Iulia mergea încet de la stație spre birou. Era o dimineață devreme de octombrie, iar în jur se așternea o ceață gri, specifică înaintea răsăritului.

Vântul rece pătrundea prin haine, acompaniat de o ploaie măruntă ce începea să cadă. Clădirea de birouri, unde recent se angajase ca femeie de serviciu, se afla într-o zonă industrială, un pic departe de stație, dar ce mai conta?

Salariul era bun și munca nu prea grea.

Iuliei îi erau necesari banii. Trebuia să lucreze o oră, maximum o oră și jumătate, până soseau angajații. Apoi se grăbea spre un alt birou în centrul orașului.

În aceste clădiri era mai puțină muncă decât în magazine. Iulia lucrase și într-un mare centru comercial, unde podeaua nu apuca bine să fie curățată, că deja alții treceau cu cizme murdare care o murdăreau din nou. Unii îi aruncau chiar gunoi în față, parcă spunându-i: „Fă-ți treaba.” Umilitor, dar ce altceva putea face? Trebuia să supraviețuiască și să aibă grijă de fiica sa.

Iulia nu avea pe cine să se bazeze, doar pe ea și pe Vero, fiica sa. Aștepta venirea fiecărei aniversări cu bucurie deoarece un an însemna mai multe șanse pentru fiica ei.

Vera era deja în clasa a patra și o elevă de nota 10. Iulia visa să meargă la colegiu, dar calea vieții sale luase o altă direcție. N-avea noroc.

Crescută la casa de copii, a muncit ca femeie de serviciu, având mai multe joburi. Dansa cu mopul și lucra chiar și 10 ore pe zi, dar era fericită că reușea să își îngrijească fiica.

Într-o seară, Iulia a ales să fie sinceră și să își urmeze inima, refuzând să își abandoneze copilul nenăscut, în ciuda insistențelor tatălui acestuia.

A fost greu să fie singură, dar bucuria de a deveni mamă era mai puternică decât orice alt sentiment. Max, tatăl copilului, nu era pregătit să aibă grijă de o familie, și astfel ei i-a revenit sarcina de a-și crește singură copilul.

Chiar dacă povara era grea, Vera a adus o fericire neașteptată în viața Iuliei.

Împreună au construit o viață și o casă plină de dragoste și căldură. Deși Vera nu a întrebat încă de tatăl său, Iulia spera ca acest moment să nu vină prea curând.

E complicat să-i explice ce s-a întâmplat cu tatăl Verei fără să-i frângă inima. Iulia simțea că fiica sa are dreptul să știe adevărul. Împreună au trecut prin multe, iar Vera nu a fost niciodată lipsită de iubirea și sprijinul mamei sale.

Când Iulia a pășit în clădirea biroului, s-a întâlnit cu liniștea și semi-întunericul obișnuit, angajații fiind încă acasă, pregătindu-se să vină la serviciu.

Debara cu echipamente era sub scară. Iulia și-a pus halatul și și-a prins părul sub un batic, pregătindu-se să-și îndeplinească sarcinile zilnice.

Pandantivul său preferat sclipi ușor la gât — o ancoră prin care părea să fie conectată cu trecutul său și care i-a influențat destinul în moduri neașteptate.

În acea dimineață, în clădirea de birouri, destinul lui Viktor s-a intersectat în mod neașteptat cu cel al Iuliei, când el și-a amintit de fiica sa, dispărută în urmă cu mulți ani, la vederea pandantivului la gâtul femeii de serviciu.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să ajuți la răspândirea emoției și să o împărtășești cu cei dragi! Așteptăm cu nerăbdare să aflăm părerile și comentariile voastre. Retrăiți fiecare moment și spuneți-ne cum v-a inspirat această poveste.