Ana a tras mașina pe dreapta cu o stradă înainte de a ajunge la locuința soacrei sale. Era ora 17:45, ajunsese mai devreme decât era programat.

„Poate că de data asta îmi va aprecia punctualitatea”, și-a spus Ana, netezindu-și rochia cea nouă. Cadoul, o broșă veche pentru care a căutat luni întregi la colecționari, era împachetat frumos pe bancheta din spate.

Când s-a apropiat de casă, Ana a observat că fereastra de la etaj era puțin întredeschisă. Din interior, vocea puternică a soacrei sale se făcea auzită clar:

— Nu-i așa, Beatriz, că e incredibil? Nici măcar nu s-a deranjat să întrebe ce tort îmi place! A comandat cine știe ce prăjitură modernă… Băiatul meu a iubit mereu tortul Napoléon și după șapte ani de căsnicie, ea încă nu știe asta.

Ana a rămas nemișcată. Picioarele i se simțeau de plumb.

— Ți-am mai spus, nu e femeia potrivită pentru Daniel. Lucrează toată ziua la clinica ei și aproape că nu e niciodată acasă. Ce fel de gospodină e asta? Ieri am trecut pe la ei – chiuveta plină de vase murdare, praf pe mobilă… Și, bineînțeles, ea ocupată cu cine știe ce operație complicată.

Ana a simțit un val de răceală urcându-i pe șira spinării. S-a sprijinit de gard, simțind cum genunchii îi tremurau. Șapte ani. Timp de șapte ani a încercat să fie nora ideală: gătea, făcea curat, nu uita niciodată un aniversar și o vizita pe soacra ei ori de câte ori era bolnavă. Și pentru ce?

— Nu spun nimic, dar… chiar crezi că o astfel de femeie ar fi bună pentru fiul meu? Daniel are nevoie de o familie adevărată, de căldură, grijă… Iar ea? Doar conferințe și gărzi de noapte! Nici măcar nu se gândește la copii! Îți poți imagina?

Ana a simțit cum capul începea să îi vâjâie. Aproape inconștient, a scos telefonul și a format numărul lui Daniel.

— Daniel, voi întârzia puțin. Da, sunt bine… doar un pic de aglomerație.

S-a întors și a urcat în mașină. Privea fix prin parbriz, pierdută în gânduri. „Poate ai fi pus mai multă sare?”, „Pe vremea mea, femeile stăteau acasă…”, „Daniel muncește mult, are nevoie de o atenție specială…”

Telefonul a vărsa: un mesaj de la Daniel.

„Mama întreabă unde ești. Toată lumea este aici deja.”

Ana a inspirat adânc. Un zâmbet ciudat i-a apărut pe față. „Bine”, și-a spus ea. „Dacă vor o noră perfectă, atunci o vor avea.”

A pornit motorul și a condus către casa soacrei sale. Planul i-a încolțit instantaneu în minte.

Era timpul să vadă cum arată o „adevărată” noră.

Spectacolul începe

Ana a intrat în casă cu cel mai larg zâmbet pe care l-a putut forța.

— Mami dragă!, a exclamat ea, îmbrățișându-și soacra exagerat de cordial. Scuză-mă că am întârziat, dar am trecut pe la trei magazine ca să găsesc exact acele lumânări pe care le iubești atât de mult.

Soacra ei a rămas nemișcată, surprinsă de atâta energie.

— Eu credeam… a început ea, dar Ana a întrerupt-o imediat.

— Oh, și să-ți spun! Pe drum am întâlnit-o pe prietena ta, Beatriz. Ce femeie deosebită! Întotdeauna spune adevărul, nu-i așa?

Ana și-a fixat privirea intensă asupra soacrei, observând cum aceasta s-a albit brusc.

Pe parcursul cinei, Ana a oferit cel mai bun spectacol al vieții sale. Îi servea soacrei cele mai bune porții, îi savura fiecare cuvânt și nu înceta să ceară sfaturi despre gestionarea casei.

— Mami, spune-mi, borșul trebuie să fiarbă cinci sau șase ore? Și covoarele, e mai bine să le curăț dimineața sau seara? Poate ar trebui să-mi las slujba… În definitiv, Daniel are nevoie de o familie adevărată, nu-i așa?

Daniel o privea perplex. Rudele își aruncau priviri nesigure. Dar Ana nu s-a oprit.

— Mă gândeam… Poate ar trebui să mă înscriu la un curs de gospodine? Să renunț la operațiile mele absurde… Până la urmă, o femeie trebuie să fie îngrijitoarea casei, nu-i așa, mami?

Soacra ei își lovea nervos furculița de farfurie. Siguranța i se diminua cu fiecare minut care trecea.

Ce s-a întâmplat mai departe? Ei bine, unele povești merită să fie citite până la capăt. Vă invit să vă aduceți contribuția și să împărtășiți gândurile voastre în comentarii!