Bine ai venit sau revenit pe indemnulinimii.ro, site-ul ce incearca in fiecare zi sa va vina in ajutor cu un numar cat mai mare de informatii.
Daca acestea va sunt de folos, nu uitati sa impartiti informatiile si in grupurile din care faceti parte! Va multumim!
Duminica este cea mai importantă zi din săptămână, tocmai de aceea, rugăciunea spusă în ziua duminicii te ajută și te însoțește în toate zilele următoare. Este ziua Învierii lui Iisus Hristos. Zi de repaus, după cele șase zile în care Mântuitorul a făcut Lumea.
Este prima zi a creaţiei, ceea ce înseamnă sărbătoarea recunoştinţei şi a bucuriei pentru creaţia lui Dumnezeu. Este şi ziua carităţii active. Sfinții Părinți concluzionează: „Duminica este ziua în care se aduce laudă lui Dumnezeu, ziua în care este celebrat Domnul Iisus Hristos”.
Duminica este importantă şi pentru societate. E un reper, un moment de referinţă, este timpul „în care se regăsesc semnificaţiile importante ale vieţii, ale bucuriei de a sta împreună…“, este sufletul celorlalte zile.
Rugăciunea de duminică este binecuvântată. Te ajută pentru toată săptămâna
“Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumparat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari pe care le-ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.
Inima mi se bucură şi se desfată când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu Atotsfânt, Atotînţelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-ţi lipseşte.
Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea.
O, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! 0, Binecuvântate Fiu al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tău! Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale.
Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepţi căinţa mea, ca un iertător, atotbun şi îndurat. Amin!”