M-am căsătorit de trei ori și de fiecare dată am crezut că voi reuși să fiu soția ideală – atentă, devotată și iubitoare.

Așa am fost crescută să cred – că femeia trebuie să fie un sprijin solid pentru partenerul ei, că familia trebuie să fie mereu pe primul loc, că iubirea înseamnă sacrificii.

Prima căsnicie

Primul meu soț era un bărbat fermecător și plin de viață. Am trăit un fel de dragoste nebună, visând continuu la viitorul nostru împreună.

Îmi dădeam toată silința să îl fac fericit – găteam cu dragoste, mențineam casa mereu îngrijită și mă străduiam să arăt mereu bine pentru el. Într-o zi însă, m-a surprins spunându-mi simplu: „Sunt sătul de tine. Faci doar lucruri superficiale pentru mine.”

M-a lăsat fără cuvinte. Ce putea să însemne asta? Nu era mulțumit? Nu făceam totul cum trebuie? A plecat și m-a lăsat singură cu doi copii. A fost o perioadă dificilă, dar trebuia să merg înainte. M-am pus pe treabă pentru a le asigura copiilor mei un viitor.

A doua ocazie

Când l-am întâlnit pe al doilea meu soț, eram convinsă că de data aceasta știu cum să mențin o căsnicie. Eram mai înțeleaptă și mai experimentată.

Credeam cu toată inima că iubirea înseamnă compromisuri și dăruire. El era un bărbat calm, responsabil, dar fără mari ambiții. Nu câștiga prea mult, lucru care nu mă deranja. Îmi spuneam mie însămi: „Vom face față împreună.”

Curând, am avut mai mulți copii și mi-am dedicat din nou viața familiei. Mă străduiam din răsputeri să nu repet greșelile anterioare.

Munceam, aveam grijă de casă, dar niciodată nu aveam suficienți bani. Soțul meu nu făcea nimic să schimbe această situație – era satisfăcut cu puțin.

Și apoi am căzut pradă bolii.

Testul adevăratei iubiri

Boala m-a lovit pe neașteptate. Medicii spuneau că va fi necesar un tratament îndelungat. Mă așteptam la sprijin, compasiune și ajutor.

Dar în loc de asta, am întâlnit indiferență. Se purta de parcă nici nu observa suferința mea, că am nevoie de el. Cuvintele lui reci au fost: „Nu avem bani pentru tratamente scumpe. Nu am grijă de asta.”

Atunci mi-am dat seama că sunt, de fapt, din nou singură. Că, de fapt, nu am avut niciodată un partener alături. Chiar și când eram căsătorită, eu am dus tot greul familiei.

A treia încercare

După ce m-am vindecat, am decis că nu voi mai fi niciodată acel tip de „soție perfectă” așteptată de societate. M-am căsătorit a treia oară – dar de data asta știam exact ce îmi doresc.

Nu mai căutam pe cineva de care să am grijă și pe care să îl satisfac, ci un tovarăș alături de care să îmi trăiesc viața.

Și știți ceva? Am ajuns, în sfârșit, să trăiesc cu adevărat fericită.

Vă invit să împărtășiți părerile și experiențele voastre legate de căsnicie și iubire în comentarii.