Rita simți cum telefonul vibra în mâna ei și auzi o voce necunoscută, șoptită, dar clară, umplând tăcerea într-un mod neașteptat. Se aștepta să audă vocea familiară a soțului ei, Sergey, însă acel ton feminin i-a străpuns liniștea așteptată.

„Unde ești?”, se gândi să întrebe cu voce tare, însă se adună, prefăcând calmul, și întrebă simplu:

— Unde ești?

Un râs feminin, scurt și ușor nervos, o făcu pe Rita să-și strângă mâna în jurul telefonului. Tăcerea soțului ei, Sergey, spunea mai multe decât orice cuvânt ar fi putut să-i ofere.

Pe măsură ce amintirile anilor de căsnicie i se perindau necruțător în minte – diminețile cu cafea, duminicile liniștite de familie, serile petrecute împreună – Rita simți cum realitatea familiară începea să se destrame.

Cu ochii închiși, simțea că adevărul era aproape; era la doar un pas distanță și tot ce trebuia să facă era să-l accepte pe deplin.

Sergey păstra linia telefonică tăcută, iar Rita își lăsă imaginația să-și împletească propriile concluzii. Vocea feminină reveni, acum mai caldă, mai intimă și mai greu de ignorat.

— Sunt la serviciu, spatise Sergey cu o voce ce păcălea calmul pe care îl afișa, cel puțin pentru cei care nu știau adevărul.

Încercând să-și stăpânească sentimentele, Rita întrebă cu o curiozitate simulată:

— De ce e așa mult zgomot? — întrebă cu răceală.

Soțul ei ezită, parcă înghițind destăinuiri, și vorbele îi ieșiră cu zgârcenie:

— Sunt… la o întâlnire. Cu colegii.

Dar Rita deja simțea că adevărul nu putea fi acoperit de minciuni atât de tranșante. Râsul acelei femei, familiaritatea din tonul ei, nu părea să fie nimic legat de muncă. Rita fu cufundată în gânduri: era o aventură, o coincidență sau poate doar o neînțelegere?

Hotărâtă să meargă înainte cu prudență, Rita întâmpină seara cu calm. Cină, discuții obișnuite despre muncă, treburile casnice – fiecare mișcare a ei era atentă, iar Sergey nu observă nimic suspicios.

În tăcerea nopții, când soțul adormi, Rita se apropie de telefonul lui. Codul de blocare îi era cunoscut: era ziua de naștere a fiului lor. Cu degetele tremurând, Rita accesă mesajele.

Numele „Angelica” îi apăru luminat pe ecran. La doar o privire, văzu mesajele intime, fotografiile care vorbeau de la sine, capabile să zdruncine orice relație de încredere.

Rita simți cum starea ei interioară se răci. Nu era furie, nici disperare, ci doar o pace rece, sumbră, caracteristică celor care au căutat și au aflat adevărul.

Infidelitatea nu fusese un accident nefericit; era o acțiune calculată, ce continua de luni de zile.

Cu grijă, Rita pusese telefonul la loc, asigurându-se că nicio mișcare nu îi trăda cunoașterea. Sergey continua să sforăie liniștit, orbit de propriile minciuni. Rita își înfipse unghiile în palmă, îngropându-și adânc emoțiile ce amenințau să o copleșească.

A doua zi, rutina continua. Mic dejun, o cafea servită împreună, un sărut rapid. Sergey nu bănuia nimic, pierdut în gândurile și în viața lui ascunsă. Rita zâmbi, dar în spatele acelui zâmbet se ascundea ascuțimea unui cuțit.

Pe parcursul zilei, Rita își formula un plan. Căsnicia lor ar fi fost nemenționabilă printr-o simplă ceartă sau un scandal. Ar fi fost prea banal pentru ceva atât de profund din punct de vedere emoțional.

Decise să acționeze altfel.

Seara, o sună pe Natalia, singura persoană în care ar fi putut să aibă încredere completă. Natalia era jurist și știa exact cum să abordeze o astfel de situație.

— Am nevoie de documentele noastre comune, — îi spusese Rita, și soața telefonică de solidaritate feminină a răspuns rapid. În decurs de două zile, Rita avea ceea ce îi trebuia: copii după contracte, extrase de cont, documente proprietăți comune. Cărțile erau pe masă.

Sergey părea neafectat, continuând cu obișnuințele lui machismo, sunând-o zilnic. Fiecare apel era o amintire crudă pentru Rita.

În cele din urmă, ziua decisivă a sosit.

Îl invită pe Sergey la cină, același loc unde își sărbătoriseră nunta. El, cuprins de mulțumire, acceptă. Poate se gândea că soția lui își reamintea fericirile de odinioară.

Sub lumina caldă a restaurantului și pe fundalul muzicii ambientale, Rita apăru calmă. Comandă vinul lor favorit, iar Sergey se relaxă, crezând că totul era neschimbat.

— Ciocnim un pahar? — propuse el.

— Pentru adevăr, — spuse Rita tare.

Sergey simți cum un fior îi trecu prin spate la privirea ei calmă. În acel moment, bănuielile deveniseră certitudini.

— Știu despre Angelica, — spuse Rita încet, dar cu tărie.

O tăcere tremurătoare îi învălui. Sergey își lăsă puțin vinul din mână, cu expresia plină de culoarea notelor vii ale acelei băuturi începută.

— Rita, pot explica, — începu, dar se opri când văzu dosarul în fața lui. Erau toate dovezile pe care și le-ar fi putut imagina împotriva sa.

— Ți-e destinul să alegi, — spuse ea. — Ori te comporti cu respect și împărțim totul pe jumătate respectabil, ori vei suporta consecințele unui scandal nefericit pentru faima ta.

Sergey înțelese că nu e de glumit. Privirea Ritei era diferită, și și-a dat seama că nu o cunoscuse niciodată cu adevărat.

Lasă încet să-i alunece paharul. O mică pată de vin își făcu loc pe masa impecabilă, prevestind tragedia iminentă.

— E prea târziu pentru explicații, — răspunse ea. — Ai avut șansa să fii sincer cu mine de multă vreme.

Pe scurt, momentul de familiaritate dispăruse de la masa lor. Nici măcar nu mai era nevoie de cuvinte.

Este mereu șocant să realizăm cât de mult ne putem înșela în cei pe care îi iubim. Cum ați reacționa într-o astfel de situație? Împărtășiți gândurile și comentariile voastre mai jos.