Un artist care a adus emoție în sufletele românilor și moldovenilor prin muzica sa trece acum prin momente dificile. Ion Suruceanu, în vârstă de 74 de ani, este internat în spital într-o stare gravă. Colegii săi de breaslă se roagă pentru el și i-au transmis mesaje emoționante.

Ion Suruceanu, în stare gravă la spital

Ion Suruceanu este cunoscut pentru hiturile precum „Ce seară minunată”, „Numai tu”, „Sărut femeie, mâna ta” și „Melancolie” care au câștigat inimile publicului român și moldovean.

Artistul se află acum internat într-un spital din Chișinău, iar informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al unității medicale. Starea acestuia pare să fie gravă, fiind afectat de o infecție pulmonară, conform surselor.

Solidaritate în rândul colegilor de breaslă

Vestea că unul dintre colegii lor trece prin momente grele a impresionat artiștii de peste Prut. Pe rețelele de socializare au fost transmise numeroase mesaje de susținere pentru Ion Suruceanu, iar soliștii își îndeamnă și admiratorii să se roage pentru mentorul lor.

Poeta Radmila Popovici a scris pe Facebook: „Când medicina nu mai poate ajuta, ne rămâne credința în cer și puterea gândului nostru, a iubirii noastre. Haideți să ne unim gândurile și dragostea pentru artistul nostru, atât de iubit de public, prieteni și familie, pentru omul Ion Suruceanu, de care avem mare nevoie alături de noi mulți ani!”

„Să ne rugăm pentru sănătatea maestrului Ion Suruceanu”

Silvia Chiriac a scris „Să ne rugăm pentru Ion Suruceanu”, iar Costi Burlacu și Corina Țepeș au transmis și ei îndemnuri similare: „Să ne rugăm pentru sănătatea maestrului Ion Suruceanu.

Doamne Dumnezeul nostru, să fii slăvit, că doar Tu poți face minuni! Binecuvântează-l și întărește-l pe artistul nostru iubit de toată lumea!” Eugen Doibani a transmis și el: „În aceste momente dificile, să ne rugăm din tot sufletul pentru dragul nostru, respectatul nostru maestru Ion Suruceanu, ca să se facă bine. Păzește-l, Doamne.”