Noaptea coborâse peste drum ca o pătură întunecată, grea și aparent impenetrabilă. Fulgii de zăpadă se transformaseră într-o perdea albă, de nepătruns, în vreme ce farurile camionului abia mai străbăteau furtuna de iarnă.

Vântul rece, asemenea unui roi de ace de gheață, lovise parbrizul, făcându-l pe Ivan Sokolov, un șofer de camion cu ani mulți de experiență, să uite de oboseală. Frica pusese stăpânire pe el mult mai repede decât înghețul care-i năclăise degetele pe volan.

Simțea că ceva nu era în regulă. Sentimentul îi cuprinsese sufletul înainte de a o vedea pe EA.

Pe marginea drumului, zăcea o siluetă întunecată, aproape neatinsă de trecerea viscolului. Ivan a acționat instinctiv și a redus viteza. Inima i s-a făcut cât un purice și a bătut cu putere. Era prea puțin timp să se gândească la acea formă. Drumul era pustiu.

A trait întâmplări sau, mai degrabă, auzise povești despre „oamenii întâlniți” în noapte. Unii erau doar victime nefericite ale împrejurărilor, alții… Mai bine să nu-și amintească cum se sfârșiseră acele povești, căci se terminau adesea prost.

Farurile au luminat chipul unei fete. Era palidă, cu buze albastre și îmbrăcată în haine subțiri, nepotrivite pentru acea vreme geroasă. Stătea ghemuită în zăpadă, încercând să nu se piardă sub stratul alb.

— Hei, mă auzi? — a întrebat Ivan, atinsându-i ușor umărul.

Pielea ei era rece ca gheața, dar un geamăt slab i-a răspuns. Trăia.

Fără a mai sta pe gânduri, a ridicat-o în brațe. Era atât de ușoară, încât Ivan s-a temut că o mișcare greșită ar putea fi prea mult pentru corpul ei fragil.

A așezat-o cu grijă în cabina camionului, a pornit imediat încălzirea și a învelit-o într-o pătură groasă. A încercat cu blândețe să-i ofere câteva înghițituri de ceai fierbinte pentru a o încălzi puțin.

Cine era această tânără? Cum ajunsese acolo, în mijlocul pustietății? Fusese implicată într-un accident? Sau fusese abandonată pe drum?

Răspunsul se putea afla printre lucrurile ei.

Privirea lui Ivan s-a oprit instinctiv pe geaca întunecată din care părea să iasă colțul unui portofel.

A ezitat. Nu fusese niciodată genul care să scormonească în lucrurile altora, dar circumstanțele impuneau altceva. Dacă găsea numele ei, ar fi putut solicita ajutor ori ar fi putut să-i contacteze familia.

Portofelul era confecționat din piele, deloc ieftin. În interior găsi câțiva bani, câteva carduri și un buletin de identitate.

Când scoase buletinul, Ivan simți cum i se taie respirația.

Numele de pe card părea să strălucească roșu în fața ochilor săi, un avertisment clar.

Anastasia Kovaljenko.

Lumea i se întoarse pe dos.

Kovaljenko.

Numele pe care încercase să-l uite timp de zece ani. Numele de care fugise toată viața lui.

Și acum, fiica celui mai temut om, a unui individ care putea să-l facă să dispară fără urmă, se afla în camionul său.

Înghețată și speriată.

Dar de ce fugise? Ce o adusese în acel loc ciudat?

Împărtășiți-ne gândurile și comentați despre ceea ce credeți că ar putea urma în povestea impresionantă a lui Ivan și a fetei pe care a salvat-o!