În vara în care l-am întâlnit pe Toma, nu m-am gândit niciodată că destinele noastre ar putea fi legate pentru totdeauna. Totuși, la plecare, el mi-a spus că va face tot posibilul ca să trăim fericiți până la bătrânețe.

Aceasta este o poveste de atunci.

Ce este o promisiune? În principiu, este dorința de a ține un cuvânt dat. Când suntem tineri, nu ne îngrijorăm prea mult asupra angajamentelor.

Trecem fără prea mare grijă peste ele. Cu timpul însă, acestea capătă o altă semnificație, la fel ca zilele cu ploaie într-o vară secetoasă.

Îmbătrânim, cred, realizând că puțini oameni sunt cu adevărat serioși pe lumea aceasta. Aceste gânduri le aveam și într-o vară despre care voi scrie cum voi putea eu mai frumos în confesiunea ce urmează.

Era vremea lui Ceaușescu și aveam un bilet la mare achiziționat prin sindicat, așa cum era obiceiul pe atunci. Am mers singură la Costinești, deși părinții mei mi-au spus tot felul de povești despre pericole – cum că m-ar urma huligani sau că e periculos, și tot așa.

La 28 de ani, nu îți faci prea multe griji în privința pericolelor. Așa a fost vara în care l-am cunoscut pe Toma, un bărbat frumos ca un zeu ieșit parcă din spuma Mării Negre, deși doar zeițele se nasc de acolo.

Imaginați-vă un vis nebunesc! Nu mi-am pus mari speranțe… Nu am planificat vreo continuare a relației noastre după ce vacanța s-ar fi terminat. Am trăit momentul cât mai intens posibil și mi-am spus că voi merge mai departe cu viața mea… fără Toma.

Pe o vreme frumoasă de vară, plaja era un loc al întâlnirii și al descoperirii. Acolo, între valuri și nisip, am petrecut zile de poveste cu Toma. Era un om cu un suflet cald, mereu cu zâmbetul pe buze și întotdeauna gata să râdă.

Întâlnirea cu Toma a fost neașteptată. Mă plimbam pe plajă, admirând marea și ascultând muzica valurilor, când l-am văzut. Ne-am întâlnit privirile și, în același moment, am simțit o conexiune inexplicabilă. Deodată, lumea s-a oprit și tot ce conta era acel moment.

Toma era într-o vizită scurtă, venind din Germania, încercând să-și recapete radacinile sale de acasă. Povestea sa era plină de aventură și dorință de a se regăsi.

Ne-am înțeles fără prea multe cuvinte. A fost o legătură bazată pe o complicitate tăcută, între două suflete care, chiar și pentru puțin timp, și-au găsit liniștea unul în celălalt.

Dar ce înseamnă aceasta pentru noi doi, acum? Este doar încă o amintire care ne face să ne gândim la toate acele „poate că” din trecut.

Desigur, amintirea acelei veri trăiește în mine, ca un răsărit de soare pe o mare liniștită, mereu amintind de trăirile intense și de prospețimea tineretii.

Poate că nu ne-am revăzut de atunci, dar acele momente ne-au definit și ne-au modelat fiecare experiență ulterioară.

Au fost clipele care ne-au îndemnat să visăm și să sperăm, să credem că undeva, pentru fiecare dintre noi, există un Toma sau o poveste de vară de neuitat.

Vara aceea a fost ca un vis, la granița între realitate și imaginație. Îmi amintesc discuțiile noastre interminabile despre vise și speranțe, țările pe care le vom vizita și amintirile pe care le vom crea. Toma visa să revadă România, să-și reîntâlnească rădăcinile, iar eu îl ascultam cu fascinație.

Aventura noastră s-a terminat odată cu sfârșitul vacanței, dar am mai păstrat acea senzație de plutire, acea conștientizare că unele întâlniri, chiar dacă de scurtă durată, pot avea un impact de durată asupra vieții noastre.

Chiar dacă viața ne-a dus pe drumuri separate, iar promisiunile de atunci nu s-au concretizat, mi-am dat seama că uneori trebuie doar să trăiești momentul.

Trebuie să apreciez acele vremuri trecute care m-au învățat despre iubire, despre acceptare și despre frumusețea momentelor fugare.

Acum, cu noi amintiri și multe lecții învățate, privesc acea vară cu drag și recunoștință. E o poveste care, deși neîmplinită, încă îmi aduce un zâmbet pe buze.

Vă invit să împărtășiți și voi poveștile de altădată, să facem un mic colț al amintirilor unde să regăsim zâmbetele și visele tinereții. Ce amintiri de vară v-au rămas în suflet?