Aflată acasă, Dana trase perdeaua ușor, observând cu surpriză SUV-urile negre, strălucitoare, parcate în fața blocului său. Bărbați bine îmbrăcați discutau în șoaptă, aruncând priviri spre intrare.

Se întrebă cu îngrijorare ce s-ar putea întâmpla. Posibil, transportase accidental ceva ilegal în taxi? Sau vagabondul de ieri ascundea ceva?

Sunetul telefonului o surprinse. Număr necunoscut. „Alo?” răspunse ea, nesigură.

„Bună dimineața, doamnă Radu,” se auzi o voce gravă. „Sunt Cristian Dobre, asistentul domnului Mihai Drăgan. Știu că dumneavoastră l-ați ajutat ieri seară.”

Inima Danei începu să bată mai repede. Mihai… vagabondul de pe drum.

„Da… l-am dus la spital,” confirmă ea. „Cum se simte?”

„Se recuperează bine, datorită intervenției dumneavoastră. Vrea să vă mulțumească personal. Suntem jos, în fața blocului. Ați putea veni pentru câteva clipe?”

Dana își privi imaginea în oglindă: obosită și cu burtica de șase luni vizibilă. Curiozitatea o copleși însă.

„Cobor în zece minute,” spuse ea.

Dana ieși, îmbrăcată simplu, și un bărbat înalt cu părul grizonat îi întinse mâna.

„Domnișoară Radu, sunt Cristian Dobre. Vă mulțumim că ați venit.”

„Ce se petrece?” întrebă Dana direct. „Cine e Mihai de fapt?”

Cristian îi zâmbi blând. „Mihai Drăgan e un influent om de afaceri. Ieri, un accident l-a scos de pe drum și a fost jefuit de haine și portofel înainte de a se ridica. Telefoanele s-au făcut praf în mașină.”

Dana rămase uluită. Vagabondul era magnat!

„Vrea să vă vadă,” continuă Cristian. „E la spital, într-un salon privat. Ne-ar onora dacă ați veni cu noi.”

Dana stătu pe gânduri, dar curiozitatea învinge. „Pot suna la serviciu?”

„Am vorbit deja cu ei,” zâmbi Cristian. „Nu vă faceți griji.”

În drum spre spital, Dana află despre Mihai Drăgan – un icon în afaceri IT și construcții, cunoscut pentru generozitate. Ajunși, Dana pătrunse într-un salon ce părea un hotel luxos. Mihai Drăgan, acoperit de bandaje, lumină la vederea ei.

„Salvatoarea mea,” spuse el cu un zâmbet. „Fără tine, aș fi rămas pe marginea drumului.”

Dana se emoționă, strângând mâna lui. „Am făcut ce oricine ar fi făcut. Mă bucur că vă simțiți bine.”

„Spune-mi Mihai. După ce mi-ai salvat viața, putem renunța la formalități.”

Dana zâmbi timid. Mihai o invita la un scaun.

„Cristian mi-a spus că ești însărcinată. Când e termenul?”

„În trei luni,” răspunse ea atingând intuitiv burtica.

„Și totuși, lucrezi ca șoferiță în această stare? E greu, nu-i așa?”

Dana ridică din umeri. „Am facturi de plătit. Tatăl copilului nu e prezent.”

Mihai ascultă atent. „Am decis să-ți ofer un bonus pentru ajutorul tău, dar e ceva mai mult ce vreau să fac. Faci un gest rar – să ajuți când mulți ar trece mai departe.”

„Dar nu e nevoie…” începu Dana, dar Mihai o întrerupse blând.

„Nu e caritate, e recunoștință. Compania mea deschide un birou nou în orașul tău și am nevoie de un manager logistic – cineva cinstit, cu inițiativă. Calități pe care le-ai demonstrat.”

Dana rămase șocată. „Dar nu am experiență…”

„Ai caracter, restul se învață. Postul vine cu apartament, program flexibil și un salariu bun pentru tine și copil.”

Lacrimile i se rostogoliră pe obraji. „De ce faceți asta pentru mine?”

Mihai privi pe fereastră, răspunzând după o clipă. „Acum douăzeci de ani, eram un student sărac. Un taximetrist bătrân mi-a salvat viața, dar n-am putut să-i mulțumesc. Poate e timpul să întorc favoarea.”

Dana acceptă, simțind cum destinul îi dă o nouă șansă, nu doar ei, ci și copilului.

La un an distanță, Dana lucra într-un birou spațios, fiul ei dormind liniștit într-un colț. Fotografia de pe birou o arăta la inaugurare alături de Mihai Drăgan.

Prin programul de taxi pentru mame singure, crea locuri de muncă flexibile, inspirând și ajutând alții.

Mihai o vizita uneori, amintindu-i cum acțiunile bune se întorc mereu, deseori neașteptat.

Te-a impresionat povestea aceasta? Împărtășește-ți părerea și simte-te liber să o distribui prietenilor tăi!