Fiul și nora și-au alungat tatăl în vârstă din propriul său cămin. În seara aceea de toamnă rece, bătrânul aproape a înghețat, când cineva i-a atins ușor fața. Când a deschis ochii, frica l-a cuprins…

Această noapte rece a adus cu ea un frig pătrunzător care îi amorțea mâinile și picioarele. Un praf fin de zăpadă îi acoperea umerii, iar vântul tăios traversa haina sa veche și uzată.

Uitase de cât timp fiul său, alături de care împărțise casa de peste patruzeci de ani, îi trântise ușa în nas.

— Maria și cu mine nu mai avem loc, iar grija pentru tine este o povară grea. Înțelegi, tată, nu-i așa? — a spus fiul, ferindu-se să-și întâlnească privirea tatălui său.

— Înțeleg… — a răspuns bătrânul cu o voce reținută, deși în adâncul sufletului său striga de durere. Nu putea să-și explice. Nu putea accepta că fiul său, pentru care sacrificase atât de multe, să-i vorbească astfel.

Zilele petrecute în acea casă, care i-au rămas întipărite în minte, se risipiseră acum. O geantă veche cu câteva obiecte, privirea plecată și lacrimile care îi curgeau fără control i-au pigmentat amintirile.

El nu știa încotro s-o apuce. Vecinii evitau să-l privească, iar gândul că ar fi trebuit să ajungă într-un azil era de nesuportat. Orașul i se părea ostil și nefamiliar.

Șezând pe o bancă veche din parc, și-a adus aminte de agerimea soției sale și de cum construiseră casa împreună, de felul cum și-au crescut fiul și cum visau la un viitor plin de promisiuni. Ea spunea adesea:

— Când vom îmbătrâni, vom sta lângă foc și ne vom aminti de tinerețe.

Dar ea nu mai era. Dispăruse cu doi ani în urmă, iar din acel moment, fiul și nora lui au început să-l vadă drept o povară.

Când și-a lăsat ochii închiși, s-a simțit împietrit. Respirația i s-a domolit, iar gândurile sale s-au estompat. „Așa arată moartea?” — s-a gândit.

Și atunci… a simțit o atingere blândă pe față, care l-a făcut să tresară. Ochii i-au rămas ațintiți într-un câine vagabond bătrân, pe care îl îngrijise ani de-a rândul lângă casa lui.

Luminile pline de tandrețe din ochii animalului îl priveau cu afecțiune și îngrijorare. Câinele i-a lins mâna, implorându-l părtaș să se ridice.

— Ai venit, prieten drag? — a șoptit el cu un surâs obosit.

Câinele dădea fericit din coadă și se freca de picioarele înghețate ale bătrânului, parcă încercând să îi ofere căldură. Simțind acea afecțiune, lacrimile i-au izvorât iar pe obraz. Nimeni altcineva nu-l mai căuta. Pe nimeni nu îl mai interesa de el, numai acel câine rătăcitor.

Cu pași greoi și ajutat de băncuță, bătrânul s-a ridicat. Câinele mergea alături de el, aruncându-și privirea din când în când spre el, de parcă îi zicea: „Hai cu mine”.

— Unde mergem, micuța mea? — a întrebat el cu amărăciune în glas.

Neînțelesul ghid îl aștepta vesel și continua plimbarea către o magazie părăsită, cândva depozit. Câinele a împins ușa cu botul său.

Dedesubt era adăpost într-o încăpere cu fân, aer spălăcit și umed. Totuși, era mai bine decât sub cerul liber. Bătrânul s-a așezat, sprijinit de peretele magaziei, trăgându-și aproape câinele și mângâindu-i blana neglijată, dar familiară.

— Mulțumesc… — a șoptit, — tu nu m-ai părăsit niciodată…

Din nou, și-a închis ochii, simțindu-se recunoscător pentru căldura animalului care se înghesuia să-l aline. Adormea gândindu-se că poate, totuși, Dumnezeu încă îl veghează.

În dimineața următoare, un trecător l-a găsit tremurând împreună cu câinele său loial la intrarea magaziei. Câinele și-a pus trupul la dispoziția bătrânului toată noaptea.

Cu promptitudine, trecătorul a chemat o ambulanță și bătrânul a fost transportat la spital. Când și-a revenit, primul gând a fost:

— Unde este câinele meu?

Asistenta i-a schițat un zâmbet:

— Așteaptă la intrare. Nu s-a mișcat de acolo.

În acea zi, bătrânul a înțeles că loialitatea adevărată nu vine din legătura de sânge. Uneori, cei în care aveai cea mai mare încredere îți dau lovitura, în timp ce cei necunoscuți devin sprijinul de care ai nevoie.

Niciodată nu s-a mai întors în fosta sa casă. Fiul și nora au vândut-o curând după incident. Bătrânul s-a resemnat să locuiască într-un adăpost, dar a avut mereu alături câinele drag, cel care i-a readus speranța în acea noapte glaciară când părea că totul se sfârșise.

Vă rugăm să ne împărtășiți părerile și comentariile dumneavoastră despre această poveste emoționantă!