Totul a început într-o zi obișnuită, când fiul meu, Andrei, s-a întors acasă împreună cu Lidia, o femeie cu vreo douăzeci de ani mai mare decât el, și mi-a spus ceva ce avea să schimbe totul. „Ea se va muta cu noi”, a spus calm.

Nici nu apucasem sa îmi clarific gândurile, când am fost informată: „Lidia va deveni doamna casei!”

Până la acel moment, tot ce îmi doream pentru Andrei era să fie fericit și să găsească pe cineva care să-l iubească și să îl înțeleagă.

Îmi doream asta cu atât mai mult după ce Daniel, soțul meu și tatăl celor doi copii ai mei, a plecat dintre noi acum trei ani.

După moartea lui Daniel, căutam să găsesc stabilitatea și siguranța pe care o aducea el în viața noastră. Era bărbatul care știa să facă viața să pară senină și echilibrată, fie bine, fie rău.

Cu toate acestea, m-am străduit să continui și să mențin un mediu familial pentru mine și copii.

Bianca, fiica mea, a fost sprijinul meu constant. La fel ca în copilărie, a avut întotdeauna un simț al responsabilității peste medie. A învățat bine și a reușit să obțină un loc de muncă de bază într-un alt oraș.

Deși mi-aș dori să-și găsească pe cineva cu care să împărtășească viața, Bianca știe întotdeauna ce face.

Andrei, în schimb, a avut o abordare diferită față de viață. Copilul meu visător a petrecut ani buni orientându-se către jocuri video și benzi desenate, lăsând în urmă cu ușurință responsabilitățile școlare.

Totul s-a schimbat când a ajuns la adolescență și a început să își îndrepte atenția către studiile sale.

A reușit să obțină un loc de muncă stabil și să fie independent și responsabil financiar, un lucru de care sunt mândră.

Andrei, la 30 de ani, locuiește încă cu mine.

Casă noastră a fost întotdeauna un loc de confort atât pentru mine cât și pentru el. Însă, ca orice mamă, îmi doresc să-l văd împlinindu-și visele alături de un partener care îl iubește.

Toate acestea s-au schimbat când a adus-o pe Lidia acasă.

Singur, fiu întâlnit-o pe Lidia în acea vară în timpul unei călătorii la Paris. Era curator de artă, pasionată și plină de povestiri fascinante. De la prima masa împreună, a fost clar că o îndrăgostise total pe Andrei.

Prezența ei era încântătoare și îi făcea bine, așa că am ales să îmi păstrez rezervarea.

A urmat cina la care mi-au dezvăluit planurile lor. Lidia se va muta cu noi și își doreau să simplifice viața de zi cu zi făcându-ne un cămin comun.

Desigur, o parte din mine era fericită că Andrei își găsise în fine o parteneră.

Pe de altă parte, mai era și părerea maternă care nu își găsea răgazul, alături de zâmbetul lui Lidia care îmi părea câteodată nelalocul lui.

Evident, apariția Lidiei a adus cu ea o mulțime de schimbări.

De la micile schimbări în apartament până la marile sugestii care păreau să îmi scoată din minți. Perdelele frumoase cu flori au fost schimbate cu jaluzele moderne, iar fotoliul îndrăgit a fost înlocuit cu un scaun contemporan din piele. M-am simțit ușor alungată din propria mea casă.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre toate acestea, sperând că îmi va înțelege punctul de vedere. Am fost surprinsă de răspunsul său, liniștindu-mă că eram dependentă de obiceiuri și că nu apreciez toate bunele intenții ale Lidiei. A trebuit să înghit încă o dezamăgire.

A trecut un timp până să îmi dau seama că ei credeau cu adevărat că locul meu nu mai era acolo.

Atunci am văzut strălucirea din ochii Lidiei când a sugerat că aș putea să mă retrag la fiica mea, iar ei ar putea prelua dormitorul meu. Sentimentul unei trădări s-a strecurat în sufletul meu. Se întâmpla cu adevărat acest lucru?

Totul a culminat odată cu factura de utilități pe numele Lidiei.

Acela a fost momentul în care am decis să semnez casa pe numele lui Andrei. Acum aveau cu adevărat casa lor, nu doar la figurat, ci și la propriu.

Trebuia să gestioneze toate responsabilitățile care vin cu proprietatea unei case, fiindcă era treaba „doamnei casei” să se ocupe de asta.

În sfârșit, cineva a înțeles că lucrurile nu sunt chiar atât de ușoare precum par.

Lidia mi-a reproșat cuvinte grele, dar mă simțeam liniștită știind că Andrei a învățat să se descurce.

Am încheiat această etapă din viața mea mai puternică și am realizat că trebuie să am grijă de mine înainte de toate. Experiența a fost grea, dar este o lecție pe care am învățat-o cu prețul pierderii laturii emoționale pe care am avut-o pentru fiul meu.

Se vorbește adesea despre aducerea unui nou membru în casă, dar mai rar se vorbește despre momentele când viața ta se schimbă în moduri pe care nu le-ai anticipat niciodată.

Dacă ai avut o experiență similară sau gânduri, lasă-ne un comentariu și spune-ne povestea ta!