O asistentă zâmbitoare i-a întins fetița înfășată într-un pled roz. Zoia, cu fața epuizată dar radiind de bucurie, și-a privit bărbatul. Cătălin a privit cu emoție fetița, dar brusc a încremenit.

— „Care-i treaba cu… mâna ei?” a întrebat el, simțind un fior rece urcându-i pe șira spinării.

Pe mânuța fetiței era o pată roșiatică, rotundă, asemănătoare unei monede de 50 de bani. Totuși, nu culoarea sau forma l-au tulburat pe Cătălin, ci simbolul clar de la mijloc – o spirală încadrarea unui triunghi.

— „Este doar o pată de naștere”, a explicat moașa calmă. „Unii copii au semne distincte.”

În schimb, Cătălin știa că avea să vadă acel simbol și altundeva.

Îngrijorat, a dat înapoi fetița și a făcut câțiva pași înapoi. Sentimente de teamă și uimire l-au năpădit. Amintirea era clară: același simbol era gravat pe un cufăr vechi, din podul bunicilor. Tatăl lui, întotdeauna, îl interzisese să se apropie, spunându-i: „Unele lucruri trebuie lăsate în uitare.”

Pe drumul de întoarcere acasă a ales să rămână tăcut. Nu avea cuvinte pentru soția sa, pentru mama sa sau pentru prietenii veniți să-l felicite. Noaptea, când toată lumea a adormit, Cătălin a urcat în podul mamei sale și a scos cufărul vechi din întuneric.

Cufărul era neschimbat. Simbolul era la același loc. A deschis cu grijă încuietoarea și a ridicat capacul. Înăuntru se afla un jurnal și o fotografie veche a unui cuplu cu un copil. Pe mânuța copilului, același simbol singular.

Pe prima pagină a jurnalului era scris: „Blestemul familiei Pavel. Transmis o dată la două generații. Fata cu semnul va schimba viitorul lumii. Sau o va distruge.”

Cătălin simți cum tot aerul din cameră devine greu. Fetița lui, era ea „aleasa”?

A doua zi, a ținut fetița cu grijă în brațe mai mult ca oricând. Privindu-i ochii și simțind căldura pielii mici, știa că orice s-ar întâmpla, era copilul lui. Iar el urma să fie cel care o va proteja cu orice preț.

În zilele următoare, în casă au început să aibă loc lucruri ciudate. Ceasurile se opreau inexplicabil la 3:33. Păsările stăteau liniștite pe pervazul ferestrei ei, privind fix copilul. Iar când plângea, becurile începeau să tremure.

Angela Pavelovna, cu sufletul împăcat, a păstrat tăcerea până într-o seară. Atunci, i-a spus lui Cătălin:

— „Cătăline, trebuie să știi un lucru. Tatăl tău a fost ultimul care a văzut semnul. Și a plătit…”

Cătălin a rămas înmărmurit.

— „Acest simbol… vine de departe. Dintr-un timp când oamenii făceau legături cu necunoscutul. Fetița ta e o punte. Între lumea noastră și alta. Dacă nu o protejezi, nu putem spune ce va urma.”

Noaptea, cu fetița dormind pașnic pe pieptul său, Cătălin a privit pe geamul aburit. În întuneric, departe, a zărit silueta unui bărbat înalt cu o pălărie, nemișcat pe mijlocul străzii.

Acum știa că nu mai exista cale de întoarcere.

Fetița lui nu era obișnuită.

Era începutul unui nou început. Sau un sfârșit imprevizibil pentru omenire.

Ce crezi despre această poveste captivantă? Împărtășește-ți gândurile cu noi în comentarii și discutăm mai departe misterul împreună!