— Mamă, cât o să mai dureze asta? O să-mi amintești toată viața? — răspunse Masha, cu un glas ușor ofensat.

— Nu toată viața, doar cât timp locuiește bunica la noi. Dacă se va aventura afară, s-ar putea pierde și…”

— Și ar putea sfârși tragic undeva, iar sentimentul de vinovăție ne-ar rămâne. Mamă, dar poate că ar fi mai bine așa? — întrebă Masha provocator, încercând să își stăpânească frustrarea.

— Ce vrei să spui? — întrebă mama, surprinsă de îndrăzneala fiicei sale.

— Să o lăsăm să plece. Spuneai chiar tu că te-ai săturat să ai grijă de ea.“

— Cum poți gândi așa ceva? Ea este soacra mea, adevărat, dar pentru tine este bunica ta,” spuse mama cu un amestec de iritare și supărare.

— Bunica? — replică Masha îngustând ochii. — Unde era bunica atunci când fiul ei ne-a abandonat? Nu i-a păsat nici de tine, nici de mine, când munciai din greu să ne întreții…”

— Încetează imediat! — strigă mama cu amărăciune. — Nu trebuia să-ţi spun toate astea. Te-am crescut prost dacă nu ai compasiune pentru cei apropiați. Mă înspăimântă gândul că, atunci când voi fi bătrână, m-ai putea trata la fel. Ai fost întotdeauna o fată bună, Masha… Gândurile negre nu se potrivesc cu inima ta plină de blândețe.“

— Mamă, trebuie să pleci la muncă, întârzii deja. Îţi promit că voi încuia ușa.” Masha încercă să încheie conversația privindu-și mama cu o sclipire de vinovăție în ochi.

— Da, probabil e mai bine să plecăm fiecare spre treburile noastre și să lăsăm cuvintele grele în urmă…” Mama încă ezita, parcă împotmolită de greutatea sentimentelor lor nerostite.

— Mamă, iartă-mă, dar îmi este sincer greu să te privesc cum te epuizezi treptat. Ești obosită și se vede. Cine va avea curajul să-ţi spună, dacă nu propria ta fiică?” Masha simțea că fiecare cuvânt rostit dădea foc unui fitil aprins al conflictului nerezolvat dintre ele.

— Mulțumesc, Masha… doar ai grijă să nu aprindă focul sau să lase apa să curgă și să inunde baia.” Vehemența din glasul mamei încă reverbera în aer, chiar dacă discuția părea să se stingă încet.

— Exact asta spun și eu, parcă suntem captivi în propria noastră casă, fără libertate. Mamă, gândește-te, poate că un azil ar fi o soluție: bunica ar fi sub supraveghere continuă.”

— Nu mai vreau să aud așa ceva. Cât timp i-a mai rămas? E de ajuns să stea acasă…” O hotărâre fermă se citi pe chipul mamei, care nu avea intenția de a renunța la datoria ei față de bătrâna mamă a soțului dispărut.

— Bine, du-te la muncă. Promit că o voi supraveghea cum se cuvine și o să închid ușa. Discuția te stoarce de energie și nu ar trebui să pună stăpânire pe viața noastră.” Masha vorbi pe un ton nu mai puțin emoționat.

Mama, aproape resemnată, părăsi apartamentul. Atmosfera tensiunii apasă pe timpul rămas până la întoarcerea ei. În ciuda tensiunii, Masha se întoarse și intră în camera bunicii, făcând abstracție de vinovăția care îi controla mintea.

— Bunico, hai să mergem în bucătărie să-ți dau o bomboană.” Încercă Masha să aducă puțină lumină într-o discuție altfel sumbră.

— Cine ești tu?” ochii goi, lipsiți de recunoaștere, erau ca niște oglinzi către o minte împotmolită.

— Bine, hai să savurăm ceaiul, bunico…” Masha oftă, simțind cum se apropie de un moment de liniște temporară, după ce privise absorbția cu care bunica desfăcea ambalajul unei bomboane.

Soneria o smulse din gânduri. Se gândea că mama o căuta să descopere dacă totul era în regulă, dar intrarea nu îi dezvălui prezența mamei, ci a lui Serghei, un coleg care nu se bucura de simpatia mamei.

— De ce ai venit așa repede? Mama tocmai a plecat,” spuse Masha tratându-l aproape ca pe un complice.

— Îi place să spună că mama ta este fiica ei. Așa că trebuie să avem grijă astăzi…” Gluma apăsat, dar privirea Melancoliei rămase adânc înrădăcinată în ochii bunicii.

Masha și Serghei își împărțiră căștile, adâncindu-se în muzică, ușurând povara momentului. Dar relaxarea fu temporară și cuprinse caiva minute, până când descoperiră că ușa de la intrare era larg deschisă, iar bunica dispăruse.

— Cum am fost atât de neglijentă… Cum am putut să uit ușa deschisă?! Mamă o să vadă și o să creadă…” Cuvintele lui Masha trădau groaza, iar Serghei își dădu seama că era momentul să intervină prompt.

— Trebuie să o căutăm, ia-ți o haină pe tine, nu poate fi prea departe.” Serghei își asumă rolul de ghid decisiv care contribuia la prevenirea unei tragedii neanticipate.

Fuga lor frenetică pe străzile întunecate putea să devină apusul unei catastrofe. Masha simți capcana orașului care se deschidea lent. Totuși, căutarea părea fără sfârșit când își aminti povestea bunicii despre cum în tinerețe sărise pe fereastra unei școli.

Cu energia unei curse disperate, Masha a fost sprintenă până la școală, unde descoperi grupul de băieți care râdeau de bunica ei. Inimaginabila cruzime a copiilor a iritat-o, impulsionându-i curajul să intervină.

— Lăsaţi-o în pace!” strigă Masha cu mânie, și Serghei sosi la momentul exact când lucrurile păreau să scape de sub control.

Întâlnirea violentă se sfârși în rușine și panică pentru ceilalți. Masha și Serghei, după o apărare solidară, își îmbrățișară bunica și o conduse spre casă.

Acasă, Masha simți răcoarea unei realități noi, cu gândurile frământate de dilema unui trecut încărcat de promisiuni, visuri și sacrificii. Bunica adormi, iar Masha își recunoscu rolul care nu era simplu, dar indispensabil în propria sa evoluție în fața vieții.

La scurt timp după întoarcerea mamei, le-a găsit râzând, împărțind ceaiul și bomboanele într-o bucătărie care răzuna de liniștea reconcilierii.

Însoțiți de amintirea zilei, Masha și mama ei înțelegeau că, uneori, viața nu este doar despre ce îți dorești, ci mai mult despre obligațiile și deciziile pe care trebuie să le iei… Aventura lor le-a apropiat mai mult și le-a învățat că fiecare zi este o lecție în sine.

Acum, dragilor cititori, ne-ar plăcea să auzim și părerile voastre. Ce v-a impresionat cel mai mult din această istorie? Vă invităm să împărtășiți gândurile și experiențele voastre în secțiunea de comentarii.