Imagini dureroase de la Salina Praid.

ionut

Imagini care frâng inimile la Salina Praid.

Situația la Salina Praid devine din ce în ce mai critică din cauza unei inundații masive care pune în primejdie nu doar activitatea economică, ci și turismul local. Apa din pârâul Corund a ajuns adânc în subteran după ce digul de protecție a cedat, infiltrându-se cu o rată alarmantă de 25.000 de litri pe secundă.

Salina Praid, în fața unui colaps provocat de inundații

Odată cu infiltrarea apei în zona turistică a salinei, problematica a căpătat dimensiuni alarmante. Cele opt niveluri de exploatare sunt acum acoperite de apă, iar restaurantul subteran a fost complet inundat.

„Digul construit în subteran a cedat din cauza presiunii apăi”, a declarat Dan Dobrea, directorul general al Societății Naționale a Sării (Salrom). „Stocurile de sare sunt pierdute, iar utilajele nu pot fi recuperate.”

În lumina acestor evenimente, directorul de dezvoltare al salinei și-a dat demisia, iar locuitorii au început să protesteze în fața administrației, îngrijorați de impactul social și economic al opririi operațiunilor. Salina Praid reprezintă principalul angajator local, oferind locuri de muncă directe și indirecte minerilor și turismului local.

Advertisements

„E un dezastru acum”, a spus și primarul comunei Praid, Nyágrus László.

Se estimează că în interiorul salinei s-au acumulat deja aproximativ șase milioane de metri cubi de apă – un volum echivalent cu 3.000 de bazine olimpice sau un lac de mărimea a 60 de terenuri de fotbal și o adâncime de 10 metri.

Responsabilitatea nu revine doar operatorului salinei, spun reprezentanții Salrom, care subliniază faptul că și Apele Române poartă o parte din vină, având în vedere că devierea pârâului Corund era necesar să fie făcută încă din 2023, dar s-au realizat doar canale provizorii până acum.

„Capacitatea de gestionare a celor două canale provizorii a fost depășită”, a explicat Sorin Vlad, directorul Administrației Bazinale de Apă Mureș.

„Vor fi alocați fonduri pentru ANAR pentru lucrările de regularizare a pârâului Corund în amonte, dar asta doar după retragerea apelor”, a completat Dan Dobrea.

Rezervele de sare din Praid sunt esențiale pentru economia României, trecând de 500 de milioane de tone cu o valoare de cel puțin 12 miliarde de euro. Un eventual colaps ar însemna pierderi economice și sociale greu de gestionat.

Minerii, profund afectați

Cei mai afectați de această situație sunt minerii. Imaginea cea mai emoționantă este aceea cu aceștia ieșind din mină cu lacrimi în ochi, impactul dezastrului din interior fiind incontestabil.

Și micile afaceri care gravitează în jurul Salinei au tras obloanele, iar locuitorii se simt disperați. Attila Bertici, un aventurier și vlogger de expediții extreme, îi îndeamnă pe români să sprijine turismul local.

„Pierderea Salinei Praid în fața unui dezastru natural este o durere tăcută, dar profundă. Praid este un loc unde natura te lasă fără respir și oamenii îți deschid sufletul. Anterior, aici trăiau peste 7.000 de oameni prin turism. Sau mai bine spus, trăiau. Acum inima Praidului – salina – a fost lovită.

Apă infiltrată a închis porțile unui dintre cele mai vizitate locuri din Transilvania. Oameni disperați, afaceri închise, speranțe în așteptare. Nu este doar o poveste de știri. Este realitatea familiilor locale.

E despre o mamă care nu mai are clienți la pensiune, despre un tată care nu mai vinde langoși și un copil care simte că zâmbetul părinților s-a estompat. Deși nu putem repara mina, putem să sprijinim oamenii locului.

Chiar dacă salina este temporar închisă, Praidul oferă alte atracții și o ospitalitate autentică.

Așa că fac un apel sincer: Dacă ai un weekend liber, petrece o noapte la Praid. Găsește o cazare, savurează mâncarea locală și oferă o vorbă bună. Fă-o nu din milă, ci din respect față de o comunitate unită.

Dragi motocicliști, vă chem și pe voi să organizați o tură la Praid. Un drum frumos împreună, o cazare rezervată și o ciorbă caldă pot să facă minuni. Să arătăm că spiritul nostru de aventură înseamnă și solidaritate. Praid are nevoie de noi, și noi avem nevoie să fim oameni.

PS. Nu căutăm acum vinovații – îi cunoaștem cu toții. Gândim la locuitorii acestei zone și cum le putem fi alături acum, nu la ce trebuiau să facă alții atunci. Mulțumesc, Attila”.

Împărtășiți-vă gândurile și comentariile cu noi despre situația de la Salina Praid. Cum credeți că putem sprijini această comunitate în aceste vremuri dificile?