Un bătrân se așează pe un scaun lângă mare în fiecare zi timp de 10 ani ….

Era o zi obișnuită la mare când frații Andrei și Petru, de 8 și 10 ani, mergeau zilnic pe plajă cu mama lor, Alicia.

Își plimbau pașii pe țărm, lăsându-se mângâiați de briza mării, când au remarcat un bătrân care stătea nemișcat pe un scaun, contemplând valurile.

„Mama, bărbatul acela e OK?” a întrebat Andrei într-o zi, fascinat de prezența constantă a bătrânului. „Da, dragule, pur și simplu îi place să stea singur.

Au încercat și alții să vorbească cu el, dar mereu evită discuțiile. Așa că nu-l deranjați,” a răspuns Alicia, îngrijindu-se ca să nu-l supere pe bătrân.

Cei doi frați erau vizibil curioși de povestea acelui om misterios. Astfel, au inventat un plan să se apropie de el. Într-o bună zi, s-au jucat cu un frisbee, îndreptându-l din greșeală cu bună știință către bătrân.

Când au ajuns să-și ceară scuze, bătrânul le-a spus zâmbind: „L-ați aruncat aici intenționat. Știu asta… Tu, ești un aruncător grozav,” a spus el către Andrei, „și tu, foarte bun la prins,” adresându-se lui Petru.

->

În acel moment, cei doi frați și-au dat seama că bătrânul îi observase de mai mult timp. Intrigat de tăcerea lui enigmatică, Petru a îndrăznit să-l întrebe: „De ce stați aici în fiecare zi și priviți marea?”

„Sunt aici să-l aștept pe fratele meu. De zece ani vin zilnic să mă așez aici,” a răspuns bătrânul cu o voce calmă. „Eram împreună în armată, dar am fost separați. Ultima oară când ne-am văzut, am promis să ne întâlnim iar aici, unde obișnuiam să ne jucăm cu mama,” a explicat el.

Inocența copiilor i-a impresionat profund pe bătrân. „Nu știu dacă va veni, dar speranța mă ține aici. Am fost învins de timp, și cu toate că am primit plăcuțele lui de identificare militară, el a rămas dispărut,” a adăugat el cu o căldură tristă în glas.

Încântați de conversație, copiii s-au împrietenit repede cu el. Își petreceau timpul împreună, aducându-i mici cadouri, firimituri de amintiri, și bucurii.

De fiecare dată când l-au vizitat, Walter Bermúdez, căci așa se numea bătrânul, le-a oferit povețe despre importanța legăturilor frățești. „Dragostea dintre frați este cea mai puternică forță din lume,” le spunea Walter adesea.

Era o după-amiază neașteptată când Walter și copiii și-au dat seama că trăiau aproape unul de celălalt. Surprinși și încântați, după aceea au început să-l viziteze regulat.

Încântați de povestea lui emoționantă, cei doi frați au decis să o împărtășească pe rețele sociale, în speranța de a găsi fratele lui Walter.

Curiozitatea lor s-a transformat în perseverență când, într-o dimineață, au mers la plajă și au remarcat că scaunul lui Walter era gol. „De ce nu e aici?” se întreba Andrei cu îngrijorare. Determinați să îl regăsească, cei doi s-au îndreptat către casa lui Walter.

Când au deschis ușa, au găsit un Walter zâmbitor alături de un bărbat asemănător lui. „SUNT EI! BĂIEȚII CARE AU POSTAT PE INTERNET! I-AM RECUNOSCUT IMEDIAT!” a exclamat bărbatul, Jaime, fratele lui Walter, regăsindu-se după 44 de ani lungi și dificili.

Ca un miracol, Jaime, rănit și pierdut după război, își recăpătase memoria datorită unei diagnoze de amnezie disociativă. Postarea copiilor fusese o punte spre trecutul său uitat.

Cu recunoștință, Walter le-a dăruit copiilor plăcuțele de identificare militară ale lui și ale lui Jaime, simboluri ale unei misiuni îndeplinite și a iubirii fraterne ce nu a fost erodată de timp.

De atunci, copiii îi vizitau regulat pe Walter și Jaime, bucuroși să participe la poveștile lor și la legăturile de familie profund regăsite.

Acest deznodământ ne arată importanța dragostei și a răbdării.

Povestea ne amintește că nu trebuie să renunțăm niciodată la cei dragi. Ce sentiment minunat este să fii reunit cu un frate! Invităm cititorii să împărtășească gânduri și amintiri de neuitat despre puterea dragostei frățești în comentarii.