesul să ajut acasă, iar Andreea lucra uneori suplimentar pentru a-și atingă obiectivele. Totuși, ceva s-a schimbat.

Fără prea multe explicații, Andreea mi-a spus că vrea să plece.

— Am nevoie de mai mult, – a spus ea simplu.

La scurt timp, am văzut-o în fotografii pe internet, alături de un bărbat bogat, călătorind și etalând rochii de designer.

Am fost devastat să văd cum visul meu de familie se destrămase atât de brusc.

Efectiv, m-am trezit singur cu fetele mele care nu înțelegeau unde dispăruse mama lor.

— Când vine mama acasă, tati?

Ce puteam să le răspund?

Așa au trecut doi ani…

Ne-am revenit încet, timpul fiind un bun aliat.

Am depășit momentele dificile și m-am concentrat pe a le crește pe Victoria și Maria. Fetele au devenit centrul universului meu, fiecare zâmbet al lor fiind o scânteie de speranță.

Pînă când, într-o seară întâmplătoare la supermarket, am dat peste Andreea.

Pierduse strălucirea de altădată, îmbrăcată în haine simple, părea apăsată de greutăți.

Am simțit cum vechile sentimente de amărăciune mă copleșesc în timp ce schimbam priviri tăcute.

— Cum sunt fetele? – a murmurat ea.

Furia mi-a inundat inima. Timp de doi ani Andreea nu ne-a mai căutat, fiind acum îndrăzneață să întrebe de copii.

— Sunt bine pentru că eu sunt aici. Ele sunt fericite.

Privirea ei s-a schimbat, cheia regretului începe să rezume pe chipul ei marcat de lacrimi.

— Am făcut o greșeală, – a recunoscut cu tristețe.

În acea clipă, am înțeles că banii nu-i aduseseră fericire. Părea complet pierdută, îndepărtată de Andreea care alesese luxul în locul familiei.

Sinceritatea ei m-a înduioșat, dar și obligă să pun în balanță interesele fetelor noastre.

— Pune-mă să mă gândesc…alături de condițiile mele, – am discutat calm.

Andreea, cu privirea speranței, a aprobat. Eu m-am întors și am plecat, conștient că viața urma să aducă noi provocări dar cu încrederea că ceea ce contează cu adevărat sunt Victoria și Maria.

Ne povestiți părerea dumneavoastră despre cele întâmplate? Așteptăm cu nerăbdare opiniile și comentariile dumneavoastră!