Ingredientul pe care trebuie să-l pui în oala cu sarmale pentru a ieși fragede și gustoase

Unul dintre cele mai apreciate preparate de către români, mai ales în perioada sărbătorilor, sunt sarmalele. Dimensiunile acestora diferă în funcție de fiecare regiune a țării în parte. În Moldova, spre exemplu, sarmalele se învelesc în forme mici, în timp ce în Oltenia, acestea au dimensiuni mai mari. Iar în Ardeal, gospodinele preferă o dimensiune potrivită.

Însă indiferent de forma lor, dacă sunt gătite corect, sarmalele nu au cum să nu fie gustoase. Deși există o mulțime de rețete, nu toate au gustul dorit. Și asta pentru că există anumite trucuri pe care doar gospodinele cu experiență le cunosc.

Astăzi îți vom prezenta secretul pentru ca sarmalele tale să iasă gustoase și fragede. Dacă vei ține cont de acest truc, cu siguranță îi vei impresiona pe inviații la masa de sărbători cu preparatul tău absolut delicios.

Așadar, după ce așezi sarmalele în formă circulară în vasul de gătit, pune deasupra lor un strat de varză tocată. Poți să pui și nervurile, atât timp cât le secționezi în bucățele mici. Toarnă, apoi, lichidul preparat deasupra mâncării. Înainte de a pune sarmalele la cuptor, acoperă gura vasului de lut cu o farfurie

Astfel toate sarmalele vor rămâne acoperite de lichid și vor fierbe foarte bine. Iată rețeta completă.

Ingredeiente:

pulpă porc – 500 g;

pulpă sau piept vită cu grăsime-500 g;

poală de porc proaspată sau kaizer, slanină afumată – 200 g;

2-3 cepe mari;

100 – 150 g orez cu bob rotund;

1 morcov mic;

1 lingură țelină rădăcină rasă;

2 linguri mălai;

condimente: sare, piper, dafin, coriandru, cimbru, boia de ardei dulce, iute, ardei iute, chimen măcinat;

mărar și pătrunjel;

1-2 linguri untură sau ulei;

pastă de tomate sau suc de roșii;

1 cană cu vin alb (200 ml);

varză murată

Mod de preparare

Se îndepărtează pielița, oasele, cheagurile de sânge din carne, se spală și se trece prin mașina de tocat. Apoi, se spală și se toacă mărunt ceapa, morcovul și țelina.

Se călesc foarte puțin legumele tocate într-o tigaie cu untură sau ulei încins. După care, peste carne se adaugă legumele răcite împreună cu orezul, mălaiul, verdeața tocată, ceapa înăbușită, 1-2 linguri de pastă de tomate și restul de condimente.

Amestecăm bine compoziția cu o lingură de lemn și ulterior începem să umplem foile de varză murată până la terminarea compoziției.

Pregătim vasul de lut pentru sarmale. După spălarea acestuia, se așează pe fund un strat generos de varză tocată cu tot cu nervuri și miez. Aranjăm sarmalele în cerc, iar printre ele, în funcție de preferințe, putem adăuga felii de slănină, cârnațisau kaizer.

Între straturile de sarmale se pun frunze de dafin sau crenguțe de cimbru.

Deasupra sarmalelor se pune un strat de varză tocată, după care se umple vasul cu apă sau cu un amestec de apă și suc de roșii, în funcție de preferințe. La sfârșit, se adaugă o farfurie desupra care are rolul de a păstra sarmalele în lichid.

În mod normal, sarmalele se lasă în cuptor aproximativ 2-3 ore. Însă periodic trebuie verificat lichidul din oală. Când acesta scade, trebuie completat.

Sursa: https://www.ego.ro/