Când trăiești alături de cineva ani de zile, te gândești că știi totul despre acea persoană și că va fi întotdeauna de partea ta, indiferent de situație. Dar vine o zi în care viața te testează și descoperi, într-un mod dureros, că cel în care aveai încredere nu este cine credeai.

Iubirea și căminul care nu a fost niciodată al nostru

Când am întâlnit-o pe Sofía, am simțit că am găsit sufletul pereche. Era plină de viață, iar energia ei aducea lumina oriunde mergea. Ne-am îndrăgostit rapid și, în mai puțin de un an, ne-am căsătorit.

După nuntă, ne-am confruntat cu problema locuinței. Prețurile chiriilor și ale apartamentelor în Madrid ne depășeau posibilitățile. În acel moment, mama mea ne-a oferit acel apartament din La Latina, moștenit de la bunicii mei.

Fără chirie, era soluția perfectă pentru a economisi și a ne cumpăra în timp o locuință.

Mulțumită mamei, care ne-a dat și banii pentru renovare, am început viața noastră de cuplu cu binecuvântările ei. O perioadă, totul a fost minunat.

Durerea mamei și plecarea tatălui meu

Părinții mei au fost împreună timp de patruzeci de ani, iar pentru mine, tata era un model de principii și stabilitate. Dar, într-o zi, el a plecat, lăsând-o pe mama pentru o altă femeie mai tânără și „mai plină de viață”. Mama nu a spus nimic, dar acea trădare a pricinuit o suferință imensă.

În scurt timp, mama a suferit un accident vascular cerebral. Am rămas fără cuvinte în fața telefonului care suna în toiul nopții și sirenei de ambulanță. Mama era pe un pat de spital, neputând vorbi, plină de teamă.

A trebuit să o aduc acasă.

„Nu mă pot obișnui cu mama ta”

Eram convins că Sofía va înțelege situația. Mama, cea care ne-a oferit un cămin și sprijin financiar, avea acum nevoie de ajutorul nostru. Dar cuvintele Sofíei mi-au înghețat sufletul: „Nu vreau să trăiesc cu mama ta.

Ea să meargă la un azil. Eu nu m-am căsătorit să locuiesc cu mama ta.” Această atitudine dură m-a făcut să mă întreb dacă dragostea noastră era atât de puternică pe cât crezusem.

Întrega noastră existență era datorată sprijinului mamei mele, dar Sofía nu părea să vadă asta.

— M-am căsătorit cu tine, nu cu ea. Dacă o aduci aici, eu plec.

O decizie crucială

Timp de trei nopți, nu am putut dormi, căutând soluții. Totuși, răspunsul era evident. Sofía își luase decizia, așa că trebuia să iau și eu una. Dacă ea ar putea să-i întoarcă spatele mamei mele în cel mai dureros moment al vieții ei, ce ar face dacă eu aș avea nevoie de sprijin?

În seara dinainte de externarea mamei, am împachetat lucrurile Sofíei și le-am pus lângă ușă. Când a sosit și a văzut valizele a râs, crezând că glumesc, dar lucrurile erau serioase: „O aleg pe mama mea, singura persoană care nu m-a trădat niciodată.”

Sofía a plecat, trântind ușa. În dimineața următoare, mi-am adus mama acasă de la spital.

Lecția esențială

Chiar dacă primele luni au fost dificile, cu nopți nedormite și terapii continue, nu am regretat niciun moment decizia luată. Am învățat că cine îți întoarce spatele o dată, o va face din nou. Tata o părăsise pe mama, iar Sofía m-a presat să o abandonez și eu.

Acum trăiesc împreună cu mama, care, încet-încet, se recuperază. În fiecare zi o văd mai puternică și știu că am ales corect. Pentru că familia adevărată este cea care rămâne cu tine chiar și atunci când viața devine complicată.

Ție ce părere ți se pare mai corectă? Am făcut bine să aleg sprijinul mamei mele, sau ar fi trebuit să îmi salvez căsnicia? Aștept cu nerăbdare părerile și comentariile voastre.